Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Învingătorul ia totul”

Vineri seară vom şti. Capitală Culturală Europeană în 2021 va fi, cel mai probabil, Clujul sau Timişoara. Pentru amândouă aceste oraşe miza nu este doar una de statut.  E şi una economică. Foarte probabil, dacă va fi ales dintre ele, oraşul capitală culturală se va impune în anii imediat următori consumării evenimentului ca al doilea cel mai dezvoltat al ţării. În caz că Baia Mare realizează surpriza, desemnarea va fi desigur benefică oraşului, dar nu va avea consecinţe economice de anvergură naţională.

Oficial, în cursa pentru desemnare sunt patru oraşe. În şansele Bucureştiului nu crede nici primarul Gabriela Firea. Mai încrezător este primarul din Baia-Mare, dar e greu de crezut că optimismul său exprimat din domiciliul în care este arestat pentru suspiciuni de corupţie va fi bine primit de juriul european.  Calculele hârtiei arată că rămân în discuţie Clujul şi Timşoara. O analiză a punctelor forte şi ale  celor slabe indică o cursă foarte strânsă. Prezentarea finală a dosarelor de candidatură în faţa juriului va cântări decisiv în alegere.

Împotriva opiniilor care spun că, şi în eventualitatea nealegerii, Clujul rămâne un învingător şi va implementa proiectele culturale din dosarul de candidatură, se ridică statisticile europene. Un studiu european dat publicităţii în martie arată că  Produsul Intern Brut al oraşelor câştigătoare a titlului de capitală culturală în ultimii 30 de ani creşte în medie cu 4, 5 procente faţă de cel al oraşelor pierzătoare. Și asta pe o perioadă de doi ani înainte şi cinci ani după consumarea evenimentului. Cu alte cuvinte, înfrângerea nu e o opţiune. Nu va exista un premiu de consolare pentru locul doi.

Sumarul ediției: 

ACTUALITATE.

  • „Soluţia” primarului Şulea în criza gunoaielor: să fie demis prefectul. În timp ce floreştenii continuă să se confrunte cu criza gunoaielor, Horia Șulea, primarul comunei Florești și deputatul PNL Adrian Oros au găsit „soluţia” salvatoare: cer Guvernului României demiterea din funcție a prefectului Gheorghe Vușcan. Motivul? Prefectul ar bloca demersurile primăriei floreştene de a rezolva problema gunoaielor prin faptul că nu este de acord cu instituirea stării de alertă. (Claudia Romitan)
  • Țara lucrului bine făcut. Proiectul hidrocentralei Tarniţa moare înainte de a se naşte. Moşit de chiar peste 30 de ani, proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti e pe cale să-şi dea duhul, după ce Ministerul Energiei a lăsat să se înţeleagă că vrea să renunţe la el şi să construiască în schimb şi în timp, mai multe hidrocentrale, dar mai mici. Motivul? Ineficienţa unei asemenea hidrocentrale. (Marius Avram)

DOSAR: Capitala Culturală Europeană 2021, în momentul anunțului final  

  • Să câștige cel mai bun. „Simt Clujul ca un corp uman format din atomi și molecule. Acest corp începe să fie tot mai sănătos, tot mai puternic, sângele circulă tot mai bine. Însă asta nu este de ajuns pentru a fi integrați în ecosistemul natural-uman. Trebuie să interacționăm cu mediul înconjurător, care este acum Europa”, András Farkas.
  • Miza economică: creștere economică dublă. Un studiu recent cu privire la impactul economic al statutului de Capitală Culturală Europeană arată că acesta conduce la o mărire a PIB-ului pe cap de locuitor de 4, 5 la sută, în perioada programului, în comparație cu orașele care ratează titlul. (Bogdan Stanciu)
  • Comentariu: calculele hârtiei indică spre Timișoara sau Cluj. Inițiativa Capitală Culturală Europeană a început în 1985, cu Atena. Până în 1999, inclusiv, titlul a fost deținut de un singur oraș.
  • Clujenii, chemați în stradă pentru a afla împreună numele orașului desemnat Capitală Culturală Europeană în 2021. „Vino vineri 16 septembrie la ora 16:00 în Piața Unirii pentru a aștepta împreună timp de o oră decizia juriului privind decernarea titlului de Capitală Culturală Europeană”, astfel sună invitația adresată pe rețeaua de socializare Facebook tuturor clujenilor care doresc să trăiască împreună emoția unei zile îndelung așteptată atât de cele patru orașe aflate în competiția pentru titlu: Cluj, Timișoara, Baia Mare și București. (Cristina Beligăr)

