Tudor Şofron, Ironman în lumea grea a triatlonului, IT-ist în viaţa de toate zilele

Tudor Şofron a fost trimis inclusiv „la coasă” în loc să fie încurajat să participe la concursurile pe distanță lungă, cele mai solicitante competiţii sportive din lume. „Decât să alergi un maraton, mai bine coseşti un deal, că efortul este acelaşi” ar spune mulţi dintre noi care nu înţeleg complexitatea unui astfel de eveniment. La 32 de ani, clujeanul Tudor Şofron a participat în acest an deja la două competiţii de triatlon pe distanță lungă şi nu exclude posibilitatea ca în programul său competiţional de anul viitor să includă o nouă participare. În România doar 69 de bărbaţi şi cinci femei au încheiat până acum un concurs Ironman realizând traseul de 3.8 km înot, 180 de km pe bicicletă şi 42 de km de alergare.

Jos cu kilogramele în plus

Clujeanul a studiat în facultate informatica economică şi a lucrat încă din studenţie. La început asambla calculatoare şi mai apoi s-a angajat la o firmă de soft. Pregătirea pe care a avut-o i-a permis să se specializeze în sisteme de baze de date şi în prezent lucrează în proiecte naţionale şi internaţionale, în funcţie de ofertele pe care le are. La 27 de ani Tudor s-a apucat să facă sport pentru a scăpa de kilogramele în plus pe care le acumulase. Avea deja 95 de kilograme şi îşi aminteşte că atunci când mergea la cumpărături îşi umplea coşul cu produse complet nesănătoase. A început să alerge pentru a slăbi şi practica înotul la fel ca cei mai mulți dintre noi, fără tehnică şi fără pasiune. La acea vreme nu se gândea că va termina un triatlon, cu atât mai puţin două triatloane la o distanţă de doar câteva luni. „La început alergam de trei ori pe săptămână şi după aceea am ajuns să alerg de cinci ori pe săptămână. Iniţial alergam o lungime de parc după care gâfâiam, apoi două lungimi de parc şi tot aşa, progresiv, până la zece ture de pistă în Parcul Babeş, după aceea 20 de ture şi aşa mai departe. Am avut un prieten care vroia să participe la maraton şi ne-am apucat în acelaşi timp, deşi eu nu aveam în obiectiv o asemenea distanţă. 42 de kilometri mi se părea foarte mult.”, povesteşte Tudor. De la alergatul din plăcere la înscrierea în competiţii nu a mai fost decât un pas şi, odată ce a participat la prima competiţie, l-a cuprins şi spiritul unor astfel de evenimente.

„În funcţie de ce mănânci calitatea antrenamentului scade cam cu 30% ceea ce e foarte mult. Prefer să fac un antrenament de calitate decât să mănânc ceafă de porc la grătar cu cartofi prăjiţi. Cu timpul mi-am dat seama că nu te mai simţi bine mâncând carne prăjită şi de aceea o consum foarte rar. Cola beau spre exemplu când sunt în concurs pentru că este o sursă imediată de energie pentru corp, poate fi metabolizată foarte repede. În rest am exclus-o din regimul alimentar, la fel cum am exclus şi băuturile alcoolice”, Tudor Şofron, sportiv.

Sărbătoare în oraş

Primul lui concurs a fost în 2010, la Budapesta unde a alergat proba de 30 de kilometri în cadrul maratonului. „Ţin minte că s-a închis aproape tot centrul, nu te înjura niciun şofer, nu te claxonau, nu se uitau după tine urât, ci din contră: lumea ieşea pe stradă, ne încuraja, era ca o sărbătoare pentru tot oraşul”, povesteşte Tudor. Imediat după aceea, în octombrie 2010, sportivul s-a înscris şi la maratonul organizat la Bucureşti, unde a alergat tot traseul, adică 42 de km. „Prima dată te cuprind tot felul de senzaţii, de la euforie la tristeţe şi tot felul de stări contradictorii. Pentru cineva care în urmă cu doi ani de zile nu făcea mişcare deloc, era o realizare. Nu e ca şi când ai termina un proiect la serviciu. E cu totul altceva. Sentimentul de bucurie nu se compară cu nimic. Atunci ajunsesem la 85 de kilograme şi mi-am dat seama că pentru a face sport la un anumit nivel şi pentru a avea o anumită anduranţă trebuia să slăbesc”, precizează sportivul.

