Gazonul pentru spaţiul verde de la Lacul de Vest din Cluj a ajuns din Austria

La Cluj-Napoca au ajuns primele autotiruri cu gazon din Austria, zece camioane fiind necesare pentru transportul integral al acestuia. Specialiştii au finalizat etapa de tratare a pământului şi au demarat amenajarea suprafeţei extinse de gazon.

“În total, vor fi montaţi 10.000 mp de gazon special pentru trafic intens, similar celui întâlnit pe marile stadioane de fotbal. Zona verde din proximitatea Iulius Mall va fi singura din Cluj-Napoca unde vizitatorii vor putea călca direct pe iarbă. Astfel, ardelenii se vor putea destinde citind o carte aşezaţi pe gazon, se vor putea plimba prin iarbă, iar cei mici vor putea alerga şi juca în siguranţă, aşa cum se întâmplă în marile parcuri din lume”, anunţă reprezentanţii Iulius Mall.

Pentru a asigura condiţii optime de dezvoltare a plantelor, în cadrul proiectului este asigurat un sistem computerizat de irigare, adaptat tipului de vegetaţie. În cazul gazonului, irigarea se face prin aspersiune, iar pentru plantele mari prin picurare.

mal lac vest

În paralel cu amenajarea gazonului se lucrează şi la funcţiunile de agrement. Astfel, pietonalul din lemn, suspendat parţial pe Lacul de Vest, şi debarcaderul sunt aproape de finalizare. În desfăşurare sunt şi lucrările la reţeaua de iluminat, care va genera un consum redus de energie.

Investiţia Iulius Group presupune păstrarea şi toaletarea sălciilor existente, plantarea a aproximativ 18.000 de arbuşti, flori şi arbori de diferite dimensiuni, a 10.000 de mp de gazon, precum şi realizarea de alei de promenadă, pistă pentru alergare şi pentru ciclism, pietonal şi debarcader.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu