Alternativă pentru cianurile de la Roşia Montană

Jack Goldstein

Jack Goldstein, un băimărean de 78 de ani, inginer chimist, cercetător, conferenţiar şi profesor în domeniul chimiei a inventat şi brevetat, împreună cu un grup de colegi, o procedură de extragere a aurului fără cianuri. A predat mai bine de un deceniu la Universitatea de Nord Baia Mare, la Facultatea de Mine şi este specializat în metale rare. Multe dintre tehnologiile pe care le-a pus la punct -deţine mai bine de 50 de brevete de invenţie- le-a testat sau pus în practică la Phoenix în Baia Mare sau la Copşa Mică. Ideea de a pune la punct o tehnologie de prelucrare a minerurilor fără cianuri i-a venit înainte de anul 2.000, dar după accidentul ecologic de la Baia Mare, când, în noaptea de 30 ianuarie 2000, taluzul iazului de decantare de la Bozânta, o localitate situată la 12 kilometri de municipiu, a cedat şi 100.000 de mc de apă cu cianuri s-au revărsat, s-a gândit mai bine.

„Alternativa a venit în jurul anului 2.000, după evenimentul de la Baia Mare. Lucram atunci la Institutul de Cercetări şi impactul a fost destul de serios privind mediul. Mai mult, la vremea respectivă colectivul nostru, din care făceau parte Gavril Duda şi Liana Oşanu, lucra deja la un proiect privind o tehnologie viabilă pentru prelucrarea piritelor arseno-aurifere existente în stoc, la Baia Mare, din 1970, dar şi din lume, care nu aveau o tehnologie viabilă economic. Tehnologia a fost brevetată în anul 2012 în ţară şi în acelaşi an şi la nivel internaţional”, spune cercetătorul.

A lucrat mai bine de un deceniu

Le-a luat mai bine de un deceniu să pună la punct această tehnologie, din cauza procedurilor tehnice. „Procedeul ca atare, de dizolvare, pe care l-am început noi să-l cercetăm, respectiv înlocuirea cianurii cu tiosulfat de sodiu era un procedeu parţial cercetat, este un procedeu brevetat chiar pe alocuri, adică anumite porţiuni din el. Procedeul poate fi aplicat şi la Roşia Montană, dar nu numai. Faţă de procedeul clasic de extragere a aurului din piritele arseno-aurifere, ce utilizează cianuri şi care poate fi aplicat numai la minereuri sau subproduse cu conţinut de aur nativ sau sub formă elementară, metoda noastră se poate aplica atât minereurilor native, cât şi celor sub formă de compuşi chimici de aur şi argint- sulfuri, arseno-sulfuri, pirite, cenuşi, zguri”, a arătat cercetătorului. Acesta ne-a expus și avantajele multiple ale acestei metode: procedeul asigură reutilizarea reactivilor, nu produce ape reziduale sau gaze reziduale toxice, are un randament de extracţie mai bun decât procedeele folosite până acum. De asemenea, un lucru foarte important este că nu necesită iazuri de stocare, materialul folosit după extracţia aurului şi argintului, respectiv deşeul, poate fi depus la locul de extracţie, nefiind generator de poluanţi, adică inert pentru natura înconjurătoare. „Din punct de vedere economic, dacă un ciclu clasic de reacţie cu cianuri durează 24 de ore, cel cu tiosulfat de sodiu ia doar patru ore”, a explicat Jack Goldstein.

Metodă mai eficientă decât cea clasică

Cercetătorul spune că metoda pusă la punct de el este mult mai eficientă decât cea clasică, de prelucrare a minereurilor cu cianuri. „Minereul se amestecă cu o soluţie de tiosulfit de sodiu, apoi soluţia se supune filtrării -nămolul rezultat este un material inactiv- iar din soluţie, datorită catalizatorului, sarea de cupru şi printr-un procedeu electrolitic, se separă aurul şi argintul de puritate 99, 99%”, a subliniat cercetătorul. Acesta susține că metoda este absolut inofensivă, o astfel de uzină neavând impact de mediu. „Metoda nu produce reziduri toxice, nu are gaze, în plus, randamentul de extragere a metalelor preţioase, în funcţie de conţinutul aurului sau argintului al piritelor, poate ajunge până la 90%, în timp ce la procedeul clasic randamentul este cu cinci procente mai mic”, a mai adăugat acesta.

Tehnologie testată

În laboratoarele şi atelierele fostului Institut pentru Metale Neferoase, cercetătorii băimăreni au construit, cu ajutorul unui sponsor, în anul 2010, o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior, Flotaţia Centrală, dar şi de la Roşia Montană. Odată instalaţia pusă la punct şi după un şir lung de experimente de aproximativ trei luni- au fost prelucrate aproximativ trei tone de pirită – ei au ajuns să poată asigură un proces constant de recuperare a metalelor preţioase. „Din păcate, sponsorul care ne-a pus banii la dispoziţie nu a putut continua, instalaţia a fost dezafectată şi vândută la fier vechih, a precizat Jack Goldstein.

