Unirea Dej a trecut de “U” în Cupa României

După victoria în faţa Universităţii Cluj, Unirea Dej va întâlni pe SC Volei Municipal Zalău (foto, în galben), în sferturile Cupei României

Echipa masculină de volei Unirea Dej s-a impus categoric, cu scorul de 3-0 la seturi, în faţa formaţei Universitatea Cluj, în manşa secundă din prima fază a Cupei României.

Meciul disputat în Sala Sporturilor din Dej a fost unul fără istoric. Gazdele au început foarte tare confruntarea şi nu le-au dat prea mult timp de reacţie universitarilor, astfel că, primul set s-a încheiat cu un succes categoric (25-14).

Setul al doilea s-a desfăşurat sub aceleaşi auspicii şi a fost adjudecat de unirişti la 16. În setul trei dejenii nu au mai forţat, iar voleibaliştii de la Universitatea au reuşit să pună în practică ultimele scheme exersate la antrenament.

A fost o răbufnire de scurtă durată, gazdele forţând pe final doar de atât cât aveau nevoie pentru a încheia conturile la 20. “Unirea Dej este una dintre echipele bune ale campionatului şi oarecum era de aşteptat să se impună în faţa noastră.

Noi am încercat să jucăm, în meciul ăsta atât am putut, ne gândim deja la partida cu Phoenix Şimleu de sâmbătă, pe care trebuie să o câştigăm”, a declarat antrenorul clujenilor Romeo Lotei.

Graţie acestui succes Unirea Dej s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, etapă în care se va dueal cu CS Volei Municipal Zalău.

Distribuie:

Postaţi un comentariu