„U” Cluj/ Ultimatum pentru Borza şi Cristocea
Sezonul 2013/2014 s-a dovedit a fi un adevărat fiasco pentru Universitatea Cluj. După primele şase runde, „şepcile roşii” au reuşit contraperformanţa să se claseze pe ultimul loc în Liga I, cu doar un singur punct adunat. Mai mult, umilinţele cu Chiajna (0-3) şi Dinamo (0-6) nu au fost trecute cu vederea de conducerea clubului „studenţesc”. Ciupe, Ninu, Turcu, Odiaka şi van Doten au fost trimişi să se pregătească cu juniorii din cauza atitudinii necorespunzătoare în jocurile de până acum.
Revoluţia în sânul echipei universitare continuă însă. Ionel Ganea e decis să ia măsuri şi în privinţa lui Adrian Borza şi Vasilică Cristocea. Cei doi au fost titulari cu Dinamo, dar prestaţiile lor l-au dezamăgit pe Ganea. Dacă nu îşi vor schimba urgent atitudinea, cei doi mijlocaşi riscă să fie şi ei excluşi din lotul primei echipe. „La Cluj vor rămâne doar jucătorii care merită. Rămâne cine munceşte”, a tunat „Ganezul” la finalul jocului din Ştefan cel Mare.
Ionel Ganea vrea să profite din plin şi de întreruperea campionatului pentru a-şi redresa echipa. Antrenorul „alb-negrilor” va încerca să-i integreze pe nou-veniţii Abrudan, Mendy, Balde, Ene şi Neag, care sunt în urmă cu pregătirea. De asemenea, fostul internaţional i-a chemat la echipă pe juniorii Octavian Ursu şi Andreas Calcan, în care îşi pune mari speranţe.