“U” Cluj / Teja: „Nu suntem echipa momentului”

Valentin Lemnaru (foto, în alb şi negru) a marcat cinci goluri în ultimele 3 meciuri pentru "U" / Foto: Dan Bodea

La sfârşitul acestei săptămâni Liga I de fotbal programează meciurile etapei a XVII-a, ultima a turului. Una dintre cele mai atractive confruntări se arată a fi întâlnirea dintre „U” Cluj şi Pandurii Târgu Jiu, în condiţiile în care universitarii clujeni merg în Oltenia după trei victorii consecutive.

Dat afară de Pandurii, Lemnaru e golgheter la „U”
Fotbalistul care aşteaptă cel mai mult acest meci este Valentin Lemnaru, omul de gol al Universităţii, cu cinci reuşite în ultimele trei partide, cîte o dublă cu Viitorul şi Corona şi încă un gol în ultima victorie (3-2, cu FC Braşov).

Parcursul excelent al „şepcilor roşii” nu-l extaziayă şi pe antrenorul Mihai Teja care îşi avertizează jucătorii să nu trateze cu lejeritate înfruntarea de la Târgu Jiu.

„Nu suntem echipa momentului. Trei victorii nu înseamnă decât nouă puncte, mai avem mult de muncit să fim catalogaţi ca echipa momentului. Poate după ce vom lega 9 sau 10 meciuri fără înfrângere putem fi consideraţi echipa momentului. Deocamdată suntem o echipă care trebuie să muncească, să ieşim din zona retrogradării”, a explicat Teja.

Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Cluj se va disputa, duminică, de la ora 18.30. În cadrul aceleaşi etape cu numărul 17, CFR Cluj primeşte, luni, vizit formaţiei Săgeata Năvodari. Meciul se va disputa pe stadionul Dr Constatin Rădulescu, de la ora 18.30.

Distribuie:

Postaţi un comentariu