Victorie de moral pentru U-BT în Liga Națională
U-BT Cluj-Napoca a câștigat cu 98-88 meciul cu SCM Timișoara, primul după eșecul din Basketball Champions League. Campioana României rămâne, astfel, neînvinsă în întrecerile interne.
Disputa cu bănățenii au fost, însă, mult mai dificilă decât o arată scorul final. Alb-negrii nu au reușit să se desprindă în primele 10 minute, așa cum erau obișnuiți în disputele interne. SCM Timișoara a ținut aproape terminând primul parțial la trei puncte în urma campioanei (24-27).
Următoarele secvențe de joc au fost și mai echilibrate. Sfertul al doilea l-au câștigat la limită (22-21), iar cel de al treilea s-a terminat la egalitate 26-26. Abia în ultimele 10 minute trupa lui Mihai Silvășan a reușit să se desprindă în câștigătoare.
”Din punct de vedere ofensiv, ne-am descurcat bine. Am reușit să marcăm 13 coșuri de trei puncte. Am fost la linia de pedeapsă de 27 de ori, ceea ce înseamnă de agresivitate.
Am făcut 32 de recuperări, cu 8 mai multe decât ei, deci cred că ne-am descurcat bine. Din punct de vedere defensiv nu suntem foarte mulțumiți. Puteam face o treabă mai bună. De multe ori nu am jucat cu intensitatea pe care trebuia să o avem.
Timișoara nu este o echipă slabă, din contră. Au jucători cu experiență și nimeni nu va avea o viață ușoară cu ei. Victoria contează cel mai mult, mai ales după jocul din Israel. Nu am strălucit acolo, ne doream cu totul o altă prestație”, a declarant Silvășan.
Elijah Stewart a fost cel mai bun om al meciului, cu 32 de puncte, 8 recuperări și 5 din 6 aruncări de 3 puncte pentru U-BT Cluj. Dustin Hogue a marcat și el 14 puncte și a reușit 8 recuperări, iar Stefan Bircevic a reușit 14 puncte și 4 din 5 aruncări de la distanță.