Final de stagiune la Opera din Cluj: Lacul Chios se transformă în scenă pentru baletul „Lacul Lebedelor”

Foto Facebook: Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

Opera Națională Română din Cluj-Napoca pregătește publicului din Cluj o nouă surpriză în încheierea Stagiunii lirice 2015-2016: Opera coboară în stradă cu trei spectacole prezentate în premieră în aer liber, pe scene neconvenționale.

• ”Lacul Lebedelor” de P. I. Ceaikovski – realizat în premieră națională pe scene special amenajate pe Lacul Chios și pe esplanada Casino Centru de Cultură Urbană, în Parcul Central din Cluj-Napoca, sâmbătă, 11 iunie 2016, ora 20:30
• ”Nabucco” de Giuseppe Verdi – pus în scenă în Piața Unirii din Cluj-Napoca, sâmbătă 2 iunie 2016, ora 21:30
• ”La Negra Noche – Concert de muzică spaniolă” – Piața Unirii Cluj-Napoca, 3 iulie 2016, ora 21:30

Cele trei spectacole se vor bucura de distribuții de excepție, artiștii fiind acompaniați de invitați speciali de renume internațional: soliștii Carlos Almaguer, Szabó Balint, Dragana Radaković și dirijorul David Crescenzi.

Potrivit comunicatului transmis presei, primul eveniment al trilogiei „Opera Aperta 2016”, spectacolul de balet Lacul Lebedelor”, de P. I. Ceaikovski, conferă o nouă tușă plutirii dansante a Ansamblului de balet clujean, care va glisa în mod real pe apă. Premiera evenimentului este constituită tocmai de realizarea sa pe două scene special amenajate în Parcul Central al orașului: prima scenă este construită pe Lacul Chios, completată de cea de-a doua, amplasată pe esplanada Casino Centru de Cultură Urbană.  Spectacolul supranumit ”Regele baletelor”, unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate titluri ale tuturor timpurilor, „Lacul Lebedelor” îi va aduce pe scenă sâmbătă, 11 iunie, ora 20:30, în rolurile principale pe primii balerini Andreea Jura și Dan Haja, într-o poveste regizată de Maestrul Vasile Solomon, avându-l la pupitrul dirijoral pe dirijorul Adrian Morar.

Încheierea stagiunii lirice 2015-2016 atinge punctul culminant sâmbătă, 2 iulie 2016, ora 21:30, cu o montare impresionantă a spectacolului Nabucco”, de G. Verdi, realizată în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul va impresiona printr-o amplă desfășurare de forțe ce implică orchestra completă, corul, soliști ai teatrului liric clujean și invitați speciali, alături de actori figuranți. Povestea legendară despre iubire, putere și umilință, puternic impregnată de istoria Babilonului, are ca invitați speciali soliști de renume internațional: soprana de origine sârbă Dragana Radaković, baritonul mexican Carlos Almaguer, basul Szabó Balint și dirijorul italian David Crescenzi. Regia spectacolului este semnată de Ina Hudea, iar scenografia de Liliana Moraru.

Încheierea stagiunii va fi marcată printr-un Concert de muzică spaniolă, „La Negra Noche”, organizat în aceeași locație duminică, 3 iulie, ora 21:30, avându-i ca invitați speciali pe același dirijor și soliști internaționali, alături de renumiții soliști clujeni Marius Vlad Budoiu, Hector Lopez, Cristian Mogoșan, Geani Brad și Florin Estefan.

Intrarea la toate cele trei evenimente este liberă.

Proiectul ”Opera Aperta” este recunoscut pentru spectacolele puse în scenă în aer liber, dintre care spectacolul de operă ”Carmen”, de G. Bizet (realizat în anul 2015, în Piața Unirii din Cluj-Napoca) și ”Aida” , de G. Verdi (Piața Unirii, anul 2014).


Publicitate

Postaţi un comentariu