”U” / Patronul Universităţii Cluj, localizat în Columbia
Finanţatorul clubului de fotbal Universitatea Cluj, Florian Walter, a fost localizat în America Centrală, în Columbia, iar autorităţile române fac demersurile necesare pentru extrădarea acestuia. În cel mai scurt timp actele emise de magistraţii de la Tribunalul Prahova vor fi traduse în limba spaniolă, iar Ministerul Justiţiei le va transmite autorităţilor columbiene, oadată cu solicitarea de extrădare a afaceristului.
Florian Walter este dat în urmărire din 15 mai pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul a fost calculat la 4, 5 milioane de euro. În urmă cu câteva zile Walter a fost localizat la Monaco, după care şi-a pierdut urma, însă, a fost din nou reperat în Columbia de această dată. În dimineaţa când au început percheziţiile, ca să nu poată fi reperat, Florian Walter şi-a lăsat toate telefoanele acasă.
Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă. Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma patronată de Florian Walter, Romprest, ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA.
Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.