Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleul Silvaniei joacă în deplasare

Phoenix Şimleul Silvaniei va juca cu campioana ultimei ediţii, CVM Tomis Constanţa.Foto / Magazin Sălăjean.ro

Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleul Silvaniei vor disputa partidele, care contează pentru etapa a IV-a a Diviziei A1, în deplasare. Astfel formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae urmează să întâlnească formaţia VCM LPS Piatra Neamţ iar Phoenix Şimleul Silvaniei va juca în compania campioanei în exerciţiu, CVM Tomis Constanţa.

LPS Piatra Neamţ – Volei Municipal Zalău, sâmbătă ora 16.00

Zălăuanii au pornit lansat în această nouă ediţie de campionat reuşind trei victorii din tot atâtea posibile iar sâmbătă ar putea obţine al patrulea succes . “Având în vedere că venim după o perioadă foarte grea, cu multe meciuri şi cu deplasări lungi, se simte oboseala în rândul jucătorilor. Sperăm, însă, să-i putem recupera până la ora meciului şi să obţinem ceea ce ne propunem – victoria”, a afirmat tehnicianul Aurel Vlaicu.

CVM Tomis Constanţa – Phoenix Şimleul Silvaniei, sâmbătă ora 17.00

După un început anost de sezon echipa de la poalele Măgurii au mai dres busuiocul după ce în etapa trecută au reuşit prima victorie din acest campionat, 3 – 1 cu formaţia Universitatea Cluj. Voleibaliştii pregătiţi de Mircea Abraham şi Marius Oniga au, însă, şanse extrem de reduse de a obţine al doilea succes consecutiv, având în vedere că sâmbătă vor întâlni, în deplasare, campioana ultimei ediţii, CVM Tomis Constanţa.

 Programul complet al etapei: Dinamo Bucureşti – SCMU Craiova, VCM LPS Piatra Neamţ, “U” Cluj – Ştiinţa Explorări Baia Mare, CVM Tomis Constanţa – Phoenix Şimleu Silvaniei, Arcada Galaţi – Unirea Dej.

Clasament:
1. CS VM Zalău 3 3 0 9 – 1 9p
2. CVM Tomis Constanţa 2 2 0 6 – 1 6p
3. Unirea Dej 3 2 1 7 – 3 6p
4. Explorări Baia Mare 3 2 1 6 – 3 6p
5. Dinamo Bucureşti 3 2 1 6 – 4 6p
6. SCM”U” Craiova 2 1 1 4 – 3 3p
7. Arcada Galaţi 2 1 1 3 – 4 3p
8. Phoenix Şimleu 3 1 2 4 – 7 3p
9. LPS Piatra Neamţ 3 1 2 3 – 6 3p
10. “U” Cluj 3 0 3 2 – 9 0p
11. CSM Bucureşti 3 0 3 0 – 9 0p

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu