Ryanair anunță un blitzkrieg în România. Michael O’Leary: „Vrem să operăm pe 10-12 aeroporturi în următorii ani”

Michael O'Leary a luat România la țintă | Foto: Bogdan Stanciu

Cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, Ryanair, are planuri de dezvoltare agresivă în România, a anunțat directorul executiv al companiei, Michael O’Leary. „Îmi doresc să ajungem să transportăm 10 milioane de călători din România în următorii cinci ani. Anul acesta zburăm pe 12 aeroporturi din Polonia și avem patru baze operaționale. Iar în România ar trebui să se întâmple ceva similar, în următorii ani”, a spus executivul liniei aeriene.

Declarațiile au fost făcute miercuri, într-o discuție purtată la sediul central din Dublin al operatorului, cu reprezentanții câtorva publicații românești, printre care și Transilvania Reporter.

„Trebuie doar să ajungem la înțelegeri cu aeroporturile. Mă aștept ca în următorii cinci ani să avem patru sau cinci baze operaționale în România și vom zbura de pe 10-12 aeroporturi din România”, a adăugat O’Leary.

Acesta a precizat că, în acest moment, se poartă discuții cu mai multe aeroporturi de la noi din țară, care vor fi operate de Ryanair cu începere din următorul sezon de iarnă.

„Programarea pe vara lui 2016 este deja în mare măsură făcută, așa că avem dicuții despre zboruri noi cu începere din iarna 2016, iar aceste discuții se poartă în acest moment”, a detaliat directorul Ryanair. „Aș putea să vă spun care sunt acestea, dar după aceea ar trebui să vă împușc”, a glumit apoi Michael O’Leary, cunoscut pentru modul său dezinhibat de comunicare.

Anterior acestei declarații, el a lăsat de înțeles că astfel de discuții s-ar purta cu aeroporturile din Constanța și Târgu-Mureș, cele două de pe care Ryanair s-a retras în 2014.

Michale O'Leary și arma sa secretă: un atlas de dimeniuni impresionante pe care îl ține la îndemână în birou "| Foto: Bogdan Stanciu

Michael O’Leary și arma sa secretă: un atlas de dimeniuni impresionante pe care îl ține la îndemână în birou | Foto: Bogdan Stanciu

Atac frontal la TAROM

Michael O’Leary a anunțat totodată, în premieră, că Ryanair va intra și pe piața curselor interne, unde TAROM deține practic un monopol. „Vom crește în România și nu doar pe curse externe, ci și interne. Avem în vedere două-trei astfel de curse, dar în mod special una anume, care este în mod special scumpă și prost deservită. Iar la București vom avea discuții despre dezvoltarea unei baze de operare”, a mai spus executivul. „Vom zbura cu siguranță și de la Cluj, în următorii ani. Este inevitabil”, a precizat el.

Scopul acestei ofensive este ca Ryanair să devină cel mai mare operator aerian din România, a explicat Michael O’Leary. În acest moment, Ryanair este prezent în România doar pe aeroportul București, iar cota sa de piață este nesemnificativă pe plan național. Liderul pieței la noi în țară, potrivit unor date furnizate de Wizz Air la jumătatea anului 2015, este chiar Wizz Air, cu o cotă de piață de aproape 31%, urmat de TAROM, cu aproape 22% și Blue Air cu circa 11,5%. La nivel de București, TAROM avea, potrivit acelorași date, 27%, Wizz Air, aproape 20%, Blue Air, circa 11%, și Ryanair, puțin sub 5%.

În Europa, însă, Ryanair este cel mai mare transportator aerian, cu 197 de aeroporturi pe care operează și peste 1.600 de rute deservite.

Interviul integral, în Revista Sinteza
Nu ratați în numărul din decembrie al revistei Sinteza un amplu interviu cu excentricul director executiv al Ryanair, a cărui avere este estimată la peste 755 de milioane de euro.

Publicitate

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu