Pierderea cheilor, votul „offline” și clasicul DJ vor deveni istorie cu ajutorul aplicațiilor IT realizate de elevi

Foto: Vlad Cupșa

Pe holul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, peste 100 de elevi, vizibil emoționați își prezintă aplicațiile create în ultimele șapte luni. Programul de mentorat şi educaţie practică „Descoperă-ţi pasiunea în IT” s-a încheiat, iar fiecare echipă se străduiește să își pună cât mai bine în valoare munca. 20 de standuri, profesionist aranjate, își așteaptă vizitatorii. Exact ca în cadrul unei expoziții de invenții, elevii îi prezintă fiecărui trecător interesat, aplicația. Împart flyere, pliante, cărți de vizită, îi invită pe cei care doresc să testeze, la alegere, aplicația web sau mobile. Toți speră să câștige. Nu mai e mult până când vor afla cine sunt preferații juriului.

Asociaţia For IT a organizat joi, 29 septembrie 2016, festivitatea de încheiere a celei de-a III-a ediţii a programului de educaţie practică „Descoperă-ţi pasiunea în IT”. Atât elevii, cât și mentorii au fost răsplătiți cu premii în valoare de 7.000 de euro.

Aplicaţiile vizează domenii diverse de interes, de la găsirea unui loc de parcare, la stabilirea ingredientelor preferate în pizza sau asistenţă la învăţare, şi au constituit proba practică pe echipe, prezentată în faţa juriului la începutul lunii septembrie. Clasamentul final a fost stabilit în funcţie de punctajul obţinut la această probă, cumulat cu rezultatul obţinut la probele tehnice individuale.

Foto: Vlad Cupșa

Foto: Vlad Cupșa

Cu Lockee, pierderea cheilor va deveni istorie

Echipa Glipse, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda a realizat o soluție inteligentă prin care cheile clasice devin parte a unui sistem inovativ, operat cu ajutorul telefonului. Practic, pentru a deschide o ușă, trebuie să ai un telefon mobil, aplicația Lockee și conexiune la internet.

„Noi ne-am gândit să găsim o soluție inteligentă pentru lacătul de la ușă. Ideea s-a mai folosit pe piață, dar la concurență, să zic așa, trebuie să schimbi ușa pentru a putea instala soft-ul. Noi doar lipim cheia înăuntru. De ce să avem atâtea chei, când avem telefonul? Aplicația îți permite să deschizi ușa, dar și să le dai voie altor persoane să facă același lucru. Aplicația generează un cod valabil o anumită perioadă, perioadă ce poate fi setată de către proprietarul locuinței”, explică Dănuț Miron, membru al echipei Glipse.

120160929_170317

Aplicația are atât o parte soft, cât și o parte hard, ambele fiind construite de la zero în cadrul proiectului. „Cea mai dificilă parte a fost construirea hardului. Am învățat totul pe parcurs. Vrem să ne continuăm ideea. Ne-am gândit la un business pe viitor”, spune Dănuț.

Glipse este singura echipă turdeană care a făcut parte din proiect și s-a alăturat echipelor de la liceele clujene câteva luni mai târziu.

Shorcut

Echipa Shortcut a creat o aplicație ce îi poartă numele. „Este o aplicație turistică ce te ajută să găsești rapid diferite puncte de interes: magazine, restaurante, farmacii, obiective turistice. Îți alegi dintr-un meniu categoria dorită, iar apoi rezultatele găsite pot fi sortate în funcție de nume, de rating. De asemenea, aplicația îți spune care este cel mai apropiat obiectiv de locul în care te afli. Sunt incluse și stațiile de autobuz”, explică Ana, elevă în clasa aXI-a Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”din Cluj-Napoca. În prezent aplicația include aproximativ 150 de obiective, iar elevii își doresc să o dezvolte în continuare.

„Mi-a plăcut programul și m-am simțit bine în cadrul echipei. Ceea ce am făcut în aceste șapte luni e total diferit față de ceea ce facem la școală. Aici munca e în echipă, trebuie să te organizezi și să te sincronizezi foarte bine”, este de părere Ana, din cadrul echipei Shortcut.

Rățuște zburătoare și educative

Echipa Flying Ducks a creat o aplicație cu ajutorul căreia colegii din cadrul unei școli/ clase se pot ajuta reciproc, un fel de forum unde se postează întrebări pe diferite teme/ materii, iar alți colegii răspund.

