Actriţa Angelica Nicoară: „Teatrul este şi o mângâiere pentru suflet, dar şi un chin”

În „Trilogia Aureliu Manea ”, Angelica Nicoară interpretează rolurile Bătrânei doamne, a Absolventei Institutului de Teatru și a Fetei/Foto: Nicu Cherciu
În „Trilogia Aureliu Manea ”, Angelica Nicoară interpretează rolurile Bătrânei doamne, a Absolventei Institutului de Teatru și a Fetei/Foto: Nicu Cherciu

Actriţa Angelica Nicoară se află într-un moment fericit al carierei şi al vieţii: a reluat activitatea pe scenă mult mai substanţial, iubeşte să fie mamă şi îi place Clujul pentru spiritul său mereu tânăr. Deşi admite că nu a mai acordat interviuri în ultimii ani pentru că „nu a avut multe de spus”, o singură trecere în revistă a spectacolelor în care a putut fi văzută pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, este suficient pentru a-i remarca talentul, naturalețea şi frumusețea, atuuri care nu fac altceva decât să îi confirme valoarea artistică. Chiar dacă nu a avut nici măcar pe termen scurt profesia de model, soarta a făcut ca în anul 1993 Angelica Nicoară să reprezinte România la Miss Universe, în Mexic, unde s-a clasat pe locul 18 din 79 de concurente. Cu toate acestea, viața nu și-a dedicat-o podiumului de modă, ci scenei de teatru, împlinindu-și astfel visul din copilărie: acela de a deveni artistă. În această stagiune, Angelica Nicoară poate fi văzută pe scena Teatrului Național în spectacolele în premieră „Trilogia Aureliu Manea” și „Sânziana și Pepelea”, precum și în piesele „La răscruce de vânturi” sau „Visul unei nopți de vară”, intrate deja în repertoriul Naționalului clujean.

Reporter: Sunteţi angajata Teatrului Naţional  Cluj-Napoca din 1998. În ce moment al carierei vă aflaţi?

Angelica Nicoară: Mă aflu într-un moment fericit al carierei pentru că am reluat într-un fel activitatea într-un mod mai serios. Stagiunea trecută am avut o perioadă de pauză, nu am jucat foarte mult. Sunt fericită că am început să revin pe scenă cu nişte texte care îmi plac, să lucrez cu regizori care înseamnă foarte mult nu numai pentru mine, ci pentru orice actor din ţară şi pentru orice om de teatru. Nu am contabilizat momentele bune sau mai puţin bune din carieră. Am încercat să trăiesc ceea ce am de trăit la momentul potrivit, fără să mă gândesc cât va dura. Am încercat să învăţ din fiecare clipă, să mă bucur de ceea ce trăiesc. Fiecare moment, atât în teatru, cât şi în viaţă, este o lecţie.

Angelica Nicoară alături de Florin Piersic și Petre Băcioiu în „Logodnicele aterizează la Paris„/Foto: Nicu Cherciu

Angelica Nicoară alături de Florin Piersic și Petre Băcioiu în „Logodnicele aterizează la Paris„/Foto: Nicu Cherciu

R: Aţi avut în toţi aceşti ani un rol apropiat sufletului?

A.N: Am avut mai multe momente fericite. Unul dintre acestea a fost în urmă cu mulţi ani când jucam în „Logodnicele aterizează la Paris” cu Florin Piersic. Acel spectacol a fost o bucurie pentru că îl jucam alături de Florin, un actor incredibil şi o personalitate foarte puternică. Teatru înseamnă, printre altele, un schimb de energie şi, cu Florin, era un schimb de energie extraordinar şi între parteneri şi între noi actorii de pe scenă şi spectatori. Am avut cu el foarte multe spectacole, ne-am apropiat de 100 de reprezentații, turnee în ţară şi în străinătate. Nu pot să spun că era un rol dificil, era o comedie bulevardieră şi succesul la public era asigurat. La un moment dat, spectacolul aproape se juca singur.

R: Cum aţi descrie experienţa spectacolului „Trilogia Aureliu Manea”, în regia lui Gábor Tompa?

A.N.:Mi-a plăcut foarte mult textul de cum l-am citit și mi-au plăcut cele trei personaje pentru care am fost distribuită. Le-am văzut la un moment dat foarte diferite, dar pe măsură ce am început repetițiile şi am discutat despre viziunea regizorală am reușit să le legăm în aşa fel încât să nu fie o diferenţă foarte mare între ele. A fost greu şi, în acelaşi timp, foarte plăcut. În momentul în care ai încredere în omul care te conduce, aproape că ai încredere că în final va fi bine şi căutarea aceasta este emoţionantă. Este interesant să vezi din afară felul în care creşte un personaj sau un spectacol. Noi, fiind implicaţi pe scenă şi fiind atenţi la ce avem de făcut, şi la celălalt de lângă noi, nu avem o viziune din exterior, precum o are regizorul care priveşte spectacolul şi ne vede pe noi evoluând. Eu am avut foarte mare încredere în regizor, mi-au şi plăcut personajele și de aceea am asistat la scenele tuturor colegilor mei în timpul repetițiilor. Pe Gábor Tompa l-am avut regizor şi în spectacolul “Cântăreaţa cheală”, un alt spectacol foarte apropiat sufletului, la fel ca  “Trilogia Aureliu Manea”.