ECONOMIE. Inovare şi educaţie financiară. În recenta sa carte „Sfârşitul alchimiei”, fostul guvernator al Băncii Angliei spunea că mare parte din istoria financiară a ultimilor 150 de ani include povestea unor încercări nereușite de a menține valoarea banilor. Este oare căutarea valorii optime a monedei sau stabilitatea prețurilor o alchimie modernă prin care se încearcă găsirea unei formule magice conform căreia prin intermediul ecuațiilor modelelor, a indicilor și altor parametri asemenea unor incantații secrete să  transforme obiectele în aur? (Septimiu Moga)

CULTURĂ. Botond Nagy, regizor de teatru: Dacă generația mea nu pune acum piciorul în prag, atunci chiar suntem foarte proști. S-a născut în Brașov, provine dintr-o familie conservatoare și a știut de foarte devreme ce vrea să se facă atunci „când va fi mare”. Multă lume îl asociază cu orașul Sfântu Gheorghe pentru că a terminat liceul cu profil de teatru de acolo și tot în Sfântu Gheorghe, în timpul spectacolului „Pescărușul”, de Cehov, pe care l-a văzut în clasa a noua, a început să primească primele semne că drumul său în viață va fi unul dedicat artei regizorului.  (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Spiritul patriotic a dominat Serbările Naţionale de la Ţebea. Spiritul patriotic a dominat Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate duminică în memoria lui Avram Iancu, şi la care peste 3.000 de oameni au fost prezenţi, de la primele ore ale dimineţii, în cimitirul din localitate şi pe platoul de lângă biserică, pentru a-l omagia pe cel pe care îl numesc “Crăişorul Moţilor”.

IN MEMORIAM. Tiberiu Cerghi, final de poveste. O viață, ca o poveste. Plină de istorie, de arheologie, de prietenie și de bunătate. De respect. O viață demnă. Un astfel de om merita un altfel de sfârșit. Sfârșitul poveștii sale nu este despre el. Este despre un moment, despre boală, despre ceva ce i se poate întâmpla oricui, despre lucrurile care nu pot fi controlate, oricât ne-am dori. Este despre omul de la catedră care se simte cel mai bine în mijlocul elevilor și care și-a dedicat întreaga viață acestora. (Maria Man)

COMUNITATE. 100 de liceeni, la prima „întâlnire” cu lumea IT-ului. 100 de elevi din cinci licee clujene au fost parte, de-a lungul a șapte luni de zile, a programului „Descoperă-ți pasiunea în IT”, o inițiativă realizată de Asociația FOR IT, care a adus la un loc pasiunea unor liceeni pentru fascinanta lume a tehnologiei, nevoia lor de a pune în practică ceea ce învață la școală, dar și dorința firmelor de IT din Cluj-Napoca de a avea în viitor forță de muncă bine pregătită și conștientă încă din prima zi de ceea ce presupune un job în acest domeniu. (Radu Hângănuţ)

CĂLĂTORII. Peştera, natură pură. De o parte sunt Bucegii, de cealaltă Piatra Craiului. De cum cobori în Moeciu de Jos, cu destinaţia Peştera, peisajul te îmbie la o drumeţie. Satul (Peştera) este situat la mai bine de 1.000 de metri altitudine, un deliciu pentru amatorii de plimbări pe dealuri, în aer curat. Frumuseţea locului e greu de descris. Cabane şi pensiuni găseşti la tot pasul, la margine de drum, sau poziţionate pe versanţi, printre pâlcuri de copaci. Animalele pasc în voie, într-o sălbăticie de-o frumuseţe rară. Satul Peştera e locul ideal pentru un weekend deconectant şi extrem de ofertant din punct de vedere al obiectivelor turistice pe care zona ţi le oferă. (Patrice Podină)

DOCUMENTAR. Trump versus Clinton. Cine va fi preşedintele SUA?Cel de-al 45-lea preşedinte al SUA va fi ales în data de 8 noiembrie 2016 şi va fi, cel mai probabil, unul dintre cei mai proeminenţi candidaţi: Hillary Clinton sau Donald Trump. Hillary Clinton este prima femeie nominalizată vreodată pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite de către un partid important (Partidul Democrat), iar Trump este candidatul republicanilor. O analiză rapidă a campaniilor celor doi arată că, în ceea ce priveşte subiectele principale, poziţia lor se aliniază cu cea a partidelor pe care le reprezintă. Astfel, în subiectul sensibil al avorturilor, Clinton se declară pentru libertatea femeilor de a alege, iar Trump este „pro-viaţă”. (Mădălina Kadar)

SPORT. Naţionala feminină de fotbal a României este în faţa unei performanţe istorice. „Tricolorele” pregătite de clujeanul Mirel Albon sunt la doar 180 de minute de calificarea, în premieră, la un turneu final al Campionatului European, găzduit de Olanda, anul viitor. Ultimele două partide din campania de calificare vor fi găzduite de arena Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca şi se vor disputa în zilele de 15, respectiv 20 septembrie. Ucraina şi Grecia sunt adversarele „Doamnelor din iarbă”. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu