“U” Cluj / Mihai Teja, ademenit spre Ghencea
Steaua a câştigat campionatul României, dar a pierdut Cupa şi antrenorul Laurenţiu Reghekampf şi-a anunţat despărţirea de roş-albaştri. “U” Cluj era văzuta ca o victimă sigură la începutul campionatului trecut, dar l-a instalat în funcţia de antrenor pe Mihai Teja şi evoluţiile echipei au fost tot mai apreciate, “Şepcile roşii” salvându-se de la retrogradare. Jocul echipei, pragmatic, dar şi spectaculos atunci când condiţiile o permiteau, nu avea cum să treacă neobservat.
Astfel, Mihai teja este pe lista scurtă a posibililor îlocuitori ai lui Reghekampf, alături de un alt fost stelist, Costel Gâlcă. Pentru tehnicianul Universităţii o eventuală numire a sa pe banca Stelei ar însemna o revenire “acasă”, Teja fiind fost jucător al grupării din cartierul Ghencea, pentru care a evoluat la grupele de juniori.
“Este onorant pentru mine să ştiu că am fost luat în calcul de oficialii Stelei, dar sunt nume mult mai importante despre care se spune că ar putea prelua pe Steaua. În plus eu sunt angajat al Universităţii Cluj şi nu vreau să comentez aceste speculaţii”, a declarat Teja. Posibila lui plecare la Steaua este cu atât mai dificilă, cu cât finanţatorul “Şepcilor roşii”, Florian Walter, a declarat că îi va propune tehnicianului în vârstă de 35 de ani un nou contract, care urmează să fie semnat chiar săptămâna viitoare.
“Mihai Teja nu va pleca pentru că este un om de cuvânt şi va rămâne alături de mine la Universitatea, să construim împreună o echipă puternică. Ciar săptămâna viitoare vom semna noul contract”, a punctat Walter. După evoluţiile foarte bune cu Mihai Teja pe banca tehnică, oficialii Stelei s-au arătat interesaţi şi de atacantul Valentin Lemnaru, ocupantul poziţiei a II-a în clasamentul golgheterilor din România, cu 13 reuşite, la finalul sezonului precedent.