Machete personalizate, un business care a „decolat” la Câmpia Turzii

Foto: Maria Man

Rareș Ceclan, un tânăr originar din Câmpia Turzii, realizează cele mai complexe modele de avioane și elicoptere, în propriul atelier, machete pe care le vinde colecționarilor din întreaga țară sau celor care doresc să ofere un cadou inedit celor dragi. Business-ul său a început să se dezvolte încă de acum șapte ani, încă de pe vremea când Rareș era elev. Cu toate acestea, prima sa dragoste a fost realizarea machetelor auto. Încă de la șapte ani, acesta se juca în fața blocului cu alți copii cu machetele pe care le crea. A realizat câteva zeci de machete, dar nu s-a oprit aici, oferindu-i fiecărui model un „tunning” pe măsură. Apoi, la un moment dat, fascinat de ceea ce poate realiza, a spus „stop joc” și a început să ia lucrurile mai în serios. Apoi, a venit rândul avioanelor, ajunse rapid vedete în atelierul său.

Rareș a moștenit pasiunea pentru zbor de la tatăl său, care a fost pilot. Nimic ce ține de aparatele de zbor nu îi este străin, întrucât a montat și demontat până în momentul de față sute de machete și știe exact unde trebuie pusă fiecare piesă și care este rolul său. Pentru a putea crea machete de colecție, acesta își achiziționează de pe internet kiturile necesare, adezivi, vopsele, dar uneori are nevoie și de alte produse menite să creeze o anumită atmosferă în jurul unui avion, pentru ca macheta să spună o poveste.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Imaginație

„Pentru a face machete ai nevoie de răbdare, dar și de multă imaginație. Decorurile avioanelor sunt de obicei rezultatul imaginației mele. Piesele standard nu sunt suficiente, am nevoie de diferite materiale ajutătoare: sărmulițe, plastic, lemn etc. pentru a reda în miniatură toate amănuntele. Mă mai inspir de pe internet, de pe forumuri, unde creatorii de machete schimbă idei sau scriu ce au mai descoperit. Zăpada folosită în cadrul unor decoruri, de exemplu, este bicarbonat de sodiu. Imită perfect zăpada. Pământul folosit este chiar pământ. Ideea este ca produsele folosite să arate cât mai real și să redea atmosfera dorită”, explică Rareș.

Rareș Ceclan / Foto: arhiva personală

Rareș Ceclan / Foto: arhiva personală

Cu toate că de-a lungul celor șapte ani de când se ocupă de machete în mod constant a realizat modele complexe, unele dându-i bătăi de cap, MiG 21 Lancer, primul model creat, rămâne marea lui dragoste. Rareș a realizat primul avion în amintirea piloților de la Flotila 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident ce a avut loc pe 1 noiembrie 2010. După acest moment dureros care l-a marcat, Rareș a continuat să își arate pasiunea pentru acest domeniu zi de zi. Are un atuu important care îl ajută să dea viață machetelor și să le pună într-o lumină cât mai favorabilă: este foarte talentat la desen, fiind singurul din familia sa care are această abilitate.

„Am realizat recent un elicopter inspirat din filmul Black Hawk Down. Îmi place mult ceea ce fac”, spune tânărul care încearcă mereu să își depășească limitele și să le ofere cumpărătorilor săi modele noi și cât mai inedite.

„Ești de-al nostru”

De șase ani, cu ocazia Zilei Porților Deschise de la Baza Aeriană din Câmpia Turzii, Rareș și ale sale machete colorate sunt o prezență constantă. Pe măsuța din imediata apropiere a pistei, vizitatorii au putut admira și achiziționa și anul acesta o colecție impresionantă de avioane și elicoptere în miniatură. „Cel mai complicat model pe care l-am făcut până în momentul de față este elicopterul SMURD. E complex și trebuie realizat până la ultimul detaliu, cu tot cu aparatură medicală, cu echipamente de intervenție. Chiar înainte de Ziua Porților Deschise am realizat două astfel de modele. Am muncit de miercuri până luni la ele, aproape non stop. A fost un record pentru mine. În mod normal fac o astfel de machetă într-o săptămână sau două”, explică tânărul.

