Foto | Gândirea primitivă s-a mutat în Orașul Comoară. Virgil Pop: ”În cea mai coruptă țară din Europa, protejarea monumentelor istorice se face de către neisprăviți și într-un mod mizerabil”

Lucrări la fosta casă-restaurant Bufnița/Foto: Transilvania Reporter

Virgil Pop este profesor doctor arhitect și lucrează la Comisia Zonală pentru Monumente Istorice din 1990.. Își spune consilier superior în cadrul instituției, dar, de fapt, este cel care taie și spânzură în cadrul instituției, nimic nu trece de ochiul și semnătura sa. Ultimul scandal legat de prăbușirea, voită sau nu, a imobilului monument istoric de pe strada Samuel Micu Klein a redeschis controversele legate de felul în care se face la Cluj, și în țară, protejarea și restaurarea imobilelor de acest gen.

Virgil Pop – Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Cluj

Că lucrurile stau prost, o știm toți, doar că șeful de la Monumente Istorice plusează: nu stăm prost, ci este de-a dreptul mizerabil ce se întîmplă în ziua de astăzi din acest punct de vedere. La experiența pe care o are, Virgil Pop vorbește franc despre neregulile existente, vorbește despre corupție și neimplicarea autorităților statului în haosul care domnește și în ce privește monumentele istorice, despre autorizații date la limita legalității, despre eșecul proiectului de refațadizare lansat de primărie, despre incultură și proiectanți imorali și prost pregătiți profesional, despre presiuni făcute de investitori și autorități, despre legi care nu se aplică, ori despre judecători care nu respectă legile. Apropo, știați că încă n-a făcut nimeni închisoare pentru distrugerea unui monument istoric?

Legea monumentelor istorice este doar o maimuțăreală

Reporter: Casa prăbușită peste noapte pe strada Samuel Micu Klein a deschis din nou discuțiile referitoare la protejarea imobilelor monumente istorice. Cum ați cataloga situația actuală din Cluj din acest punct de vedere?

Virgil Pop, consilier superior în cadrul Comisiei Zonale pentru Monumente Istorice Cluj: În acest moment, situația protejării, amenajării și restaurărilor la casele monument istoric este una mizerabilă. În primul rând este de vină populația și nu neapărat administrația. Administrația e doar o reflexie a populației. Noi avem o lege a monumentelor care prevede protejarea monumentelor, dar aceasta este făcută numai sub formă de maimuțăreală a legislației europene, făcută doar să zicem că suntem europeni. O lege când apare, trebuie să înlocuiască de fapt, sau să întărească niște obiceiuri. Pe când la noi, populația nu dorește protejarea monumentelor. Pe oricine veți întreba însă, nimeni nu va spune că nu iubește monumentele istorice, nimeni nu va spune că vrea să le distrugă, nimeni nu va spune așa ceva, și, într-un fel, toți sunt sinceri până în momentul în care apare un interes. Atunci când apare interesul, nu-i mai pasă omului de nimic.

Nu există în România cultura protejării monumentului istoric. Ca să faci asta, trebuie să ai un anumit tip de civilizație. Nu putem compara cu ce se întâmplă în alte țări care nu sunt urmașele civilizației care ne-a făcut pe noi. Noi suntem o altfel de Europă, categoric. Și această intrare în Uniunea Europeană a fost, așa, o forțare, nu ne putem numi încă europeni.

Pe lângă această incultură, un mare deficit este și la nivelul de civilizație și, așa cum spuneam, această lege făcută doar așa ca să o bifăm, și peste toate suprapunem că România este cea mai coruptă țară din Europa. Toate acestea duc la rezultatul actual.

– Legea monumentelor istorice prevede, desigur, și niște sancțiuni pentru cei ce o încalcă…

– Desigur, legea prevede și sancțiuni, se poate face și pușcărie în anumite cazuri, însă, niciodată, nimeni n-a pățit nimic penal din cauză că nu a respectat legea. Sesizările ajung la procuror, la judecător, nu știu. Ăștia le iau, le citesc și văd că se ia de la 2 la 5 ani pușcărie și apoi își spun: Aaaa, păi ce mare lucru a făcut? A dărâmat un perete, a demolat o boltă și și-a pus un planșeu. Mare lucru! Nu-i faptă penală, nu-i un pericol social.” Cam așa se întâmplă. Deci nici justiția nu este pregătită să judece astfel de cazuri. Le trebuie pericol social. Și dacă ei nu văd sânge și o mână ruptă, se consideră că nu e faptă penală.