Cu regizorul Alexandru Dabija, actrița Angelica Nicoară a colaborat de fiecare dată când acesta a montat la Cluj, inclusiv într-unul dintre cele mai recente spectacole ale stagiunii, „Sânziana și Pepelea”. A început colaborarea cu acest regizor în spectacolul „Colonelul şi păsările”, unde l-a avut ca partener pe Victor Rebenciuc şi colege de scenă pe Ramona Dumitrean, Carmen Culcer, Eva Crişan, Irina Wintze, Elena Ivanca. „Cu un asemenea partener a fost o minune de spectacol”, îşi aminteşte astăzi actriţa. De asemenea, pe Alexandru Dabija l-a mai avut regizor în „Pygmalion”, și „Florenţa sunt Eu”. Totodată, actrița a avut ocazia să colaboreze în spectacolul „Bravul nostru Micşa” cu tânărul regizor Tudor Lucanu. „Este un regizor serios, dar cu umor şi mi-a plăcut să lucrez şi cu el. Personajul însă a avut o consistenţă mai mică. Mi-a plăcut felul în care Tudor a condus repetiţiile deşi este foarte tânăr, mai tânăr decât mulţi dintre noi actorii”, precizează actriţa.

În spectacolul ”Florența sunt eu”, alături de Adrian Cucu, Cristian Grosu și Cătălin Codreanu/Foto: Nicu Cherciu

În spectacolul ”Florența sunt eu”, alături de Adrian Cucu, Cristian Grosu și Cătălin Codreanu/Foto: Nicu Cherciu

R: Cum credeți că s-a schimbat statutul actorului de când ați debutat și până astăzi?

A.N.: Am observat schimbarea de generaţii, nu neapărat modul în care este privit actorul. Actorul a existat dintotdeauna şi va exista şi de acum înainte. Mie nu îmi place să mă plâng că aş câştiga bani prea puţini sau nu sunt mulţumită de una, sau de alta. Încerc să-mi practic meseria şi să mă bucur de ea. Atâta timp cât avem public în sală şi ne aplaudă şi publicul se bucură să fie împreună cu noi, înseamnă că acesta este statutul nostru. Aceasta este datoria noastră. Că viaţa e grea, este adevărat, dar pentru toţi nu doar pentru actori.

R: Cum faceți față emoțiilor înaintea spectacolelor?

A.N.: În perioada în care am jucat cu Florin Piersic la „Logodnicele aterizează la Paris” aveam emoţiile şi bucuria la început de spectacol, dar după atât de multe reprezentații mă simţeam mult mai relaxată. De exemplu la „Trilogia Aureliu Manea„, la avanpremiere, îmi cam sărea inima din piept. Este foarte bine când se termină spectacolul să vezi că ai reuşit, că ai fost mai puternică decât emoţiile tale. E un fel de uşurare, dar o iei de la capăt data viitoare. Nu e o emoţie de tip frică, deoarece abia aştept să intru în scenă. E mult prea greu de explicat. Sunt sentimente pe care nu pot să le transmit aşa cum le simt și atunci mai bine rămân ascunse.

R: Vă număraţi printre actorii pe care teatrul i-a ales, sau ați fost cea care ați ales teatrul?

A.N.: Eu mi-am dorit să fiu un fel de artistă încă de mică. Îmi plăcea să cânt foarte mult. Nemergând la o şcoală de muzică nu aveam cum să merg la Conservator. Teatrul am înţeles ce înseamnă abia după ce am intrat la facultate. M-am angajat prin concurs, aşa că ne-am ales unul pe altul. Eu am ales Teatrul şi Teatrul m-a ales pe mine. Mă refer la Teatrul Naţional. Am avut trei directori, Dorel Vişan, care m-a angajat, profesorul Ion Vartic şi acum regizorul Mihai Măniuţiu. În acest timp am văzut cum se schimbă generaţiile, cum vin actori tineri, cum au poftă de joc, cum iubesc scena şi este frumos să vezi că teatrul merge mai departe. Cu unii sau cu alţii, la fel de minunaţi. E trist pe de o parte, dar e frumos să vezi că în fiecare generaţie există actori care se dăruiesc scenei.

 Sunt o femeie „destul” de normală

R: Povestiţi-ne despre experienţa Miss Romania Univers 1993.