„Suntem conștienți că acesta este de fapt un serviciu: ajuți pe gratis un coleg, așa că ne-am gândit că ar fi bine să răsplătim efortul colegilor care le răspund celorlalți și să le oferim o monedă. Am inventat cu această ocazie o nouă monedă care se numește „Sărut mâna!”. Când oferi un răspuns care îl mulțumește pe cel care a pus întrebarea, primești un „Sărut mâna”. Cine adună mai multe astfel de monede, le poate cuantifica. Ne-am gândit să organizăm un concert la care intrarea să fie pe bază de „Sărut mâna”. Vom oferi și premii: suc, bilete la film, bilete festival etc.”, explică  Marina Trif, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, membră Flying Ducks.

Aplicația urmează săfie implementată în cadrul unității de învățământ. Cei care doresc să facă parte din comunitatea rățuștelor trebuie să își facă un cont, dar nu înainte de a primi o recomandare în acest sens de la un coleg. „Fiecare elev va putea da câte trei recomandări. Ne dorim să avem persoane active în cadrul aplicației, astfel că nu primim chiar pe oricine. Am făcut câteva sondaje înainte de a ne apuca de lucru. Avem elevi care sunt dispuși să susțină proiectul nostru”, spune Marina.

Cluj Bike App

Echipa Acetech și-a propus să promeze mersul pe bicicletă, astfel că a gândit o aplicație cu ajutorul căreia clujenii pot găsi simplu și rapid stațiile sistemului de bike sharing, dar și alte informații utile. „Aplicația nostră se numește Cluj Bike App. Cu ajutorul său, utilizatorii pot să vadă toate punctele de bike sharing din Cluj-Napoca sau diferite obiective turistice. Noi vrem să îi scoatem pe clujeni din casă, să îi determinăm să exploreze minunatul nostru oraș și să facă asta într-un mod eco și sănătos. Ne-am gândit să fructificăm ceva ce există și să ducem sistemul de bike sharing la un next level”, a explicat Andrei Chiș, elev în cadrul Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

120160929_162226

Citiți și: Andrei Chiș, dezvoltatorul aplicației Bus Tracker din cadrul programului „Descoperă-ți pasiunea în IT”, dorește să aibă propria firmă de IT

Cu DJ Shuffle, tu ești DJ-ul

„Ideea i-a venit unui coleg care a participat la un majorat unde nu i-a plăcut deloc muzica. La orice petrecere a devenit deja enervant să mergi la DJ să îl rogi să pună o piesă sau alta. Ne-am gândit să facem o aplicație prin care, stând la masă sau dansând, să putem vota melodia pe care o vrem. DJ-ul vede voturile pentru fiecare melodie și astfel poate să aleagă următoarea piesă în funcție de voturile celor de la party. Aplicația are variantă web și mobile. Userul va vota de pe telefon, că e mai ușor, iar DJ-ul va folosi site-ul”, explică Cristi, elev în clasa a Xi-a în cadrul Liceului Teoretic „Avram Iancu”, membru al echipei Happy Coders.

Elevii își doresc ca pe viitor să încheie parteneriate cu cluburile clujene, pentru a-și promova aplicația. „Am discutat deja cu câțiva DJ-i și ne-au spus că ar fi o idee bună să existe o astfel de aplicație. Ne dorim să o lansăm în cluburi, cel puțin pentru început”, spune Cristi.

De asemenea, în cadrul aplicației, se pot forma anumite comunități în fucnție de preferințele muzicale.

Event Booker, te ajută să îți organizezi evenimentul

Aplicația Event Booker îți dă posibilitatea să închiriezi un spațiu și să eleborezi un plan pentru evenimentul tău, într-un mod organizat.

„Am realizat o aplicație prin care vrem să îi ajutăm pe oameni să își organizeze mai eficient evenimentele. Cum funcționează? Trebuie să complezi un formular care cuprinde data limită pentru evenimentul organizat, bugetul și numărul de persoane pe care dorești să le inviți, fie că e vorba de nuntă, botez, majorat sau alt tip de eveniment. În funcție de datele tale, aplicația îți caută toate sălile din Cluj sau din apropiere care se potrivesc descrierii. Îți alegi sala care îți convine, iar apoi, aplicația îți trimite invitația spre furnizor pentru a vedea dacă într-adevăr este disponibilă sala atunci când ai nevoie. Ai un to do list, de unde poți să trimiți invitații, dar și să primești confirmări din partea persoanelor invitate. Aplicația îți amintește mereu cât ți-a mai rămas din bugetul alocat, dar și alte lucruri pe care trebuie să le faci. Vrem să dezvoltăm și o aplicație de mobile care să se sincronizeze cu cea web, dar ne vom axa numai pe to do list și shopping list” explică Filip Lupaș, elev în clasa aXII-a în cadrul Colegiul Național „Emil Racoviță”, membru al echipei Nix Reloaded.