Exemplu de urmat

Astfel, a continuat cu antrenamentele pentru a atinge o greutate normală și pentru a-şi clădi rezistenţa. După Maratonul Internaţional Bucureşti a urmat în 2011 Maratonul Internaţional Cluj şi de aici înainte o serie de multe alte competiţii. În ultimii doi ani a avut şi ocazia să lucreze în străinătate şi astfel a putut să combine job-ul cu hobby-ul său şi, cu fiecare competiţie, maraton sau semimaraton, mai scădea câteva minute faţă de rezultatul obţinut la Bucureşti. În Anglia, angajat într-un proiect în domeniul IT, a avut noroc de un partener de alergat care fusese sportiv în tinereţe. El se antrena atunci pentru un triatlon Ironman care presupunea 3, 8 kilometri de înot, 180 de kilometri pe bicicletă ş 42 de alergat, în această ordine. Un neprofesionist parcurge acest traseu în 12-13 ore, profesioniştii în opt-nouă ore. Depinde de concurs însă care este limita de timp a probelor.

„De la acest coleg am luat cel mai bun exemplu. El venea la serviciu pe bicicletă, dar înainte de asta se trezea la ora şase dimineaţa, pedala 30-40 de kilometri până la un lac unde înota o oră şi venea încă 25 de kilometri până la serviciu pe bicicletă. La ora 12.00, în loc să mergem în pauza de masă mergeam şi alergam. Am văzut ce înseamnă rigoarea unui antrenament. Micul lui dejun consta în cereale cu miere şi cu lapte, snack-ul lui erau două banane, mâncarea lui de prânz era orez. În plus, o dată pe an făcea o cură de detoxifiere. Pe mine m-a ajutat să-mi dau seama că dacă vrei să termini un concurs Ironman trebuie să fii riguros şi dur cu tine. Să ai un plan de antrenament şi să te ţii de el. La orice competiţie de anduranţă, asta însemnând opt-zece ore de efort continuu, nu ai cum să rezişti altfel”, explică Tudor.

Primul Ironman

După ce în 2012 a stat mai mult în Germania, când a revenit în ţară Tudor se gândea deja la o strategie prin care să se pregătească pentru triatlon, ştiind că are la dispoziţie un an. A început cu un triatlon pe distanţă scurtă, la Mamaia, care din păcate s-a transformat în duatlon din cauza anulării probei de înot. „Mi-am luat un angajament faţă de mine şi mi-am făcut programul competiţional. Am găsit un triatlon pe distanţă semilungă în Austria la Linz, l-am plătit, am mai plătit unul în Oradea şi astfel aveam deja două Half Ironman în 2013, în mai şi în iunie”, precizează Tudor Şofron. În luna august a acestui an a participat şi la primul său triatlon pe distanţă lungă, în Austria, la Podersdorf, realizând un timp foarte bun pentru un neprofesionist: 11 ore şi 40 de minute. „Eu sunt foarte mulţumit de primul triatlon pe distanţă lungă, primul meu Ironman. Participanţi au fost în total aproximativ 1000, din care 700 la proba scurtă şi 300 la cea lungă. Din România am fost cinci sau şase, iar din Cluj eu am fost la Ironman şi încă trei prieteni pe care îi ştiu sigur au fost la Half Ironman. În Cluj cred că sunt a treia persoană care termină un triatlon pe distanță lungă. În momentul în care am terminat acest concurs eram între primii 70 de români care au încheiat vreodată o astfel de competiţie”, declară Tudor. Întrebat care este sentimentul pe care îl are odată ajuns la un asemenea rezolvat, sportivul este reţinut. „După ce te antrenezi atâta timp nu te mai poţi lăuda. Este un paradox. Lumea oricum nu percepe distanţele, nu percepe timpul. Oamenilor li se pare mult, însă nu realizează în termeni de efort. Cei de pe stradă nu apreciază, decât dacă vorbeşti cu un sportiv”, este de părere Tudor considerând, cu modestie, că dacă el a putut să termine o competiţie Ironman, în patru ani de zile oricine poate ajunge acolo. A urmat în luna octombrie, anul acesta triatlonul de la Barcelona. Pentru aceste două triatloane sportivul s-a antrenat aproximativ zece ore pe săptămână, incluzând toate trei probele.

