Tinerii Clujului. Vlad Agachi, un dirijor atipic: explică muzica clasică pe înțelesul tuturor

Clujeanul Vlad Agachi nu mai are nevoie de nicio prezentare în „lumea dirijorilor”. Și-a câștigat notorietatea prin propriul stil, prin felul în care interacționează cu publicul, prin felul în care își vrăjește chiar și publicul neavizat făcându-l să revină și la următoarele concerte, dornic să pătrundă și mai mult în lumea, până nu demult, exclusivistă a muzicii clasice.

S-a născut la Cluj, locul care i-a oferit și primele interacțiuni cu muzica. A studiat pianul de la 5 ani, iar la 13 ani a început să studieze trombonul. La final liceului a plecat în capitală. S-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar pregătirea sa însumează absolvirea a două secţii în paralel: cea de dirijat orchestră (şef de promoţie) şi cea de interpretare trombon. A fost bursier la Universitatea Karol Lipinski din Wroclaw, Polonia şi a participat la o serie de cursuri de măiestrie la Tanglewood (SUA), Haifa (Israel), Porto (Portugalia) și Bucureşti. Formarea sa muzicală a fost marcată de perfecţionarea la Staatsoper Berlin sub îndrumarea unuia dintre marii dirjori ai lumii: Daniel Barenboim.

Cariera sa este deja una variată, în ţară şi în străinătate, iar apariţiile sale sunt caracterizate de o deschidere specială către public: caracterul formal şi adesea sobru al concertelor de muzică clasică este înlocuit de un dialog concret cu spectatorii, de o prezentare inedită şi „hazlie” a partiturilor pe care le dirijează. Acest tip de interacţiune amuzantă, dar care nu trece pragul bunului gust, între orchestră, dirijor şi public, este strâns legată de proiectul de „suflet” al tânărului artist: Young Famous Orchestra, una dintre puţinele orchestre simfonice private din România. După mai mulți ani de studii în afară, acesta a decis să se întoarcă la Cluj special pentru a pune bazele acestui proiect, pe care îl dedică în mare parte comunității clujene, care s-a dovedit extrem de deschisă.

„Inițial  am avut o orchestră cu colegii de la conservator, Notes & Ties, după care am pus bazele unui proiect independent care se numește Orchestra Young Famous. Mergeam la concerte și mă puneam în locul ultimului spectator și mă tot întrebam de ce nu vine lumea la concerte. Mi-am dat seama apoi că în afară de publicul acela avizat care ascultă o simfonie pentru a zecea oară, pe ceilalți nu o să îi atragă acest gen de muzică. Pentru că e plictisitor, pentru că se cântă fără energie. În general nu e ceva atractiv pentru un necunoscător. M-am gândit cum aș putea face ca muzica să fie gustată și de cineva mai puțin avizat. Mi-au venit tot felul de idei, vorbind cu publicul, cu muzicologi. M-am plimbat prin lume și am văzut ce se face dincolo. Am văzut tot felul de lucruri. Am fost angajat la Filarmonica din Pitești trei ani. Acolo am încercat ca înainte de fiecare concert să vorbesc puțin despre tematica concertului, să discut cu publicul despre ce se va întâmpla pe scenă. Am împrumutat această idee de la un dirijor din Philadelphia și am implementat-o în stil propriu”, explică Vlad.

Aceasta și-a dat seama că cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă un dirijor și orchestra pe care o conduce este să transmită o stare, să spună o poveste. „Din păcate s-a cam pierdut sensul muzicii. Ne lăsăm conduși de reguli pe care le urmăm, dar nu înțelegem de ce. Când omul neavizat vine în sală, e ca și când i-ai spune o poveste în germană. Stă, acultă și apoi pleacă acasă fără să fi înțeles nimic. Poate va mai veni încă o dată, dar cel mai probabil nu va mai veni deloc. Dacă îi vorbești, dacă îi spui ceva, dacă îi explici la ce să fie atent, e altfel. Muzica este extrem de ușor de adaptat la experiențele fiecăruia. În general asta încerc să fac, să spun publicului ce să asculte. Am făcut asta în diferite forme. Fiecare concert are o tematică clară. Ultimul concert pe care l-am avut cu Young Famous Orchestra a fost Simfonia Iubirii. L-am avut drept invitat pe psihologul Daniel David. Acolo am vorbit despre faptul că noi ne identificăm cu niște gânduri care nu ne fac bine și am exemplificat asta prin muzică”, povestește dirijorul.

