Grigoraş, cel mai usturător eşec la debut pe banca CFR-ului
Dintre toţi cei 16 antrenori principali perindaţi pe banca CFR-ului de la revenirea “feroviarilor” în Liga I, în vara lui 2004, Petre Grigoraş a avut parte de cea mai usturătoare înfrângere la un prim meci oficial. Un singur antrenor a mai debutat cu meci pierdut la CFR, Cristiano Bergodi, tot într-o dispută în deplasare cu Steaua, un 2-4 în 2006.
De altfel, Grigoraş a fost al treilea „principal” la CFR care a debutat într-un meci cu Steaua la Bucureşti, după Bergodi şi Alin Minteuan (2-2 în noiembrie 2010).
Dintre cei 16 antrenori de la CFR (9 români şi 7 străini), 11 – Aurel Şunda, Dorinel Munteanu, Ioan Andone (primul manndat), Maurizio Trombetta, Dusan Uhrin jr., Antonio Conceicao, Andrea Mandorlini, Sorin Cârţu, Jorge Costa, Francisc Dican, Paulo Sergio – au debutat, fiecare, cu victorie, iar Alin Minteuan, Ioan Andone (al doilea mandat), Eugen Trică şi Mircea Rednic au debutat cu remize.
Cea mai netă victorie obţinută de un antrenor al CFR-ului la debut a fost cea reuşită cu Paulo Sergio pe bancă, 5-0 cu FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din sezonul trecut.
Cel mai răsunător succes la debut l-a avut Sorin Cârţu, victoria, scor 2-0 cu FC Basel în Liga Campionilor, dar şi Dorinel Munteanu, un 1-0 cu Atletic Bilbao în Cupa UEFA Intertoto. De altfel, cei doi au fost singurii „principali” debutanţi la CFR în jocuri din cupele europene. Andrea Mandorlini şi Eugen Trică au debutat la CFR în Cupa României, restul “principalilor” debutând la CFR în meciuri din Liga 1.
Reamintim, CFR a pierdut sâmbătă cu 3-0 în fața campioanei en-titre, într-un meci disputat la București.
Cum au debutat cei 16 antrenori principali la CFR Cluj
1. Aurel Şunda 2-1 (a) cu Poli AEK Timişoara 2004 Liga I
2. Dorinel Munteanu 1-0 (a) cu Atletic Bilbao 2005 Intertoto
3. Cristiano Bergodi 2-4 (d) Steaua Bucureşti 2006 Liga I
4. Ioan Andone* 1-0 (d) Oţelul Galaţi 2007 Liga I
5. MaurizioTrombetta 2-1 (d) Gloria Bistriţa 2008 Liga I
6. Dusan Uhrin jr. 1-0 (a) CS Otopeni 2009 Liga I
7. Antonio Conceicao 1-0 (d) Politehnica Iaşi 2009 Liga I
8. Andrea Mandorlini 1-0 (d) Univ. Craiova Cupa României
9. Sorin Cârţu 2-1 (a) FC Basel Liga Campionilor
10. Alin Minteuan 2-2 (d) Steaua Bucureşti 2010 Liga 1
11. Jorge Costa 2-0 (a) Astra Ploieşti 2011 Liga 1
Ioan Andone** 1-1 (d) Petrolul Ploieşti 2012 Liga 1
12. Francisc Dican 3-1 (d) FC Severin 2012 Liga 1
13. Paulo Sergio 5-0 (a) FC Braşov 2012 Liga 1
14. Eugen Trică 0-0 (a) Astra Giurgiu 2013 Cupa Romaniei
15. Mircea Rednic 0-0 (d) FC Botoşani 2013 Liga 1
16. Petre Grigoraş 0-3 (d) Steaua Bucureşti 2013 Liga 1
(a) – meciuri disputate acasă
(d) – meciuri disputate în deplasare
* – Ioan Andone – mandat 1
** – Ioan Andone – mandat 2