„Dacă aş avea copii, primul lucru care l-aş face ar fi să-i dau să facă un sport. Orice sport. Eu am făcut şah de performanţă, dar şahul e sportul minţii. Eu nu simt nevoia să fac sport din cauză că stau opt ore pe zi pe scaun, în faţa calculatorului. Fac sport pentru că îmi place”, Tudor Şofron

Măcelul piticilor

Din toate cele trei probe pe care un triatlon le presupune, Tudor consideră că înotul este cel mai antrenant. „Te porneşti odată cu alţii 200 de concurenţi. Trebuie să fii atent să nu te lovească cineva şi astfel concursul să se încheie mai repede decât a început. Dacă îţi dă cineva o mână sau un picior peste cap şi îţi rupe ochelarii, apoi e aproape imposibil să înoţi în mare fără ei. În Barcelona am înghiţit apă sărată şi am început să vomez în apă. Am ajuns foarte deshidratat, aproape sfârşit de puteri. În astfel de momente trebuie să te aduni şi să găseşti forţa să mergi mai departe cu gândul că mai ai zece ore de concurs. Resursele le-am găsit în mine, ştiind că am mai terminat distanţa respectivă şi că m-am pregătit un an de zile. Dacă ai părţi slabe, sau pitici cum le spun eu, atunci vor ieşi la suprafaţă”, declară Tudor, povestind că în timpul probei pe bicicletă intervine adevărata „plictiseală”. Dacă profesioniştii termină această parte a concursului în patru ore sau patru ore şi jumătate, lui Tudor i-au trebuit în Austria şase ore, iar în Barcelona şase ore douăzeci. „Aceasta este cea mai grea probă pentru că trebuie să stai să pedalezi ore întregi şi trebuie să învingi monotonia”, explică Tudor.

Din păcate, în timpul curselor, nu de puţine ori au loc accidente iar concurenţii trebuie să rămână concentraţi pe traseul lor, până la final. „La triatlonul din Austria în 24 august, unui concurent i-a explodat aorta şi a murit la spital. Îmi aduc aminte că am trecut pe lângă el şi încă îl mai văd. Era întins pe jos şi două persoane îi aplicau masaj cardiac. Trebuie să treci peste asta şi să uiţi. La ultimul concurs în Barcelona a plouat şi, în unele localităţi prin care am trecut, s-a făcut o apă de 30-40 de centimetri. La un moment dat, l-am văzut pe concurentul din faţa mea cum se răstoarnă cu bicicleta. Am reuşit să îl evit, dar încă mai am remuşcări că nu m-am dat jos de pe bicicletă să îl ajut”, îşi aminteşte sportivul clujean. Deşi nu a avut parte de accidente majore în timpul competiţiilor, în Cluj era de nenumărate ori să facă accident aflându-se pe bicicletă. „Tirurile trec la câţiva centimetri de mine fără să le pese. Mi-am dezvoltat nişte reflexe şi efectiv cu urechea ajung să văd în spate. Sunt într-o stare continuă de alertă. În oraş nu mă pot antrena şi de aceea trebuie să ies în afară. Antrenamentul presupune o viteză de 30km/h, şi poate ajunge până la 37 km/h”, povesteşte Tudor Şofron.

Comunitatea ''Ironteam''

Tudor se declară astăzi sportiv amator „mai avansat” şi are un vis pe care speră să îl vadă împlinit cândva. Prin site-ul www.Ironteam.ro, pe care l-a gândit împreună cu prietenul său Cătălin, Tudor vrea să creeze o comunitate a sportivilor „de cursă lungă” şi la Cluj şi, în viitor, chiar să se implice în organizarea unor evenimente şi acţiuni sportive în oraş sau în împrejurimi. „Ironman este unul dintre cele mai complexe concursuri din lume. În România este un singur concurs organizat în Oradea, care are deja tradiţie şi alte două organizate în ţară, dar pe distanţă olimpică. Visul meu este să strâng nişte oameni care au acest hobby şi să construim o comunitate. Ar fi păcat ca oraşul nostru să nu aibă o comunitate şi un concurs pe măsură, chiar dacă ar fi organizat doar pe distanţă olimpică, adică 1, 5 km înot, 40 de ciclism şi 10 kilometri de alergat”, precizează Tudor Şofron.