Rareș are o relație specială cu piloții de la baza aeriană de la Câmpia Turzii. „Îmi expun machetele de șase ani în cadrul Zilelor Deschise. Anul trecut a avut standul undeva mai departe de pistă, iar acum mi-am dorit mult să vin mai aproape de public, dar și de avioanele adevărate. Cei de la bază mi-au dat un răspuns pozitiv, spunându-mi „Ești de-al nostru deja», lucru care m-a marcat și m-a impresionat”, povestește emoționat machetistul.

Rareș lucrează cu multă pasiune și este un perfecționist, dincolo de toate. Nu se lasă până când o machetă ce îi poartă semnătura nu arată exact așa cum și-a imaginat-o la început.

De la joacă la business

„Pasiunea mea s-a transformat ușor, ușor într-un business, pentru că am comenzi din toată țara, dar, nu știu dacă se poate trăi din acest lucru. Cel puțin nu încă. Investesc mult în piese, în materiale. Eu fac acest lucru în primul rând pentru că îmi place, pentru că sunt îndrăgostit de zbor și de aparatele de zbor. Mi-am făcut o pagină de Facebook: Machete personalizate la comandă, unde îmi promovez munca, unde cei interesați pot face comenzi. În medie, am cinci comenzi pe lună. În special cei care cumpără doresc să își surprindă persoanele dragi cu un cadou mai „altfel”, explică tânărul.

Învață să zbore

În prezent Rareș este student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, specializarea Inginerie Medicală. „Anul acesta am făcut naveta. Mi-a permis programul să fac acest lucru, astfel încât, în timpul liber, am putut să mă ocup de machete. De anul trecut am început să zbor. Mi-am dorit de mic acest lucru, așa că m-am înscris la Aeroclubul României, la planoriști, iar acum învăț să zbor. Senzația pe care o trăiești când zbori, nu se poate descrie în cuvinte. Am 23 de zbori momentan cu planorul. Îmi place foarte mult”, spune acesta.

Cu toate că și-a ales o specializare care nu are nimic în comun cu zborul, acesta își dorește ca în viitor să își contruiască o carieră „pe aripile vântului”. „Îmi doresc să fac aviație civilă, dar voi vedea ce îmi rezervă viitorul. Deocamdată mă bucur nespus de orele de zbor și de machete”, spune Rareș.

Foto: Rareș Ceclan (arhiva personală)

Foto: Rareș Ceclan (arhiva personală)

Șase ani de la prima expoziție

Prima expoziție a tânărului artist a avut loc pe 20 iulie 2011, dată pe care o va ține minte cu siguranță. A prezentat atunci, pe lângă creațiile proprii, trei avioane din lemn, machetele avioanelor cu care a zburat tatăl său și pe care acesta le-a primit în dar de la colegi în momentul în care s-a pensionat, dar și un pilot în miniatură, un fotbalist căruia elevul de atunci i-a schimbt cât ai spune „pește”„cariera” în cea de pilot.

[stextbox id=”custom”]

Modele și prețuri

Rareș deține atât modele realizate exclusiv pentru expozițiile la care participă, dar și modele care pot fi achiziționate, atât în cadrul evenimetelor, cât și pe internet, la comandă. Găsim în cadrul colecției sale: MIG-21 MF1/32, L-29 Delphin 1/32, I.A.R. -823 1/32. Printre modelele disponibile la comandă se numără: IL-II Sturmovik 1/72 (200 de lei), Word War II 1/72 (150 de lei), F-15 Eagle 1/64 (100 de lei), Drag Race 1/72 (300 de lei), MIG-21 LanceR (200 lei), MiG- 21 Lncer (monument) 1/72 (250 de lei), Spitfire 1/72 (100 de lei), F-16 RoAF1/4 (100 de lei), Black Hawk Down 1/64 (100 de lei), F-15 Strike Eagle 1/72 (250 de lei).

[/stextbox]

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Necula Adrian says:

    frumos articol..frumoasa pasiune..Il cunosc de ceva timp pe Rares e un baiat tare de treaba.Pasiunea lui necesita timp..migala..si daruire.Rezultatul..il vedem machetele sunt deosebite.

Postaţi un comentariu