Comentariu: calculele hârtiei indică spre Timișoara sau Cluj

Inițiativa Capitală Culturală Europeană a început în 1985, cu Atena. Până în 1999, inclusiv, titlul a fost deținut de un singur oraș.

În 2000, pentru a marca noul mileniu, au fost nouă Capitale Culturale Europene simultan. Între 2001 și 2006 au fost câte una sau două capitale europene ale culturii, stabilite la propunerea țărilor desemnate, oarecum arbitrar. Amploarea tot mai mare pe care a luat-o programul și popularitatea de care se bucura a impus în 2006 stabilirea unui set de reguli riguroase de desemnare. Astfel, conform unei decizii comune a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, capitalele culturale europene ale anilor 2013-2019 au fost selectate în două runde, de o comisie internațională alcătuită din șase experți din țara care propunea capitala și șapte experți europeni.
Între 2006, anul adoptării deciziei, și 2013, anul când a fost aplicată, selecția orașelor capitală a rămas ușor arbitrară, permițând Sibiului să primească în 2007 acest statut pe tavă, la invitația Luxemburgului și fără a participa la o competiție națională. Alt exemplu: în 2010, au existat trei capitale europene, una dintre ele, Istanbul, nefiind în Uniunea Europeană.

Din 2013, în conformitate cu regulamentul din 2006, s-a statuat existența a două capitale europene a culturii. În mod tacit, una provine din țările „vechi” ale Uniunii (UE -15) și una din cele ale „Noii Europe”, respectiv cele 11 state foste socialiste, plus insulele Cipru și Malta.

Iată un tablou al capitalelor din perioada 2013-2019, cu capitalele culturale europene din Vechea Europă/ Noua Europă:

2013: Marsilia (Franța)/ Kosice (Slovacia)
2014: Umeå (Suedia)/ Riga (Letonia)
2015: Mons (Belgia)/ Plzen (Cehia)
2016: San Sebastian (Spania)/ Wroclaw (Polonia)
2017: Aarhus (Danemarca)/ Paphos (Cipru)
2018: Leeuwarden (Olanda)/ Valetta (Malta)
2019: Matera (Italia) Plovdiv/ (Bulgaria)

Din enumerararea de mai sus se observă o predilecție spre nominalizarea orașelor mijlocii din Vechea Europă alături de orașe mari din Noua Europă. Există desigur, excepții – Aarhus, al doilea oraș al Danemarcei, în 2017, Marsilia, al doilea oraș al Franței, dar și micul Paphos, din Cipru, cea mai mică localitare care a primit acest statut.

De asemenea, din Noua Europă pe listă se regăsesc două capitale, Riga, respectiv Valetta, în amândouă cazurile fiind vorba de țări cu o populație redusă și o mare polarizare economică și culturală în jurul capitalelor.
În rest, orașe precum Kosice, al doilea cel mai mare din Slovacia, Plzen, al patrulea oraș al Cehiei, Wroclaw, al patrulea oraș al Poloniei și Plovdiv, al doilea oraș al Bulgariei, corespund „portretelor-robot” ale Clujului și Timișoarei, cele mai mari două orașe din România, după București.

Geografia intră în ecuație

După 2019, au intervenit o serie de modificări în cadrul de organizare și în sistemul de jurizare, în sensul că țara din care provine capitala nu poate avea decât maximum doi experți în comitetul de selecție, ceilalți zece fiind nominalizați de Comisia Europeană (trei), Consiliul Uniunii Europene (trei) Parlamentul European (trei) și Comitetul Regiunilor (unu).

Primele capitale stabilite conform noului cadru au fost cele din 2020, respectiv Rijeka, din Croația, și Galway, din Irlanda, anunțate în primăvara acestui an. Nominalizările corespund tiparului anterior, respectiv un oraș mijlociu din UE-15 și un oraș mare din „Noua Europă”, Rijeka, fiind al treilea ca mărime din Croația.

