Uber Cluj, „tras pe dreapta” după Untold
Disponibil în Cluj începând cu data de 4 august, moment care a coincis cu prima zi a celei de-a doua ediții a Festivalului Untold, serviciul de ride sharing Uber a debutat cu dreptul, însă nu fără câteva incidente care i-a lăsat pe patru șoferi Uber fără plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor și fără taloanele auto, după ce în noaptea de duminică spre luni, mai mulți șoferi parteneri ai acestei platforme au fost intimidați și agresați de șoferi de taxi, iar patru dintre ei amendați cu 25.000 lei.
Nicoleta Schroeder, General Manager Uber Romania, a precizat miercuri, 10 august, cu referire la aceste amenzi că modul în care s-au desfășurat lucrurile ridică mari semne de întrebare cu privire la legitimitatea demersului, aceste nereguli fiind investigate de persoane abilitate în perioada imediat următoare.
„În plus, partenerii noștri au fost amendați conform unei legi care nu reglementează Uber – un serviciu nou, foarte diferit de celelalte opțiuni. Condamnăm ferm astfel de acțiuni de intimidare ale partenerilor noștri, mai ales când pun în pericol siguranța fizică a pasagerilor și a șoferilor parteneri. Și da, suntem alături de parteneri 100% și nu ne vom da înapoi din a-i ajuta în orice mod este nevoie. Pot conta pe noi”, a transmis Nicoleta Schroeder.
Uber în Cluj a avut cea mai de succes lansare din Europa Centrală și de Est, potrivit reprezentanților platformei. 85% din cursele cu Uber în această perioadă au fost făcute de turiști din 118 orașe din peste 25 de țări, în topul orașelor cu cei cei mai mulți utilizatori de Uber care au venit la Untold aflându-se Londra, Paris și San Francisco.
„Oamenii au ales Uber mai ales pentru a ajunge în siguranță acasă, după concerte. Orele de vârf la Uber au fost în zilele cu festivalul Untold de la 3 până la 7 dimineața. În ciuda orelor târzii, utilizatorii de Uber din Cluj au fost atenți: doar trei obiecte au fost raportate pierdute în Uber și recuperate apoi: două perechi de chei și un portofel”, transmiteau reprezentanții Uber la mijlocul săptămânii ulterioare festivalului.
Din păcate însă, în a doua zi după weekend-ul aglomerat, nicio mașină Uber nu putea fi accesată prin aplicația mobilă, compania Uber precizând că disponibilitatea mașinilor este foarte redusă din cauza solicitărilor multe. Începând de marți după amiază, și continuând în cursul zilei de miercuri, deși am accesat aplicația Uber de mai multe ori, am fost întâmpinați de același mesaj: „No UberX Cars Available – Nicio mașină UberX disponibilă”. Nici în momentul publicării acestui articol (ora 15.00) aplicația Uber nu indica vreo mașină disponibilă în zona din care am încercat să o accesăm. „Lucrăm din greu pentru a avea cât mai multe mașini pe platformă, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții Uber în cursul zilei de miercuri, 10 august, aceștia asigurând prin intermediul paginii oficiale de Facebook că lipsa mașinilor nu are nici o legătură cu acțiunea de intimidare desfășurată în noapte de duminică spre luni.
Citiți și:
Șoferi Uber, intimidați de taximetriști și amendați de poliție în Cluj. Uber Cluj nu se suspendă
E oficial: Uber se lansează în Cluj la începutul lunii august
Regizorul Tudor Giurgiu, primul utilizator Uber în Cluj
[stextbox id=”custom”]
Care e statutul legal al Uber în Romania?
Uber este un serviciu inovator, încă nereglementat – este o aplicație de mobil care pune în legătură pasageri cu șoferi parteneri, persoane care își împart mașina personală ocazional pentru a-și acoperi costurile mașinii sau pentru a face un venit în plus. Uber reprezintă încă o opțiune la modalitățile de transport urbane existente. Conform unui studiu realizat de IMAS, șoferii parteneri Uber apreciază în mod special flexibilitatea – poți face asta când și cât vrei, nu există obiective sau orar. În București, partenerii sunt persoane educate, tinere și de vârsta medie (72% au între 21 și 40 de ani și aproape 70% au studii superioare). Partenerii Uber au ocupații diverse: 37% sunt antreprenori sau liber profesioniști, 31% au un serviciu full-time, în timp ce 22% nu au o altă sursă de venit și conduc cu Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.
Uber funcționează în România și alte 20 de state europene, iar în lume în peste 450 de orașe din peste 75 de țări. Există un demers de reglementare la nivelul mai multor state europene, în linie cu recomandările Comisiei Europene, care spune că serviciile ca Uber nu trebuie interzise, dimpotrivă, ar trebui încurajate și reglementate corespunzător. Și în România, Uber se întâlnește cu autorități locale și centrale pentru a prezenta ce este Uber.
[/stextbox]
Daca apasati pe No uberx cars available si apoi pe Request ride, aplicația va căuta o mașină chiar daca in acel moment toți șoferii desfășoară curse. Eu am mers ieri (marți) seara cu Uber, in Cluj. Intr-adevar, luni nu a funcționat aplicatia (nu îți spunea nimic când o deschideai).