Arhitecți slab pregătiți și gândirea de țăran

– Ați început cu incultura pe care o avem în domeniul protejării monumentelor istorice. Dar nu e, bănuiesc, singura cauză, pentru care lucrurile nu merg bine în acest domeniu.

– Evident. Putem vorbi și de proiectare, de lipsa de profesionalism a proiectanților. Specialiștii, pe lângă că sunt foarte puțini, sunt supuși la presiuni, în special la presiuni financiare. Este mult mai ușor să proiectezi clădiri noi, decât să restaurezi un monument istoric. Și această presiune financiară există din cauză că piața produce astfel de tarife. Deci, proiectanții, executanții, sunt plătiți la final în funcție de cât profit face investitorul. Să vă dau și un exemplu: o casă extraordinară din România, Casa Tătaru din Cluj de pe strada Rosetti, a fost scoasă la vânzare, s-a făcut un preț de câteva milioane de euro pentru acea casă, s-a făcut și un pre-contract, dar acesta a fost anulat pentru că cel care a dorit să cumpăre respectiva casă a aflat că aceasta este monument istoric. S-a reluat ulterior vânzarea și după ceva timp au reușit să o vândă cu un preț mult mai mic însă, un milion-două milioane de euro. Deci faptul că deși era, poate, cea mai valoroasă locuință-monument din România i-a scăzut drastic valoarea tocmai pentru că era în categoria monument istoric și nu putea fi demolată. Aceasta este o dovadă de cum lucrează piața imobiliară în ce privește monumentele. În acest caz, ar trebui să fie invers, în occident o casă, dacă este construită de un arhitect faimos, se vinde, așa, ca un muzeu, ca o bijuterie, e un trofeu pentru un super-bogătaș ca să o aibă în proprietate, în timp ce la noi statutul de monument istoric îi scade prețul enorm unui asemenea lăcaș. Asta-i, deci, piața din România, și atunci că, evident, că un arhitect care ar fi lucrat la restaurarea unei asemenea case ar fi primit niște bani, dar ar fi primit mult mai mulți dacă se putea demola și putea construi altceva în locul ei.

– Să revenim la situația existentă pe ansamblu în oraș. Cum ne prezentăm din punct de vedere al restaurării, protejării acestor case monument istoric?

– În primul rînd, tot vorbim de greaua moștenire din perioada comunismului. Acum, avem greaua moștenire din perioada de tranziție, în caz că tranziția a trecut. Ce s-a făcut? Încă de când era Revoluția tânără s-au dat niște legi din astea de jefuit fondul construit, și mă refer în special la vânzarea caselor naționalizate prin Legea 112 din 1995. Această lege s-a dat numai pentru ca niște șmecheri să-și poată cumpăra casele de lux în care locuiau. Și cum nu puteau să-și dea această lege numai pentru ei, atunci au fat-o pentru toate casele naționalizate. Și astfel, astăzi, s-a ajuns în situația în care o casă care este pe o parcelă care a avut cîndva un unic proprietar, administrator, întreținător și așa mai departe, este proprietatea a 20 de familii. Și dacă vorbim despre o reabilitare a imobilelor, aceasta se poate face numai dacă se intervine unitar la toată clădirea. Fațadele, potrivit legislației de la noi, sunt parte indiviză comună, și așa nu se poate interveni punctual. Pe cînd, la noi, din cauza nivelului de civilizație foarte scăzut, toată lumea judecă ca la țară, că țăranul e proprietar pe parcela pe care are casa, și pe parcela lui poate să facă orice. Ei, cu gândirea asta țărănească, suprapusă pe o clădire monument istoric divizată în șapte, zece părți, se intervine individual, și fiecare face cum îl taie capul. Mai mult, li se pare un abuz din partea autorităților, chiar o pretenție absurdă, când li se spune că trebuie să intervină coerent și deodată, să adune bani și să refacă curțile și fațadele în mod unitar. Și atunci se ajunge la situații când toate acestea se fac și urât, și ilegal.