[stextbox id="custom"]

Deși nu și-a întemeiat încă o familie, Tudor este susținut de prietena lui în toate „nebuniile„ sale. „Pentru noi concediu înseamnă stabilirea unei noi date de concurs. La Barcelona consider că mi-am făcut concediul la cinci stele. Totul ne-a costat 1000 de euro, cam cât dă un român pe vacanţa lui în Creta spre exemplu. Nu mi se pare foarte mult, având în vedere că foarte mulți oameni cheltuie bani pe nimicuri. Să îţi iei electronice în ziua de astăzi e cea mai mare prostie. Chiar dacă sunt it-ist nu mai investesc în asemenea lucruri” precizează Tudor. Sportivul recunoaște că participarea la un triatlon implică cheltuieli destul de ridicate, de la taxa de participare, la echipamentul pentru înot, bicicletă sau pantofi de alergat. „La concursurile mai mici taxa de participare este de câteva zeci de euro. La Oradea am plătit aproximativ 45 de euro, în Austria în schimb a fost 230 de euro, iar la Barcelona 400 de euro. Ai nevoie de o bicicletă de triatlon care porneşte de la 2000 de euro, ai nevoie de accesorii, îţi trebuie pantofi de ciclism, cască, pompă și așa mai departe. Totodată, ai nevoie de pantaloni de ciclism sau de costum de înot care este şi el câteva sute de euro. Ca buget iniţial participarea la un triatlon te costă 5000 de euro pe care îi dai eșalonat pentru pregătire și echipament”, explică Tudor.

[/stextbox]

Tudor Şofron a fost trimis inclusiv „la coasă” în loc să fie încurajat să participe la concursurile pe distanță lungă, cele mai solicitante competiţii sportive din lume. „Decât să alergi un maraton, mai bine coseşti un deal, că efortul este acelaşi” ar spune mulţi dintre noi care nu înţeleg complexitatea unui astfel de eveniment. La 32 de ani, clujeanul Tudor Şofron a participat în acest an deja la două competiţii de triatlon pe distanță lungă şi nu exclude posibilitatea ca în programul său competiţional de anul viitor să includă o nouă participare. În România doar 69 de bărbaţi şi cinci femei au încheiat până acum un concurs Ironman realizând traseul de 3.8 km înot, 180 de km pe bicicletă şi 42 de km de alergare.

Jos cu kilogramele în plus

Clujeanul a studiat în facultate informatica economică şi a lucrat încă din studenţie. La început asambla calculatoare şi mai apoi s-a angajat la o firmă de soft. Pregătirea pe care a avut-o i-a permis să se specializeze în sisteme de baze de date şi în prezent lucrează în proiecte naţionale şi internaţionale, în funcţie de ofertele pe care le are. La 27 de ani Tudor s-a apucat să facă sport pentru a scăpa de kilogramele în plus pe care le acumulase. Avea deja 95 de kilograme şi îşi aminteşte că atunci când mergea la cumpărături îşi umplea coşul cu produse complet nesănătoase. A început să alerge pentru a slăbi şi practica înotul la fel ca cei mai mulți dintre noi, fără tehnică şi fără pasiune. La acea vreme nu se gândea că va termina un triatlon, cu atât mai puţin două triatloane la o distanţă de doar câteva luni. „La început alergam de trei ori pe săptămână şi după aceea am ajuns să alerg de cinci ori pe săptămână. Iniţial alergam o lungime de parc după care gâfâiam, apoi două lungimi de parc şi tot aşa, progresiv, până la zece ture de pistă în Parcul Babeş, după aceea 20 de ture şi aşa mai departe. Am avut un prieten care vroia să participe la maraton şi ne-am apucat în acelaşi timp, deşi eu nu aveam în obiectiv o asemenea distanţă. 42 de kilometri mi se părea foarte mult.”, povesteşte Tudor. De la alergatul din plăcere la înscrierea în competiţii nu a mai fost decât un pas şi, odată ce a participat la prima competiţie, l-a cuprins şi spiritul unor astfel de evenimente.

