„Școala mea pe Internet”, un proiect național demarat de clujeni

Foto: parentdish.ca

Asociația Europa Digitală din Cluj-napoca derulează, în anul 2015, proiectul național Școala mea pe Internet”, prin care își propune proiectarea, dezvoltarea, implementarea și găzduirea în mod gratuit a website-urilor aparținând instituțiilor românești de învățământ din sistemul preuniversitar.

Fiind la al treilea apel de proiect, cu peste 300 de beneficiari, programul vine în întâmpinarea gradinițelor, a școlilor și a liceelor din țară, în contextul în care acestea trebuie să respecte prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de acces public și pentru a se alinia la standardele europene și ale societății informaționale în care trăim.

Proiectul Școala mea pe Internet” are ca obiective majore, pe lângă integrarea sistemelor TIC în educație, și creșterea vizibilității insituțiilor la nivel national și international, în vederea accesării de fonduri europene, facilitarea interacțiunii între instituțiile de învățământ, elevi și profesori și, totodată, stimularea elevilor și profesorilor în utilizarea eficientă a Internetului de către elevi și profesori – ca mijloc de informare și formare.

Website-urile realizate pentru școlile și liceele din România vor oferi:

  • informații generare cu privire la instituția de învățământ

  • informații despre criteriile de admitere în ciclul primar/gimnazial/liceal

  • publicarea tuturor datelor si informatiilor conform cu legislatia in vigoare

  • informații care să permită părinților să cunoască activitatea specifică claselor/clasei pregătitoare din cadrul unități

  • publicare structura an școlar

  • crearea și integrarea scolilor în grupuri având ca scop o creștere a calităţii educaţiei

  • informații actualizate în permanență cu privire la dispozițiile Ministerului Educației,

  • traducerea automata a website-urilor în orice limbă de circulație internațională

  • modalități de sincronizare la rețeaua socială Facebook.

Pentru a fi eligibili, instituțiile trebuie să fie situate în zona rurală, trebuie să înregistreze, în anul școlar 2014-2015, un număr de minim 150 de elevi, persoana responsabilă din instituția de învățământ, în vederea implementării proiectului, trebuie să aibă studii superioare și școală trebuie să dețină cel puțin un calculator cu o conexiune la Internet. De asemenea pentru a accede la acest program, scolile trebuie să adere ca membru la Asociația Europa Digitală, să achite cotizația de membru în valoare de 30 de lei/lună.

Învățământul din România trebuie să fie racordat la rigorile europene și, până la urmă, la rigorile societății informaționale în care trăim. Ne-am propus să aducem mai aproape comunitatea de școală, să oferim transparență și liber acces la informațiile publice în cadrul instituțiilor de învățământ, valori care sunt prevăzute și în două legi naționale și în toate normele europene. Suntem convinși că o societate puternic informată va deveni o societate mai responsabilă, mai matură și mai puternică. Primul pas l-am făcut, iar acela reprezintă construirea contextului respectării legii de către școli și licee”, declară Remus Lucuț, președintele Asociației „Europa Digitală”.

Înscrierile la proiectul national „Școala mea pe Internet” se pot face online.


Publicitate

Postaţi un comentariu