”U” Cluj reia pregătirile. Șase nume noi și 14 „dezlegări” pentru un nou început

Foto: Dan Bodea

Staff-ul tehnic al Universității Cluj va conduce, joi, primul antrenament al veri. La reunirea lotului sunt așteptați și cei șase jucători care au semnat cu ”U” în această vară, ultimul dintre aceștia, Dragoș Tescan, achiziționat liber de contract după ce UTA Arad a renunțat să-i prelungească acordul.

Celelalte „transferuri” realizate de conducerea Universității sunt Albert Voinea, Cristian Balgiu, Costinel Gugu, Valentin Alexandru și Marius Ciobanu-Vanghele. Prima ședință de pregătire, una de reacomodare la efort, se va desfășurat în Parcul Sportiv „Dr Iuliu Hațieganu”.

Conform site-ului oficial al clubului, nu mai puțin de 14 jucători care s-au luptat sezonul trecut pentru evitarea retrogradării nu se mai regăsesc în planurile noului staff tehnic. Aceștia sunt:

Iulian Anca-Trip (1 meci), Lucas Chacana (4), Cristian Gavra (19 – 2 goluri), Idan Golan (20-5), Dan Berci (2), Srgian Luchin (20), Vlad Muțiu (20), Robert Neciu (11), Derick Ogbu (8-1), Rareș Sburlea (4), Cătălin Ștefănescu 14) și Donaldo Acka (10).

De asemenea, cei doi jucători ce au evoluat sub formă de împrumut, Alex Pop (15-4) și Alex Negrean (24-1) se vor întoarce la Viitorul Constanța, după ce împrumuturile la Universitatea Cluj au expirat.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Catalin says:

    Au luptat pentru evitarea retrogradării? ????

Postaţi un comentariu