„În funcţie de ce mănânci calitatea antrenamentului scade cam cu 30% ceea ce e foarte mult. Prefer să fac un antrenament de calitate decât să mănânc ceafă de porc la grătar cu cartofi prăjiţi. Cu timpul mi-am dat seama că nu te mai simţi bine mâncând carne prăjită şi de aceea o consum foarte rar. Cola beau spre exemplu când sunt în concurs pentru că este o sursă imediată de energie pentru corp, poate fi metabolizată foarte repede. În rest am exclus-o din regimul alimentar, la fel cum am exclus şi băuturile alcoolice”, Tudor Şofron, sportiv.

Sărbătoare în oraş

Primul lui concurs a fost în 2010, la Budapesta unde a alergat proba de 30 de kilometri în cadrul maratonului. „Ţin minte că s-a închis aproape tot centrul, nu te înjura niciun şofer, nu te claxonau, nu se uitau după tine urât, ci din contră: lumea ieşea pe stradă, ne încuraja, era ca o sărbătoare pentru tot oraşul”, povesteşte Tudor. Imediat după aceea, în octombrie 2010, sportivul s-a înscris şi la maratonul organizat la Bucureşti, unde a alergat tot traseul, adică 42 de km. „Prima dată te cuprind tot felul de senzaţii, de la euforie la tristeţe şi tot felul de stări contradictorii. Pentru cineva care în urmă cu doi ani de zile nu făcea mişcare deloc, era o realizare. Nu e ca şi când ai termina un proiect la serviciu. E cu totul altceva. Sentimentul de bucurie nu se compară cu nimic. Atunci ajunsesem la 85 de kilograme şi mi-am dat seama că pentru a face sport la un anumit nivel şi pentru a avea o anumită anduranţă trebuia să slăbesc”, precizează sportivul.

Exemplu de urmat

Astfel, a continuat cu antrenamentele pentru a atinge o greutate normală și pentru a-şi clădi rezistenţa. După Maratonul Internaţional Bucureşti a urmat în 2011 Maratonul Internaţional Cluj şi de aici înainte o serie de multe alte competiţii. În ultimii doi ani a avut şi ocazia să lucreze în străinătate şi astfel a putut să combine job-ul cu hobby-ul său şi, cu fiecare competiţie, maraton sau semimaraton, mai scădea câteva minute faţă de rezultatul obţinut la Bucureşti. În Anglia, angajat într-un proiect în domeniul IT, a avut noroc de un partener de alergat care fusese sportiv în tinereţe. El se antrena atunci pentru un triatlon Ironman care presupunea 3, 8 kilometri de înot, 180 de kilometri pe bicicletă ş 42 de alergat, în această ordine. Un neprofesionist parcurge acest traseu în 12-13 ore, profesioniştii în opt-nouă ore. Depinde de concurs însă care este limita de timp a probelor.

„De la acest coleg am luat cel mai bun exemplu. El venea la serviciu pe bicicletă, dar înainte de asta se trezea la ora şase dimineaţa, pedala 30-40 de kilometri până la un lac unde înota o oră şi venea încă 25 de kilometri până la serviciu pe bicicletă. La ora 12.00, în loc să mergem în pauza de masă mergeam şi alergam. Am văzut ce înseamnă rigoarea unui antrenament. Micul lui dejun consta în cereale cu miere şi cu lapte, snack-ul lui erau două banane, mâncarea lui de prânz era orez. În plus, o dată pe an făcea o cură de detoxifiere. Pe mine m-a ajutat să-mi dau seama că dacă vrei să termini un concurs Ironman trebuie să fii riguros şi dur cu tine. Să ai un plan de antrenament şi să te ţii de el. La orice competiţie de anduranţă, asta însemnând opt-zece ore de efort continuu, nu ai cum să rezişti altfel”, explică Tudor.

