Universitatea Cluj a pierdut duelul cu Dinamo din Liga Națională, după un meci în care s-a înscris la foc automat
Echipa masculină de handbal Universitatea Cluj a pierdut cu scorul de 37-46 meciul disputat la București, în compania campioanei Dinamo. Meciul a contat pentru etapa a 7-a a Ligii Naționale și a fost unul dintre cele mai spectaculoase jocuri ale întrecerii interne.
Cele două formații nu s-au menajat deloc și au înscris gol după gol, într-o partidă pledoarie pentru sportul pe semicerc, în care s-au marcat nu mai puțin de 83 de goluri (!).
La pauză, campioana țării avea deja un avans de 5 goluri (25-20), iar ecartul a crescut în final la 9 lungimi. Universitarii clujeni au evoluat, însă, curajos. Nu au irosit nicio oportunitate de a înscrie în poarta dinamoviștilor și au reușit acest lucru de 37 de ori.
În condițiile în care Universitatea a fost lipsită de aportul jucătorilor Ramba, Iancu și Vojvodic, Călin Hossu, Laslo și Gurănescu au fost principalii marcatori ai alb-negrilor. Primul cu 9 goluri, Laslo și Gurănescu reușind și ei să înscrie de câte 7 ori.
Ceilalți marcatori ai Universității au fost: A. Coman și Putnoky (câte 4 goluri), Kereki (3), Dedea (2) și Ostace (1). Au mai evoluat Ardelean, Coroian, Lagoni-Szabo și Mocioi. Pentru ”U” Cluj aceasta este a doua partidă pierdută de la revenirea în Liga Națională.