Zimbrii îngenuncheaţi: Le-am făcut cadou titlul

Nu e dezamăgire, nu e supărare, nu e nici măcar frustrare… e tristeţe… Fiecare fir de iarbă de pe Arcul de Triumf are gustul sărat al lacrimilor lor. Gust de lacrimi şi sudoare. Au muncit şi şi-au dorit mult. Poate prea mult. De aici şi erorile. Şi un adversar pragmatic.
Sâmbătă seara, „zimbri” de la CSM Ştiinţa Baia Mare au pierdut finala SuperLigii CEC Bank, pentru al doilea an consecutiv, în faţa timişorenilor. În prima repriză timişorenii au reuşit să înscrie nu mai puţin de trei eseuri, prin Morrison, Burcea şi Shennan, două dintre ele fiind tranformate de Calafeteanu. De cealaltă parte, băimărenii au punctat printr-un dropg al lui Falamoe şi două lovituri de pedeapsă transformate de Ionuţ Pop. Cu un avans liniştitor la pauză, 19-9, timişorenii au intrat ceva mai relaxaţi în repriza a doua şi tot ei au fost primii care au punctat, de data aceasta dintr-o penalitate concretizată de Calafeteanu.
“Zimbri” au revenit în joc printr-un eseu reuşit de Wiringi şi transformat de Ionuţ Pop, dar mai apoi, acelaşi Calafeteanu a adus alte trei 3 puncte în contul Timişoarei. Deşi rămaşi în 13 oameni, după eliminarea lui Morrison şi Mariş, campionii en-titre nu au cedat, reuşind să se apere cu îndârjire în faţa tăvălugului băimărean.
Băimărenii au mai înscris alte 3 puncte dintr-o lovitură de pedeapsă executată de Pop, însă încercările lor de a înscrie eseul victoriei, în ultimele minute ale meciului, au fost năruite de o defensivă extrem de motivată a elevilor lui Chester Williams.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 25-19 în favoarea timişorenilor, care au câştigat cel de-al doilea titlu consecutiv în SuperLigă.
„Le-am făcut cadou titlul. Nu ei l-au câştigat ci noi l-am oferit pe tavă. Le-am făcut cadou fiecare lovitură de pedeapsă, fiecare eseu. Astăzi am fpst Moş Crăciun pentru Timişoara”, a declarat, cu lacrimi în ochi, Csaba Gal, reflectând extrem de clar realitatea din teren.
Baia Mare a fost echipa care a greşit mai mult, iar timişorenii au profitat din plin de toate erorile elevilor lui Eugen Apjok, forţând exact atât cât trebuia şi atunci când se putea.