”U” Jolidon, locul 3 la Bekescsaba
Echipa feminină de handbal Universitatea Jolidon Cluj a câștigat un meci și a pierdut alte două în cadrul turneului de verificare de la Bekescsaba. Singurul succes al clujencelor a venit în confruntarea cu HC Zalău, scor 33-26. A urmat înfrângerea în fața echipei gazdă, Bekescsaba, scor 26-31 și în fața celor de la Dunajvaros cu scorul de 34-31. Astfel, ”U” Jolidon a terminat turneul pe locul 3, iar Mihaela Ani Senocico (foto) a câștigat trofeul de cea mai bună jucătoare a turneului.
”După cum am mai menționat în aceste turnee nu se pune accent pe rezultatul final, ci pe o bună închegare a relațiilor de joc. Față de turneul precedent, cel de la Baia Mare s-a văzut o creștere evidentă în jocul echipei și asta contează”, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al echipei. Pentru ”U” Jolidon urmează la finalul acestei săptămâni un turneu de verificare la Brașov, vineri și sâmbăt, la care vor mai participa formațiile Corona Brașov, Dunărea Brăila și CSM Ploiești.