Trofeul Ligii Campionilor va ajunge la Cluj-Napoca
Trofeul UEFA Champions League va poposi la Cluj-Napoca în Piața Unirii, în data de 1 octombrie, acolo unde va sta preț de câteva ore pentru a putea fi admirat și fotografiat de iubitorii sportului rege din oraș.
Caravana Champions League, care transportă cel mai râvnit trofeu de către cluburile europene de fotbal va sta în Piața Unirii între orele 16.30 și 19.30.
În România, trofeul se va mai opri în Timișoara și București. Pe lângă țara noastră, caravana mai ajunge în alte patru țări europene, acestea fiind Germania, Ungaria, Bosnia Herţegovina, respectiv Bulagaria.