Acesta a dirijat în Peru și nu exclude posibilitatea ca măcar câteva lui pe an să se întoarcă în țara care l-a învățat, printre altele, că adevărata bucurie se găsește în lucrurile simple și că e nevoie de extrem de puțin pentru ca un om să fie fericit.

„Noi suntem o lume destul de mică a dirijorilor. Un prieten argentinian care a făcut școala în România a plecat la un moment dat în Peru să dirijeze. S-a stabilit acolo, într-un oraș de mărimea Clujului. Avea nevoie de cineva care să îl înlocuiască peste vară și trei ani m-a tot rugat să merg. Nu am vrut inițial, apoi după multe insistențe am mers. Mi-a plăcut foarte mult. Este un șoc cultural mare. Lucrurile se mișcă mai lent acolo, dar oamenii sunt mult mai veseli. Unii nu au nici ce mânca, trăiesc în praf, dar sunt foarte fericiți când ascultă o orchestră cântând. Îți zâmbesc și îți transmit toată energia lor. Stai și îți pui întrebări. Oare nouă ce ne lipsește? Am preluat de la ei acea energie, dar și bucuria de a trăi. Stagiunile țin din martie până în decembrie, dar nu am putut să stau chiar atât. Am stat patru luni în Peru. Aș vrea să mai merg, deși acolo sunt foarte nesigure lucrurile. Am învățat foarte mult de la ei”, povestește Vlad.

Consideră că în România e complicat să intri în sistemele de stat și să schimbi ceva. „Am fondat această orchestră privată din dorința de a comunica cu publicul, din nevoia de a transmite niște învățături. Pentru mine aceasta a fost calea, muzica”, spune acesta.

Inițial orchestra a fost compusă din membri ai Orchestrei Române de Tineret din București. „Mulți dintre aceștia sunt clujeni. Inițial am mers pe scheletul acestei orchestre, apoi am încercat să descopăr tinerele talente ale Clujului și să le includ în activitățile noastre. În cadrul ultimului concert pe care l-am susținut pentru Asociația Femeilor de Afaceri Cluj, am inclus și elevi de liceu. Pe mine cel mai mult mă interesează să găsesc într-un om, dincolo de experiență, flacăra aceea, dorința, pasiunea pentru ceea ce face, bucuria de a cânta. Experiența se câștigă în timp. Încerc să iau și oameni din conservator, dar și oameni cu experiență. Ne bazăm pe publicul clujean, pentru că totuși suntem o orchestră privată și avem nevoie de sprijin. E greu, dar nu imposibil. Din fericire în colectiv am avut parte de oameni destoinici, motivați, dar și mulți prieteni care ne ajută. Publicul clujean este foarte deschis și reușim să vindem”, spune acesta.

Tânărul mărturisește că după ce plătești cheltuielile, trebuie să te bucuri dacă nu trebuie să dai ceva din propriul buzunar.

„Biletul costă între 40 și 60 de lei. Nu e un preț imens, dar nici mic. Multă lume am auzit că ne compară: de ce să merg să dau 50 de lei, când pot merge la Filarmonică cu 15 lei? Eu nici măcar nu pot să răspund, pentru că nu e același lucru. Sunt lucruri și experiențe diferite. Atunci nici la André Rieu nu s-ar mai duce lumea să dea 600 de lei, dacă poate da doar 15 lei la Filarmonică. Puțini din cei care merg la Filarmonică merg și la concertele noastre. Publicul e diferit”, spune Vlad.

Dirijorul nu dorește să fie considerat un André Rieu de România. „André Rieu vinde un produs care este contestat de lumea muzicală. Unii spun că e un fel de manea a muzicii clasice, în sensul că are o muzică lejeră. Mie mi se pare că André Rieu își are locul lui. Atâta timp cât lumea aude și începe să asculte muzică clasică ascultându-l pe André Rieu, înseamnă că acesta și-a atins scopul. Sunt unii care se rezumă la muzica lui, dar sunt alții care își deschid apetitul pentru muzica clasică ascultându-l. Pentru mine el este un promotor al acestei muzici. Eu nu voi fi un André Rieu pentru că eu am un alt scop. Eu merg mai mult pe ideea de educație a publicului tânăr și matur. Pe mine asta mă interesează. El nu face atât de mult educație, cât vinde un produs. El vinde o experiență, un pic de bucurie. Într-un fel și arta mea încearcă să contribuie la ceea ce încearcă să contribuie orice lucru spiritual de pe lumea asta: oprirea minții. Aici e secretul: să îți oprești mintea în timpul concertului, să nu o mai lași să formeze atâția monștri. Să lase sufletul să se bucure de trăirea prezentului”, spune tânărul.