Clădirea fostului restaurant ”Rectoratul”, str.Emil Isac

Mai mult de jumătate dintre lucrări se fac ilegal

– E o tendință de a se interveni ilegal în reamenajarea unor astfel de locuințe?

– Sigur, categoric afirm acest lucru. Mult peste jumătate din lucrări se fac ilegal atunci când se fac ca și intervenții private. Apoi, sunt intervențiile pe care le fac instituții ale statului și pentru că există diverse finanțări europene în acest sens, acolo trebuiesc avizele necesare, pentru că acolo, când se finanțează, se verifică legalitatea lucrărilor. Dar lucrările și în aceste cazuri sunt aproape la fel de proaste ca și acestea făcute de diverși investitori privați, care sunt ori niște sărmani care n-au bani de mai mult, ori sunt investitori veroși care vor să facă totul cât mai ieftin. Ei vin cu niște lucrări foarte slabe și pe urmă se produce un fel de presiune asupra Comisiei monumentelor ca să se elibereze aceste avize. Și presiunea e de regulă sub formă de șantaj moral. De exemplu, vin cu reabilitarea unor școli, a unor grădinițe și mă trezesc cu tot felul de telefoane: dar știți căe pentru copilași, pentru mai știu eu ce. Nu spune însă nimeni că pentru nisște copilași trebuie să mutilezi clădirile. Se fac niște proiecte proaste, proaste, proaste și tot timpul se invocă tot felul de argumente, că e pentru copii, că e pentru vreun spital, că e pentru bolnavii care mor în spitale că nu le dăm noi avize și tot felul de lucruri din acestea. Rata de avizare e, în consecință undeva pe la jumătate.

– Urmărește apoi cineva modul în care se construiește, se renovează?

– Nu prea, pentru că e lipsă de personal.

– Cine ar trebui să facă asta?

– Eu personal și singur.â că nu mai e altcineva. Ar trebui ca și alte instituții să le urmărească, dar de regulă primăria e cea care face prostii, care lucrează prost de cele mai multe ori.

Autorizații la limita legii

– Să înțelegem că cei de la primărie dau autorizații și când n-ar trebui să o facă?

– Cum să spun, se fac așa niște documentații cu ambiguități, că nu este nimic foarte clar, și pe urmă vedem noi ce facem mai încolo. Cam așa se lucrează.

– Se face, deci, o autorizare cumva la limită?

– Da, adică cel care face avizul să nu fie chiar vinovat și să spună că e aproape ca în realitate ce s-a făcut. Bine, să revin la acele finanțări europene de care spuneam anterior și care duc la un lucru nesănătos. Este vorba despre acea birocrație infernală care impune niște termene. Și atunci se cere ca totul să fie făcut repede-repede-repede. Dați-ne avizul că pierdem banii. Și ăsta e un șantaj. Ni se spune că dacă nu primesc banii în două zile, pierd finanțarea europeană. E și ăsta un adevăr, dar de ce nu s-au trezit mai repede? Apoi, se fac niște proiecte, și asta-i marea nenorocire acum, finanțările pentru drumuri în tot județul. Se vine cu câte un proiect foarte slab, cu un proiect numai de drumuri, pe când acestea ar trebuie să fie unele complexe, de urbanism, nu doar așa să intervii numai acolo unde ai avut noroi și praf și să vrei să torni asfalt. Trebuie schimbatele cotele, săpat în jos, că astfel ajungem la situația asta care o vedem peste tot, că-i un drum înalt, casele sunt căzute într-o groapă și pe o parte și alta a drumului vezi niște rigole, niște tranșee de beton în care poți muri dacă cazi în ele sau dacă le atingi cu mașina, totul e la un nivel mizerabil.

