“U” Cluj / Acţionar sau sponsor? Publicitate gratuită!
Asocierea dintre Alexandrion Grup şi clubul de fotbal Universitatea Cluj, sau cu cea de handbal feminin a CS Universitatea Cluj tinde să devină cea mai nefericită din ultimii ani. Despre producătorul de alcool s-a speculat că va prelua echipa de fotbal încă din perioada în care Florian Walter era fugit la Ploieşti.
Demerusurile de asociere nu s-au concretizat niciodată, dar producătorul de alcool a avut mai multă promovare gratuită, decât dacă ar fi semnat un contract de publicitate. Următoarea victimă a fost echipa de handbal feminin ”U” Jolidon, doar că în acest caz se punea problema unei sponsorizări, şi în niciun caz preluarea grupării universitare de către producătorul de alcool în calitate de finanţator.
Informaţiile au fost mereu neclare, dar numele potenţialului sponsor era tot mai des rostit în birourile sediului din Parcul Central. În tot acest timp activitatea fotbaliştilor de la ”U” şi a handbalistelor de la ”U” Jolidon a continuat. Clubul de fotbal are un plan de reorganizare bine pus la punct, Walter s-a întors lângă echipă, iar eventualitatea ocupării unui loc de cupă europeană, la finalul campionatului viitor, ar aduce cu sine, conform lui Florian Walter, şi stingerea tuturor datoriilor, cel puţin la nivel declarativ.
Echipa feminină care până în acest an a fost un port-drapel al handbalului românesc, este pe cale de dispariţie. Nu se va desfiinţa, dar fără jucătoare ar putea reveni în liga secundă mai curând decât s-ar aştepta cel mai pesimist suporter. Intrate într-un punct mort, ca şi cum ar fi fost vreodată de actualitate, negocierile de asociere au intrat într-o nouă etapă.
Distileriile au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că adevăratul motiv pentru care asocierea nu mai este posibilă, e mutarea sediului clubului la Bucureşti, iar din numele tradiţional al echipei ar dispărea atributul istoric „Cluj”. Desemenea, faptul că ”U” este în insolvenţă ar fi unul dintre motivele pentru care colaborarea nu poate fi oficializată.
Ironia sorţii, primele zvonuri ale preluării clubului de către producătorul de alcool au apărut în momentul în care Walter era deja oficial sponsorul Petrolului, iar la Universitatea Cluj se punea problema retragerii echipei din campionat. Oficialii clubului ardelean au reacţionat imediat şi, în varianta ”U” asocierea este imposibil să se materializeze în condiţiile în care producătorul de alcool ar fi cerut schimbarea numelui echipei în FC Universitatea Alexandrion Cluj!
Între timp distileriile au anunţat semnarea unui parteneriat cu Petrolul Ploieşti, club finanţat până în vara anului trecut de actualul patron al „Şepcilor roşii”, Florian Walter. Anterior, presa sportivă din România anunţa asocierea distileriilor cu echipa masculină de handbal Steaua Bucureşti. În momentul de faţă ambele tabere se acuză voalat pentru nematerializarea asocierii dintre cele două branduri însă, cel mai mult a câştigat producătorul de alcool care, fără să fi băgat vreun ban într-o astfel de campanie de promovare.
dezamagitor …
continutul – fondul problemei,inexistent. Orice firma puternica nu trebuie sa isi exprime disponibilitatea de sponsorizare pt ca isi face campanie voalata ?
forma – saltul de la o idee la alta in cadrul aceleiasi fraze strica, constructia logica.
informatia concreta, punctuala – e inexacta, inventata (vezi amanuntul ca Alexandrion ar fi dorit lagat numele de cel al clubului …. chiar daca ar fi fost asa, ce daca ?)
si altele. Sper ca e doar nepricepere si nu rea vointa sua comanda.