Cei de la Roşia Montană ştiu de tehnologie din 2008

Cercetătorul spune că împreună cu colegii săi, autorii acestei noi tehnologii, au purtat discuţii cu reprezentanţii firmei canadiene care şi-a manifestat intenţia de a extrage aur din zonă şi care aşteaptă să obţină undă verde din partea autorităţilor române. Numai că aceştia au vrut informaţiile fără a da nimic în schimb. „În anul 2008 am avut discuţii cu cei de la Roşia Montană, cu foştii proprietari. Au fost interesaţi, dar interesaţi ca afacerişti. Ne-au spus că nu au posibilităţi să facă cercetare sau o fabrică pilot aici. Ne-au propus să trimitem toată documentaţia la ei ca să le studieze şi abia apoi să ne dea un răspuns. Am purtat discuţii cu ei timp de o zi întreagă. Ori, să trimitem documentele şi invenţia într-o ţară străină via o societate privată nu se putea. Nu primeam niciun fel de protecţie, mai mult, la acea vreme era doar înreagistrată invenţia, încă nu era brevetată. Le-am spus să vină ei aici sau să mergem noi la ei, dar nu am primit un răspuns încă. Între timp Roşia Montană Gold Corporation şi-a schimbat proprietarul, actualul a fost întrebat de unul dintre directorii din Minister dacă ştie despre ce este vorba şi a spus că nu cunoaşte”, a precizat profesorul.

Oferta pentru Romaltyn

De asemenea, profesorul susține că atunci când Romaltyn a cerut autotizaţie de redeschidere a minei de la Baia Mare, primarul şi reprezentanții Primăriei le-a sugerat să ia legătura cu inventatorul. La întâlnire a participat și Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova și fost director general adjunct al grupului Rompetrol, care a preluat 49% din capitalul social al companiei Romaltyn Limited, care deține fabrica de exploatare minieră din Baia Mare. „În urmă cu șase luni m-am întâlnit cu reprezentanții Romaltyn, iar la întâlnire a participat şi Ion Sturza. M-a întrebat ce aş face în locul lui în condiţiile în care am o fabrică ce poate porni în câteva zile şi să dea profit. I-am răspuns că îi pot garanta profit cu toate că tehnologia este una nouă”, a explicat Jack Goldstein. Pentru a-şi argumenta spusele, echipa cercetătorului a preluat probe de pirită aduse de cei de la Romaltyn pe care le-a prelucrat prin noua metodă fără niciun fel de pretenţii, iar rezultatele şi randamentele au fost mai bune decât cele obţinute prin metoda cianurării. Negocierile au ajuns în acest moment în stadiul în care Romaltyn a oferit deja un laborator echipei de cercetări şi urmează să dea un răspuns la pretenţiile emise de aceasta. Lucrarea a ajuns şi pe masa Ministrului Economiei din anul 2011, dar deocamdată nici de acolo nu a venit nicio veste.

Băimărenii și-ar dori o uzină pilot

Pentru a-şi putea vinde mai uşor tehnologia, grupul de cercetători băimăreni ar dori să adopte modelul finlandez, ar ar avea nevoie de aproximativ 300.000 de euro. „În anul 1970 Phoenix Baia Mare a cumpărat prima tehnologie de prelucrare a cuprului în suspensie din Finlanda. Pentru că ei nu aveau resurse de prelucrare deoarece nu aveau combustibil şi nu erau dispuşi să-şi taie pădurile, au pus la punct tehnologia cuprului în suspensie. Au construit o fabrică mică pe care o porneau ori de câte ori cineva dorea să vadă impactul şi randamentul metodei. Aşa au convins România să cumpere această tehnologie de la eih, a spus fostul inginer. După acest model, grupul de cercetărori băimăreni ar dori să pună la punct o uzină pilot de preucrare a minereurilor şi piritelor aurifere prin care să demonstreze şi să convingă că această tehnologie este cu adevărat viabilă.

Ce este tiosulfatul de sodiu?

Tiosulfatul de sodiu este o sare stabilă a natriului, care se formează prin combinarea sodiului (natriului) cu acidul tiosulfat de sulf (H2S2O3) care este instabil în natură. Tiosulfatul de sodiu se prezintă sub formă de cristale incolore uşor solubile în apă, la dizolvare soluţia absoarbe căldură formându-se un pentahidrat Na2S2O3•5 H2O, care este folosit la fixarea filmelor fotografice, sau la albirea hârtiei sau a produselor textile. Soluţia este instabilă din punct de vedere chimic cu acidul clorhidric se descompune în sare, apă şi bioxid de sulfbioxid de sulf: Tiosulfatul de sodiu este folosit în arta fotografică, în minerit la extragerea cloritului de argint din minereuri. Se mai folosește în procesul de galvanizare, acoperirea metalelor cu un strat de argint sau aur. În medicină ca antidot în întoxicaţiile cu cianuri. În chimie la titrarea iodului, în procedeul numit iodometrie. Mai este folosit și la producerea pernelor termale.

