“U” Cluj / Fanii pun tunurile pe Walter şi Mărginean!
Suporterii „şepcilor roşii” îi consideră pe Florian Walter şi Ioan Mărginean principalii vinovaţi pentru situaţia ingrată în care se află clubul universitar.
„U” a scăpat de faliment, dar nu şi de ameninţarea retrogradării. „Şepcile roşii” nu au bifat nicio victorie în această stagiune, iar viitorul pare tot mai sumbru. După 11 etape scurse, echipa clujeană se situează abia pe locul 17, cu doar patru puncte adunate!
Rezultatele din ultima perioadă i-au scos din sărite pe fanii universitari. Nemulţumiţi de situaţia în care se află echipa, suporterii ardeleni şi-au revărsat frustrările pe conducerea clubului, pe care o consideră principala vinovată pentru parcursul dezastruos al „studenţilor”. La meciul cu Timişoara, fanii au decis să intre pe stadion abia în minutul 15 şi au părăsit peluza după o oră, dar nu înainte de a da foc unui banner. „Fuga voastră disperată după bani a distrus ce au construit alţii în zeci de ani”, „Lipsa noastră reflectă realitatea. Voi distrugeţi Universitatea”, au fost două dintre bannerele afişate de ultraşi.
Mărginean, atacat cu pietre
Cel mai şifonat a ieşit Ioan Mărginean. Administratorul special al clubului a fost atacat cu pietre de fani, la finalul partidei. „Asta e mulţumirea că m-am zbătut să iau licenţa. Zi şi noapte muncesc pentru clubul acesta, nu ştiu de ce mă contestă suporterii. Nu am curaj să discut cu ei, s-a născut vreun om să facă asta? Ruptura e clară. Nu am jucat eu pe teren. Le-am oferit toate condiţiile. Echipa este plătită la zi, le-am asigurat cantonamente, vitaminizare, deci care e vina mea? Nimeni nu a reuşit să se apropie de acest club, să aducă un nou investitor. Eu am făcut tot ce e omeneşte posibil ca acest club să nu moară”, a răspuns Mărginean. Oficialul nu ia în calcul nici în ruptul capului să părăsească gruparea clujeană, deşi suporterii i-au cerut acest lucru. „Niciodată nu voi pleca de la „U”. Până nu găsesc un nou investitor, nici nu mă gândesc la acest lucru. Fanii sunt îndreptăţiţi să fie supăraţi, dar se pot manifesta şi civilizat, nu prin forţă şi ură, care nu duce la nimic bun”, a subliniat Ioan Mărginean.
Walter revine în fotbal
Salvarea Universităţii poate veni tocmai de la Florian Walter. Omul de afaceri e decis să iasă la liman şi să se implice mai mult la clubul „studenţesc”. Supărat că gruparea universitară a pierdut puncte şi pe mâna arbitrilor, Walter e hotărăt să ia măsuri în acest sens. „Din cauza arbitrajelor de care au parte aceşti băieţi, am decis să mă implic din nou. E păcat de munca lor. Probabil arbitrii spun că pe ei nu are cine să-i apere. Din acest motiv o să mă implic din nou”, a declarat omul de afaceri pentru ProSport. Universitatea a pierdut cu Timişoara, scor 1-2, golurile bănăţenilor fiind marcate din două penalty-uri uşor acordate de Robert Dumitru.
[stextbox id=”alert” caption=”Ganea a ieşit din nou la atac”]
Supărat că i-a fost reziliat unilateral contractul, Ionel Ganea a lansat noi atacuri dure la adresa conducerii clujene. „Milionarul de Walter stă ascuns ca un şobolan. Nu-l mai cheamă Buşcă, şi-a schimbat numele. Am salvat clubul de la faliment cu jucătorii. Cel mai mare regret al meu e că băieţii nu şi-au luat banii. Mulţi dintre ei au venit la „U” şi pentru mine. Întrebaţi-l pe Mărginean ce şanse sunt la salvare. El e tartorul echipei, un om care şi atunci când doarme minte. N-ai ce să-i ceri unui escroc ca Mărginean, şi-a bătut joc de munca noastră, numai rău a făcut. N-am văzut în viaţa mea, la nimeni, tupeul pe care îl are acest Mărginean”, a răbufnit Ganea, la DigiSport.
[/stextbox]