De asemenea, conform noului cadru de organizare, începând cu 2021, o dată la trei ani, va exista o a treia capitală culturală europeană, provenită din rândul țărilor candidate sau potențial candidate. Finalistele pentru 2021 din acest „lot” sunt Herceg Novi, din Muntenegru și Novi Sad, al doilea oraș al Serbiei.

Tot în 2021, Grecia este țara din „Vechea Europă” care are capitală culturală europeană. În finala grecească sunt calificate orașele Eleusis și Kalamata de pe continent și Rodos, de pe insula cu același nume.

Se ajunge astfel ca toate cele trei capitale culturale europene din 2021 să provină din colțul sud-estic al Europei.

De aici, se pot face diverse speculații. Este greu de crezut că Herceg-Novi, un orășel de 15.000 de locuitori ar putea inspira încrederea necesară pentru a fi recomandat pentru titlul din 2021. Pur și simplu, un oraș așa de mic nu are capacitatea administrativă și resursele de a duce la capăt un proiect așa de mare. Rămâne ca ipoteză de lucru Novi Sad, un oraș cu aspirații central europene manifeste, provenind din aceeași matrice istorică și culturală cu Timișoara. Între cele două orașe există vechi legături și simpatii intelectuale, ele fiind localități înfrățite și semnatarele unui acord de susținere reciprocă pentru 2021.

Va înclina asta balanța în favoarea orașului de pe Bega? Poate că da.

Dar nu trebuie uitat că țara din Uniunea Europeamă cu care avem cele mai multe similitudini și afinități socio-economice demonstrate, dar și culturale, este Bulgaria, unde titlul pentru 2019 a fost câștigat de Plovdiv, un oraș în mare măsură echivalent Clujului, în societatea bulgară. Competiția din Bulgaria a fost izbitor de asemănătoare cu cea din România. Au existat tot patru finaliste, printre care capitala, Sofia, și cele mai mari două orașe din provincie, Plovdiv și Varna. A câștigat Plovdiv, orașul secund în termeni de dimensiuni. Între Plovdiv și Cluj există, pe lângă similitudini istorice și culturale, și o problemă comună actuală – existența unei comunități marginalizate de etnie rromă. Pe lângă aceasta, ambele orașe au fost consiliate pe parcursul candidaturii de aceeași firmă de consultanță.

Va înclina asta balanța în favoarea orașului de sub Feleac? Poate că da.

În ceea ce privește Bucureștiul, se constată, consultând lista capitalelor culturale europene post 2000, că doar capitalele statelor „de buzunar”, precum Luxemburg, Malta și cele trei țări baltice au ajuns să fie și capitale culturale europene. Potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul, juriile consideră, în general, că orașele care sunt capitale de state au suficiente resurse la dispoziție pentru a se dezvolta din punct de vedere cultural, fără să mai necesite un catalizator precum titlul de capitală culturală europeană. Privitor la Baia Mare, este greu de crezut că un juriu cu componența emanată de instituțiile europene cele mai prestigioase să aleagă un oraș al cărui primar și promotor al candidaturii este arestat la domiciliu, suspect de fapte de corupție. Pur și simplu, nu dă bine. Imaginați-vă titlurile dim presa eurosceptică de a doua zi. Iar UE chiar nu mai are nevoie de un scandal. Așadar, dacă e să cântărim ce spun statisticile și câteva calcule simple, titlul va ajunge pe malul Begăi, sau al Someșului.

Toate acestea nu sunt decât speculații. Dosarele de candidatură și felul în care își fac treaba echipele care le vor prezentă în față juriului sunt argumentele decisive. Așa că singurul lucru sigur este că nimic nu e sigur până când juriul nu dă verdictul.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Dela Timisesti spune:

    23:06 16.09.2016
    Nu mi-a placut neprimirea de catre CLUJ-NAPOCA a titlului de Capitala Culturala Europeană 2021.

Postaţi un comentariu