UEFA a schimbat regulamentul, finalista cupei nu mai joacă în Europa
Comitetul executiv al UEFA, întrunit zilele acestea la Dubrovnik, în Croația, a dat publicității modificările aduse competițiilor continentale ce se desfășoară sub patronajul forului fotbalistic european. Astfel, cea mai importantă modificare se referă la finalistele din cupele fiecărei țări. Începând cu sezonul competițional 2015-2016 echipa care joacă finala Cupei României, spre exemplu, nu va mai fi acceptată în Europa League ca până acum, această poziție urmând să revină echipei mai bine poziționată în clasamentul final al Ligii I, pe un loc non-european.
O altă noutate importantă se referă la acordarea unui loc atât în Liga Campionilor, cât și în Europa League, celui mai nou membru afiliat la UEFA, Gibraltar. Acest lucru va intra în vigoare din sezonul 2014-2015. Forul continental a reconfirmat şi ziua de disputare a Supercupei Europei, ce va avea loc la Cardiff, într-o marţi, şi nu într-o zi de vineri ca până acum, doar data a rămas cea stabilită inițial, 12 August 2014.
La începutul acestui an UEFA a mai stabilită că începând cu sezonul 2015-2016 câștigătoarea Europa League să fie admisă automat în grupele Ligii Campionilor.