Refațadizarea clădirilor, un mare eșec al primăriei

– Revenim la ce e în oraș acum. Refațadizarea clădirilor…

– Refațadizarea, așa cum s-a făcut de către primărie, s-a dovedit un mare eșec mai ales dacă mă gândesc la inițiativa de a mări impozitul de cinci ori pentru cei care nu fac acest lucru. Și spun asta, pentru că în peste 90 la sută din cazuri rezultatul este catastrofal. S-a lucrat prost, repede, repede și de către proprietari, așa în dorul lelii, ceva de genul dăm și noi acolo cu o bidinea, ca să zică primăria că am făcut ceva. Oamenii primesc o somație: nu începeți lucrările, vi se mărește impozitul, și atunci nu se verifică lucrările, ci doar începutul acestora. Gata, spunem că ne-am apucat de lucru, mai punem și câte o schelă, și gata am scăpat. Apoi se face un lucru prost. Vorbim de locuri unde sunt deja zeci de proprietari în imobilul respectiv. Cu greu se adună toți, mai strâng niște bani și se apucă de lucrări fără a se respecta proiectele. De exemplu pe strada Horea, colț cu David Prodan, s-a făcut un proiect relativ bun, s-a făcut și licitație, un lucru bun dealtfel, dar care la noi se dovedește a fi catastrofal, adică o licitație se câștigă de firma care face cel mai ieftin proiect.

Acuma, dacă e vorba să folosesc cuvinte în stil politicianist, demagogic, noi, pentru monumentele noastre, nu le dorim cele mai ieftine, ci cele mai bune, și atunci vin tot felul de neisprăviți de prin Dorohoi care câștigă licitațiile și care habar n-au să facă o restaurare. Și începe apoi așa un circ cu ei, că de ce nu capătă avize. Și ei se miră că trebuie să dea atâția bani, cum să facă expertize? De ce? Pentru că ei au sublicitat enorm, și acest lucru plus dumpingul în proiectare e un mare neajuns în ce privește întreținerea patrimoniului. În felul acesta sunt atrași arhitecți și firme care sunt mai mult impostori decât proiectanți. Vin și câștigă licitațiile, și, în felul ăsta, firmele bune și cu arhitecți serioși nici măcar nu participă la aceste licitații. Avem noi un dar, ca lucruri bune, cum ar fi licitația, care ar trebui să fie ceva care stimulează competiția, până la urmă să se dovedească a fi exact contrariul.

Voiați să cadă mai bine necontrolat?”

– S-a discutat în ultima vreme despre acea casă monument istoric depe strada Samuil Micu Klein, care s-a prăbușit, spun constructorii, în timpul lucrărilor de renovare. Ce a fost la mijloc?

– Cu acea casă s-a făcut un ping-pong cu mai mulți investitori, s-a tot vândut și revândut, prețul i-a tot crescut și toți, în ultimii zece ani au vrut să o demoleze pentru că e o casă specială, parter spre stradă și acolo ai putea să construiești cu 3-4 etaje. Și, în plus, pentru că parcela este cu dublă orientare, poți să construiești foarte intens. Nu trebuie să lași curte, grădină și așa mai departe. Deci, când te uitai pe planul de situație părea o investiție foarte mănoasă, și toți rămâneau perplecși când vedeau că nu pot demola monumentul istoric. Mereu a fost această dorință de a demola acel monument la absolut toți cei care au cumpărat de-alungul timpului acea casă. Acuma, a luat-o un tip care și-a găsit un expert inginer imoral profesional și o arhitectă imorală profesional. Cu siguranță că cei doi l-au sfătuit pe proprietar, hai demoleaz-o, c-o să zicem noi că s-a prăbușit în timpul renovării sau a cercetării arheologice. Și acesta a fost rezultatul. Am avut apoi discuții și într-un fel au recunoscut că au făcut ceva ilegal întrebându-mă: voiați să cadă mai bine necontrolat? Deci acea casă a căzut controlat, au recunoscut practic acest lucru. În acest caz există acum o anchetă penală după plângerea făcută de Comisia pentru monumente istorice pentru distrugerea unui monument istoric, și, dacă cumva va fi pedepsit investitorul, asta va fi pentru prima dată. Însă, se va spune iar că n-a văzut nimeni ce s-a întâmplat, că a căzut când a bătut vântul, și pe urmă, poate, un judecător va înțelege totuși ce s-a întâmplat.