Și câștigătorii sunt…

La finalul prezentărilor, a urmat punctul culminant al serii: decernarea premiilor. Pe podium au urcat: Echipa Glipse, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda cu proiectul Lockee, Echipa numa’Asamblare, de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca cu proiectul VOMPi, o platformă menită să ușureze procesul de votare atât la nivel de națiune, cât și local, la nivel de școală sau corporație și Echipa The Happy Coders, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca cu proiectul DjShuffle.

Echipa Glipse,   de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda

Echipa Glipse, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda

„Cei 100 de absolvenţi ai ediţiei 2016 se adaugă celor 200 din anii trecuţi şi reprezintă o mândrie pentru programul nostrum, dar şi o obligaţie de extindere a lui, astfel încât să evităm situaţiile întâlnite la începutul proiectului, când din 500 de cereri venite din partea elevilor, am putut înscrie în program doar 100. Pentru a îndeplini acest deziderat, ne dorim cât mai multe colaborări cu companii din zona de software care ne împărtășesc viziunea pentru educație în IT, şi împreună cu care să creștem acest program, în beneficiul elevilor noştri”, a declarant la finalul evenimentului Liliana Cazacu, Managerul programului.

„Am avut o mare surpriză la început când am avut 500 de copii care au aplicat pentru acest program. Din păcate am putut selecta doar 100. Copiii au fost extrem de motivați, lucru care se vede și prin rezultatele obținute. Au realizat aplicații extrem de interesante, extrem de bine gândite, care m-au suprins în mod plăcut”, Călin Văduva, președinte Asociației For IT.

 

Câştigătorii editiei 2016:

Premiul 1 – 10.000 lei

Echipa Glipse, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda

Proiectul Lockee: o încuietoare universală controlată remote, cu conexiune prin internet, cu facilități de register, login, partajare a lacătelor – default sau pe o perioada de timp -, și alte features.

Mentor: Bogdan Sturza/FORTECH.

Premiul 2 – 7.000 lei

Echipa numa’Asamblare, de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca

Proiectul VOMPi (Voice Of Modern People): este o platformă menită să ușureze procesul de votare atât la nivel de națiune, cât și local, la nivel de școală sau corporație. Cu VOMPi poți realiza o campanie de alegere a președintelui consiliului elevilor din liceu sau vota la alegerile prezidențiale, de pe canapeaua de acasă, printr-un singur click.

Mentor: Alexandru Robert Kovacs/FORTECH

Premiul 3 – 4.000 lei

Echipa THE HAPPY CODERS, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca

Proiectul DjShuffleO aplicație inovatoare în ceea ce privește muzica și socializarea. Choose your own music. Be the Dj”.

Mentor: Dan Precup/AROBS Transilvania Software.

Tehnic individual (500 de lei/probă)

  1. Proba de Typing: Boar Antonio (Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca)
  2. Proba de Algoritmică: Trif Marina-Bianca (Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca)
  3. Proba de OOP: Rusu Andrei (Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca) şi Constantin Bogdan (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca)

Descoperă-ți pasiunea în IT

Programul de mentorat şi educaţie practică „Descoperă-ţi pasiunea în IT” este cel mai mare program de acest fel dedicat liceenilor, atât din punct de vedere al resurselor umane implicate (101 elevi absolvenţi, 20 de mentori, 18 traineri, 6 membri ai comisiei de evaluare), al complexităţii activităţilor (practică, mentorat, cursuri, concursuri) şi al perioadei de desfăşurare (7 luni), cât şi al colaborării dintre cei 15 parteneri şi sponsori din mediile de business IT, academic, invatamant preuniversitar si comunitate.

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. anonymous spune:

    doar ca un sistem electronic de votare are sanse foarte mari sa fie hack-uit si o idee foarte proasta in cea ce priveste alegerile bazate pe anonimitate si vot secret

Postaţi un comentariu