Opinia academicianului

„Există şi metode prietenoase de extragere a aurului, procedeul cu cianuri este cel mai ieftin şi aduce cel mai mult profit din acest motiv, dar nu este singurul. Mai există, de exemplu, procedeul Haber Gold, descoperit de americani, care nu foloseşte cianuri. Practic, vă spun că nu mai trebuie să aşteptăm să treacă timp pentru descoperiri, ele există deja, doar că trebuie cumpărate de compania care exploatează. Cianura este procedeul cel mai ieftin, atâta tot! Dar nu e singurul. Am auzit şi de realizările de la Baia Mare, nu ştiu amănunte, dar ar fi trebuit ca Ministerul Mediului sau Guvernul să ceară prin contract ca RMGC să extragă aurul prin alte proceduri, prietenoase. Neobligată de cineva, compania nu va folosi bani în plus pentru asta, dar dacă statul român ar fi pus condiţia, Gold putea cumpăra procedeul Haber Gold sau altceva!“,  a declarat chimistul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei.

Ce spune compania

Dragoş Tănase, directorul general al companiei Roşia Montană Gold Corporation, a declarat pentru adevarul.ro că nu cunoaște subiectul, dar că tehnologia lor este aprobată și recomandată de UE. „Nu ştiu despre ce este vorba. Au existat mai multe propuneri de extragere ecologică a aurului, însă nu şi-au dovedit aplicabilitatea în practică. Sunt tehnologii de laborator, nu au fost dovedite în viaţa reală. Este certificat de UE procedeul? Comisia Europeană a emis un document unde sunt prezentate tehnologiile aprobate şi cele recomandate. Noi folosim o tehnologie nu numai aprobată dar şi recomandată“, a declarat Dragoş Tănase.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Alin says:

    Bravo, dar urmariti subiectul…vorbiti si cu romaltyn si vedeti daca nenea asta chiar spune tot ce de spus si ce “pretentii” au avut. Plus… cine din minister e legatura lor.. parere la zi de la RMGC etc.

  2. Octav says:

    Deci sa inteleg. Oamenii luau ceea ce era practic un deseu (acea pirita) si il transformau in aur. Dar cumva au ramas fara bani si au dat totul la fier vechi. E cumva o problema cu aurul… Nu-l mai cumpara lumea?

  3. Vicky Oros says:

    In sfarsit! Urmaresc subiectul de foarte mult timp si ma bucur ca a revenit in actualitate. Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu LARECHIM. Sper ca acum sa ia amploare si sa trezeasca pe cei care pot sa ia atitudine. Domnilor guvernanti, domnilor specialisti, trebuie sa aveti curajul sa puneti punctul pe I. Dar, in primul rand, aveti datoria sa aduceti la lumina valorile romanesti. EXISTA TEHNOLOGIE ROMANEASCA, ESTE BREVETATA !!!!!! AVETI NUMAI DE CASTIGAT, daca cu adevarat va ganditi la tara asta. Este timpul ! ACUM !!!!!

  4. dentest says:

    ca si foarte multe alte inventii romanesti,si aceasta,desi este revolutionara si poate constitui un punct de plecare pt o extractie ecologica,nu va avea nici ea sorti de izbanda pt un singur si unic motiv:spaga pe care o percep organele diriguitoare si elementele decidente va disparea,companiile straine nu vor mai da bani negri din moment ce totul e legal si clar ca lumina zilei,iar asta nu e doar la noi,e peste tot si de cand lumea,lobby mizerabil si puternic impiedica progresul pt profituri imediate si tenebroase

  5. Oscar Wilde says:

    Ceea ce nu inteleg eu este faptul ca domnul Jack Goldstein nu face nimic, ca metoda lui sa fie cunoscuta de Guvernul Romaniei, de Parlament, de presa nationala, de cei care protesteaza. Intrebarea pe care eu mi-o pun este daca aceasta tehnologie este mai ieftina decat aceea cu cianuri si daca ea nu poate fi folosita de statul roman, fara a cere ajutorul unei companii straine. Chiar atat de neputinciosi am ajuns?
    Earnest

    • maria s says:

      Aceasta “meteahna” a romanilor nu este nimic altceva decat mentalitatea de ciubuc,comision,mie ce-mi iese.Au fost si sunt minti stralucite in Romania dar marginalizate si tinute sub tacere.De ce? spagile.Incearca numai sa pornesti o afacere,sa vezi birocratie si trimitere la zeci de functionari si renunti indignat si invins.Este nevoie de o mare schimbare ACUM.

  6. kostas says:

    Poate sa aiba si 10 inventii recunoscute international,daca pontea nu vinde cui trebuie si nu-i intra comisionul in buzunar tot degeaba.
    Desteapta-te Romane-Trezeste-te Natiune!

  7. Staiculescu Stefan says:

    Acest material trebuie cunoscut de oamenii de dcizie din Romania. Chimistii ce fac, de ce tac? Cei care sunteti chimisti trimiteti acest material la Primul ministru, la resedintele Romaniei ca sa se destepte odata si sa facem ceva ce-i necesar pr Romania.
    Vofrba poetului @ Tara noastra aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta#

Postaţi un comentariu