Mai e posibilă „extensia universitară”? Modelul „ferma”!

În anii 1924-1926, sociologul Virgil Bărbat a iniţiat Asociaţia „Extensia Universitară”, o participare şi implicarea a specialiştilor universitari din Cluj la educaţia ruralilor în chestiuni pragmatice privitoare la economia şi gospodăria rurală. Efectul a fost benefic atât pentru dascălii ce practicau direct ştiinţa aplicată, cât şi pentru gospodarii satelor ce prin „cunoştinţe” şi-au modernizat părţi din activităţile lor economice.

Regimul comunist a preluat ideea şi faptele lui Virgil Bărbat sub formula „răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice” la sate, iar în oraşe s-au înfiinţat „Universităţi populare”, numite mai târziu „Universităţi cultural-ştiinţifice”.

În 1982, instituţia cu acest nume din Cluj-Napoca a tipărit un anuar în care Mircea Zaciu a publicat Centenar Octavian Goga, Eugen Pora eseul A cunoaşte lumea, iar Iosif Viehmann despre Prima peşteră modernizată în România, adică Peştera Urşilor de la Chişcău, pentru a ne opri la câţiva specialişti redutabili.

Ion Aluaş, sociologul şi dascălul nostru a predat la respectiva instituţie un curs numit Problemele tineretului în care îşi comunica rezultatul unor cercetări sociologice, pentru că aşa cum s-a exprimat o dată furios: „Ăştia nu mi le publică”.

Prin urmare neputând să publice ceea ce rostea liber a optat pentru rememorarea: Extensiunea Universitară Clujeană (1924-1931). Cum anuarul s-a tipărit în tiraj confidenţial, textul poate fi socotit inedit, şi chiar scris pentru zilele de astăzi, când dezvoltarea rurală şi accesarea fondurilor europene e o problemă nu numai a comunităţilor rurale, ci şi a comunităţilor academice universitare, cum glăsuieşte aspru şi apăsat textul pe care-l reproducem:

„Extensiunea universitară clujeană (1924-1931)

Sub această denumire a luat fiinţă la 10 octombrie 1924 acea instituţie a universitarilor clujeni, care, într-un fel, a pregătit drumul universităţilor populare şi cultural-ştiinţifice din zilele noastre. Iniţiativa organizării acelor «asociaţii» aparţine unui grup format din profesorii: Virgil Bărbat, Vasile Bogrea, Mihai Botez, Silviu Dragomir, Al. Lapedatu. Dar animatorul, organizatorul şi teoreticianul principal al «extensiunii» a fost şi a rămas Virgil Bărbat, primul titular al catedrei de sociologie de la Universitatea românească din Cluj.

Ideea extensiunii universitare, adică a unei instituţii exterioare procesului didactic propriu-zis, decurgea din necesitatea dezvoltării unui învăţământ modern, a unor modalităţi educaţionale sincronizate cu exigenţele impuse de fluxul deja dinamic al societăţii româneşti.

Extensiunea venea să dea Universităţii înseşi o deschidere mai cuprinzătoare spre viaţa socială năzuind spre o adevărată democratizare a educaţiei. Adepţii extensiunii gândeau Universitatea ca pe o instituţie ce se integrează organic în societate, care vine în întâmpinarea necesităţilor culturale, ştiinţifice, economice şi politico-rurale, o gândeau ca pe o instituţie pusă în serviciul poporului.

În acest sens sunt revelatoare, cred, următoarele consideraţii cuprinse în memoriul întocmit pentru susţinerea ideii de către promotorii clujeni ai extensiunii: „Concepţia feudalismului universitar, aristocratic izolat de «vulgul profan» în turnul de fildeş al «cetăţii academice», a devenit demult – în ţările de adevărată cultură din Occident – o piesă de muzeu. Universitatea – uzină de idei abstracte, pe care o mână de iniţiaţi le îmbălsămează în graiul cifrat al specialiştilor sau le aruncă distrat peste zid în capul mulţimii nepregătite, e un anacronism.

Spiritul operei de adânci prefaceri democratice în care trăim cere, supremei instituţii de învăţământ, să fie altceva decât un templu transcendent al cugetării eterne, fără contact cu contingentele şi actualităţile vieţii, şi ceva mai mult decât o fabrică de profesionişti, lumina elaborată şi concentrată acolo nu trebuie «ascunsă sub obroc», ci trebuie să se reverse asupra vieţii neamului luminând drumurile grele şi întortocheate ale progresului naţional (Virgil Bărbat).

În această largă şi generoasă convenţie integrativă se înscrie înfiinţarea şi activitatea Extensiunii universitare, la care au luat parte 50 de profesori clujeni în perioada vizată (1929-1931). În mod expres articolul 3 al Statutului Extensiunii stipulează: «Scopul acestei organizaţii este răspândirea şi popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice, referitoare la problemele culturale, sociale şi economice, în deosebire la acelea ce sunt în strânsă legătură cu viaţa poporului nostru» (Virgil Bărbat).

Modalităţile de îndeplinire a scopurilor propuse erau:

1. a) conferinţele publice în oraşele din Transilvania şi Banat;
2. b) cursuri populare;
3. c) cursuri de vară;
4. d) publicaţii de popularizare privitoare la actualităţile culturale şi sociale.

Scopul amintit, particularizat în diverse ocazii, a primit împlinirea cuvenită în direcţiile principale ale activităţii Extensiunii, difuzarea celor mai noi cunoştinţe, idei, reuşind asigurarea unei educaţii permanente, precum şi formarea unei mentalităţi moderne, raţionale a colectivităţilor”.

Nu ştim dacă grupul „Ferma” din Dumbrăviţa Banatului s-a inspirat din modelul lui Virgil Bărbat, dar dezvoltarea fermelor din Banat şi Câmpia de Vest s-a împlinit cu o participare efectivă a specialiştilor agronomi şi zootehnişti de la Universitatea de profil din Timişoara. Îi prezentăm cu funcţii şi nume aşa cum pot fi citiţi pe prima pagină a revistei „Ferma”: prof. dr. Nicolae Dragomir, prof. dr. Ioan Vintilă, prof. dr. Dan Drinceanu, prof. dr. Mihai Decun, prof. dr. Cornelia Vintilă, prof. dr. Marian Bura, prof. dr. Ioan Pădeanu, prof. dr. Ioan Borcean, prof. dr. Teodor Maruşca, prof. dr. Alin Dobrei, prof. dr. Viorel Herman, prof. dr. Lavinia Ştef, dr. ing. Traian Sălăjeanu, dr. ing. Ioan Ladoşi, dr. ing. Antonia Ivaşcu, dr. ing. Vasile Pop Silaghi, dr. ing. Leonard Stafie, conf. dr. Ludovic Cziszter, conf. dr. Sorin Bungescu, şef lucrări dr. Ioan Huţu, şef lucrări dr. Sorin Voia, şef lucrări dr. Ovidiu Ranta, în calitate de membri ai Consiliului Consultativ, dar şi de promotori pragmatici ai celor patru tendinţe de dezvoltare rurală creativă: dezvoltarea familială, dezvoltarea asociativă, dezvoltarea comunitară şi dezvoltarea sistemică.