Primul Ironman

După ce în 2012 a stat mai mult în Germania, când a revenit în ţară Tudor se gândea deja la o strategie prin care să se pregătească pentru triatlon, ştiind că are la dispoziţie un an. A început cu un triatlon pe distanţă scurtă, la Mamaia, care din păcate s-a transformat în duatlon din cauza anulării probei de înot. „Mi-am luat un angajament faţă de mine şi mi-am făcut programul competiţional. Am găsit un triatlon pe distanţă semilungă în Austria la Linz, l-am plătit, am mai plătit unul în Oradea şi astfel aveam deja două Half Ironman în 2013, în mai şi în iunie”, precizează Tudor Şofron. În luna august a acestui an a participat şi la primul său triatlon pe distanţă lungă, în Austria, la Podersdorf, realizând un timp foarte bun pentru un neprofesionist: 11 ore şi 40 de minute. „Eu sunt foarte mulţumit de primul triatlon pe distanţă lungă, primul meu Ironman. Participanţi au fost în total aproximativ 1000, din care 700 la proba scurtă şi 300 la cea lungă. Din România am fost cinci sau şase, iar din Cluj eu am fost la Ironman şi încă trei prieteni pe care îi ştiu sigur au fost la Half Ironman. În Cluj cred că sunt a treia persoană care termină un triatlon pe distanță lungă. În momentul în care am terminat acest concurs eram între primii 70 de români care au încheiat vreodată o astfel de competiţie”, declară Tudor. Întrebat care este sentimentul pe care îl are odată ajuns la un asemenea rezolvat, sportivul este reţinut. „După ce te antrenezi atâta timp nu te mai poţi lăuda. Este un paradox. Lumea oricum nu percepe distanţele, nu percepe timpul. Oamenilor li se pare mult, însă nu realizează în termeni de efort. Cei de pe stradă nu apreciază, decât dacă vorbeşti cu un sportiv”, este de părere Tudor considerând, cu modestie, că dacă el a putut să termine o competiţie Ironman, în patru ani de zile oricine poate ajunge acolo. A urmat în luna octombrie, anul acesta triatlonul de la Barcelona. Pentru aceste două triatloane sportivul s-a antrenat aproximativ zece ore pe săptămână, incluzând toate trei probele.

„Dacă aş avea copii, primul lucru care l-aş face ar fi să-i dau să facă un sport. Orice sport. Eu am făcut şah de performanţă, dar şahul e sportul minţii. Eu nu simt nevoia să fac sport din cauză că stau opt ore pe zi pe scaun, în faţa calculatorului. Fac sport pentru că îmi place”, Tudor Şofron

Măcelul piticilor

Din toate cele trei probe pe care un triatlon le presupune, Tudor consideră că înotul este cel mai antrenant. „Te porneşti odată cu alţii 200 de concurenţi. Trebuie să fii atent să nu te lovească cineva şi astfel concursul să se încheie mai repede decât a început. Dacă îţi dă cineva o mână sau un picior peste cap şi îţi rupe ochelarii, apoi e aproape imposibil să înoţi în mare fără ei. În Barcelona am înghiţit apă sărată şi am început să vomez în apă. Am ajuns foarte deshidratat, aproape sfârşit de puteri. În astfel de momente trebuie să te aduni şi să găseşti forţa să mergi mai departe cu gândul că mai ai zece ore de concurs. Resursele le-am găsit în mine, ştiind că am mai terminat distanţa respectivă şi că m-am pregătit un an de zile. Dacă ai părţi slabe, sau pitici cum le spun eu, atunci vor ieşi la suprafaţă”, declară Tudor, povestind că în timpul probei pe bicicletă intervine adevărata „plictiseală”. Dacă profesioniştii termină această parte a concursului în patru ore sau patru ore şi jumătate, lui Tudor i-au trebuit în Austria şase ore, iar în Barcelona şase ore douăzeci. „Aceasta este cea mai grea probă pentru că trebuie să stai să pedalezi ore întregi şi trebuie să învingi monotonia”, explică Tudor.