– Să fie vorba și aici despre o autorizație dată, așa, la limită?

– Nu, în acest caz autorizația și avizul s-au dat pentru cercetare arheologică. Pentru clădirea care urmează să se construiască acolo, birouri și un restaurant mai exact, încă nu s-a dat. Vorbim deci doar despre cercetarea arheologică, acolo este o zonă foarte sensibilă, pe acolo trece zidul orașului.

Corupția și lipsa de implicare a autorităților

– Celor de la primărie le place să spună despre Cluj că este un oraș de cinci stele, sau un oraș comoară. Cum se împacă asta cu haosul pe care l-ați descris? Până la urmă, un monument istoric este imaginea unui oraș, și din ce mi-ați spus până acum pe nimeni nu interesează acest aspect?

– Nu, categoric nu. Vedeți, și cu aceste cinci stele, depinde cu ce oraș te compari. Dacă te compari cu alte orașe din țară, de aici din vecini, Alba Iulia, Tîrgu Mureș, sau nemaivorbind de București, sigur că aici la Cluj pare totul supercivilizat. Însă ajunge doar să treci granița României înspre Ungaria, nu mai departe, unde rămâi șocat de ceea ce poți vedea, imediat vezi o altă față a Europei, cea civilizată într-adevăr și din punctul de vedere al monumentelor istorice. În Cehia, nu mai vorbesc, și exemplele pot continua încă mult și bine.

– La ce să ne așteptăm, totuși, pentru perioada următoare?

– Atât timp cât nu respectă legea, nu avem nicio șansă. Legea nu se aplică, nimeni în patria noastră n-a făcut încă pușcărie pentru distrugerea unui monument istoric. Cum să sperăm la a se întâmpla ceva în domeniul ăsta când chiar judecătorii spun că legea nu prea e bună și că e prea dură? Dar legea nu e prea dură, așa se procedează și în restul lumii civilizate. Trebuie mai întâi ca să ne învățăm să respectăm legea, și apoi să vezi ce să faci ca s-o îmbunătățești. Până atunci… E nevoie de o implicare mai puternică a autorităților, însă asta nu se întâmplă, decât formal.

– De ce nu fac asta?

– Pentru că nu le pasă. Pentru că suntem cea mai coruptă țară și administrația este jalnică în toată țara și toți cei care sunt în funcții din astea alese trăiesc numai ca să fure și să jefuiască în mandatul lor. Acesta le este unicul scop. Că la Cluj e cel mai bine poate din țară e una, dar nici aici nu există implicare adevărată. În ce ne privește pe fiecare dintre noi, vorbeam de acea mentalitate de țăran, e nevoie de multă vreme să o schimbăm, dar trebuie să o facem. În consecință, nu avem degrabă speranțe într-un viitor mai bun din acest punct de vedere. Până acum făceam conservare prin sărăcie, n-aveai bani, nu stricai, acum, culmea, personajul negativ devine omul bogat, cel care are bani, care face ceva.

2 Comentarii

  1. Croko spune:

    Sa-l tina Dumnezeu pe omul asta cat mai mult la carma Directiei de Cultura si Monumente, ca dupa ce pleaca mi-e frica sa ma gandesc ce o sa fie. Toti parvenitii fără cultură, toti liviu alexa, toti cocalarii o sa se repeada ca vulturii sa se asigure ca noul sef o sa fie o marioneta și un corupt, sa poata ei sa distruga centrul istoric.

  2. NECHITI DUMITRU spune:

    Domnul Virgil Pop…una dintre putinele minti adevarate care intamplator s-au nascut pe plaiuri mioritice…in alte parti a lumii oameni ca EL ar fi inclusi in Tezaurul National..la noi…ce sa mai vorbim…RESPECT…domnule Virgil Pop…si multa sanatate sa aveti…pentru ca pe aici pe la noi mai avem nevoie de oameni ca dumneavoastra…

Postaţi un comentariu