A.N.: A fost un moment deloc plănuit. Pur şi simplu a venit. A fost atât de neaşteptat încât pare că n-a fost. S-a întâmplat să ajung la concurs, s-a întâmplat să câştig, nu ştiu care era meritul meu. Întotdeauna am considerat acel moment ca un fel de cadou, din partea sorţii. A fost un moment foarte plăcut să fiu considerată o femeie frumoasă, să fiu în atenţia unor oameni pentru care însemna ceva acest lucru. Pentru mine a fost ceva deosebit. Eram foarte tânără, s-a întâmplat destul de repede după Revoluţie şi s-au deschis drumuri interesante pentru mine. În Teatru, nu pot să spun că a fost un mare avantaj. Uneori am avut de luptat cu ideea că femeile frumoase nu pot fi şi actriţe talentate sau apreciate. Au fost şi momente în care am zis: mai bine nu eram frumoasă, sau mai bine nu eram percepută ca frumoasă, sau mai bine nu aveam premiul. Pe urmă, gândind lucrurile prin prisma crezului meu că tot ceea ce ni se întâmplă ni se întâmplă cu un motiv, pe care poate nu îl ştim, am zis că asta sunt şi trebuie să îmi asum aceste date. Într-un fel sunt foarte mândră de mine că am reuşit în diferite momente să mă simt eu bine, chiar cu datele fizice pe care le am.

Angelica Nicoară a reprezentat România la Miss Universe în 1993, ocupând locul 18 din 79/Foto: Dan Bodea

Angelica Nicoară a reprezentat România la Miss Universe în 1993, ocupând locul 18 din 79/Foto: Dan Bodea

R: Cine este Angelica Nicoară dincolo de scena de teatru?

A.N.: Eu sunt o femeie „destul” de normală, aşa îmi place să cred. Sunt şi mamă şi îmi cresc copilul la modul foarte serios. Studiez cum se creşte un copil, am cărţi de creştere a copilului. Acum a intrat în clasa întâi şi începe o altă etapă şi pentru ea. Îmi place să fiu mamă şi să petrec timp cu ea, să o duc la școală, să o aduc, să văd cum creşte, să văd cum se bucură. E foarte interesant să îmi redescopăr copilăria privind cum îmi cresc copilul. Îmi dă veselie, îmi dă energie, îmi dă forţă. Vin la teatru şi încerc să îmi fac treaba cât mai bine şi, în rest, încerc să fiu prezentă în alte locuri, să nu rămân ancorată în personaje. Nu îmi port personajele cu mine deşi unele replici din spectacole mă ghidează în viaţă. Am o replică preferată din „Slugă la doi stăpâni”, regizat de Mona Chirilă: „Umbra, răul, ura şi altele nu sunt prin ele însele mai nimic şi nimic nu pot săvârşi, iar tot ceea ce sunt şi fac sunt şi fac în virtutea contrariilor lor fără de care nu există. Fără trup nu e nici umbra, fără bine nu poţi şti ce este răul şi fără iubire nu poţi şti cam ce este ura pentru că ura din iubire purcede dar iubirea este mult mai mare decât ura”.Sunt momente când mă întorc la această replică şi găsesc o salvare. Teatrul este şi o mângâiere pentru suflet.Dar şi un chin. E un paradox.

R: Fiind clujeancă, ce vă place şi ce nu vă place în acest oraş?

A. N.: Am iubit Clujul şi nu am plecat de aici, deşi la un moment dat erau şi alte variante de a pleca din Cluj în oraşe mai mari şi mai interesante. Am avut o familie care m-a făcut să simt că aici e bucuria pentru mine. M-am mutat însă în apropierea Clujului, nu mai locuiesc chiar în oraş. Îmi place la teatru în Cluj, îmi place că sunt festivaluri, îmi place Parcul Babeş, îmi plac piscinele din Cluj, îmi plac anumiţi oameni şi că este foarte multă tinereţe în Cluj. Eu văd partea tânără a Clujului, nu ştiu de ce. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o climă mai blândă, în oraşe unde sunt oameni mai fericiţi, mai zâmbitori, mai calmi, mai bogaţi, mai binedispuşi. Dacă ar fi oraşul nostru un pic mai chic, mi-ar plăcea şi mai mult.

Angelica Nicoară s-a născut în 15 ianuarie 1973 la Cluj-Napoca și a studiat cursurile Facultății de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj, promoţia 1998, clasa prof. Miriam Cuibus/Foto: Dan Bodea

Angelica Nicoară s-a născut în 15 ianuarie 1973 la Cluj-Napoca și a studiat cursurile Facultății de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj, promoţia 1998, clasa prof. Miriam Cuibus/Foto: Dan Bodea

„În cinematografie m-aş fi implicat, însă anumite probe pe care le-am dat nu s-au concretizat. Mi-ar fi plăcut foarte mult să lucrez sub îndrumarea regizorului Corneliu Porumboiu. Este un regizor complex pe care îl apreciez foarte mult. Las deschisă această cale pentru că nu ştii niciodată când se iveşte o ocazie care să se concretizeze cu un rol”, Angelica Nicoară 

„Cred în naturaleţe în continuare. Cred că vrem, nu vrem, simplitatea, adevărul şi naturaleţea au un cuvânt foarte mare de spus. Cred în lucrurile simple, bine făcute, nemachiate, sincere”, Angelica Nicoară

 

Postaţi un comentariu


× doi = 6