Din păcate, în timpul curselor, nu de puţine ori au loc accidente iar concurenţii trebuie să rămână concentraţi pe traseul lor, până la final. „La triatlonul din Austria în 24 august, unui concurent i-a explodat aorta şi a murit la spital. Îmi aduc aminte că am trecut pe lângă el şi încă îl mai văd. Era întins pe jos şi două persoane îi aplicau masaj cardiac. Trebuie să treci peste asta şi să uiţi. La ultimul concurs în Barcelona a plouat şi, în unele localităţi prin care am trecut, s-a făcut o apă de 30-40 de centimetri. La un moment dat, l-am văzut pe concurentul din faţa mea cum se răstoarnă cu bicicleta. Am reuşit să îl evit, dar încă mai am remuşcări că nu m-am dat jos de pe bicicletă să îl ajut”, îşi aminteşte sportivul clujean. Deşi nu a avut parte de accidente majore în timpul competiţiilor, în Cluj era de nenumărate ori să facă accident aflându-se pe bicicletă. „Tirurile trec la câţiva centimetri de mine fără să le pese. Mi-am dezvoltat nişte reflexe şi efectiv cu urechea ajung să văd în spate. Sunt într-o stare continuă de alertă. În oraş nu mă pot antrena şi de aceea trebuie să ies în afară. Antrenamentul presupune o viteză de 30km/h, şi poate ajunge până la 37 km/h”, povesteşte Tudor Şofron.

Comunitatea ”Ironteam”

Tudor se declară astăzi sportiv amator „mai avansat” şi are un vis pe care speră să îl vadă împlinit cândva. Prin site-ul www.Ironteam.ro, pe care l-a gândit împreună cu prietenul său Cătălin, Tudor vrea să creeze o comunitate a sportivilor „de cursă lungă” şi la Cluj şi, în viitor, chiar să se implice în organizarea unor evenimente şi acţiuni sportive în oraş sau în împrejurimi. „Ironman este unul dintre cele mai complexe concursuri din lume. În România este un singur concurs organizat în Oradea, care are deja tradiţie şi alte două organizate în ţară, dar pe distanţă olimpică. Visul meu este să strâng nişte oameni care au acest hobby şi să construim o comunitate. Ar fi păcat ca oraşul nostru să nu aibă o comunitate şi un concurs pe măsură, chiar dacă ar fi organizat doar pe distanţă olimpică, adică 1, 5 km înot, 40 de ciclism şi 10 kilometri de alergat”, precizează Tudor Şofron.

Deși nu și-a întemeiat încă o familie, Tudor este susținut de prietena lui în toate „nebuniile„ sale. „Pentru noi concediu înseamnă stabilirea unei noi date de concurs. La Barcelona consider că mi-am făcut concediul la cinci stele. Totul ne-a costat 1000 de euro, cam cât dă un român pe vacanţa lui în Creta spre exemplu. Nu mi se pare foarte mult, având în vedere că foarte mulți oameni cheltuie bani pe nimicuri. Să îţi iei electronice în ziua de astăzi e cea mai mare prostie. Chiar dacă sunt it-ist nu mai investesc în asemenea lucruri” precizează Tudor. Sportivul recunoaște că participarea la un triatlon implică cheltuieli destul de ridicate, de la taxa de participare, la echipamentul pentru înot, bicicletă sau pantofi de alergat. „La concursurile mai mici taxa de participare este de câteva zeci de euro. La Oradea am plătit aproximativ 45 de euro, în Austria în schimb a fost 230 de euro, iar la Barcelona 400 de euro. Ai nevoie de o bicicletă de triatlon care porneşte de la 2000 de euro, ai nevoie de accesorii, îţi trebuie pantofi de ciclism, cască, pompă și așa mai departe. Totodată, ai nevoie de pantaloni de ciclism sau de costum de înot care este şi el câteva sute de euro. Ca buget iniţial participarea la un triatlon te costă 5000 de euro pe care îi dai eșalonat pentru pregătire și echipament”, explică Tudor.

1 Comentariu

  1. Claudiu MOCANU-PAUN spune:

    Salut Tudor,

    Felicitari pentru performante!

    Iti scriu pentru ca mi-a incoltit si mie ideea de a participa la Ironman si incerc sa adun cat mai multe informatii referitoare la alimentatie, program de antrenament… si orice alte date care sa ma ajute sa imi construiesc un program clar.
    Prin urmare, as aprecia foarte mult daca ma poti ajuta cu sfaturi referitoare la alimentatie, sesiuni de antrenament…

    deocamdata doar inot 1-1,5km in bazin de 3-4 ori pe sapt si mai alerg 3-4 km de 2-3 ori/sapt.

    Multumesc si succes la urmatoarele competitii!

Postaţi un comentariu