Transfer / Sergiu Buş a semnat pentru Europa
Fostul atacant al echipei CFR Cluj, Sergiu Buş, a semnat pentru două sezoane cu ŢSKA Sofia, ocupanta locului trei în ediţia precedentă de campionat din Bulgaria. Pentru perioada în care va evolua la „Steaua Bulgariei” fotbalistul clujean va încasa aproximativ 200.000 de euro şi va juca în Liga Europa. La ŢSKA, Buş va fi coechipier cu o altă cunoştinţă din Liga I, Nemanja Milislavevic, fost component al echipelor Rapid Bucureşti şi FC Vaslui.
Sergiu Buş are 22 de ani şi este un produs 100% al clubului CFR Cluj. În această vară a fost foarte aproape de a semna cu Dinamo Bucureşti, dar negocierile au fost oprite din cauza pretenţiilor salariale ale jucătorului, considerate prea mari de către conducătorii clubului Dinamo. În campionatul trecut, Sergiu Buş a evoluat pentru Corona Braşov şi a fost golgheterul echipei de sub Tâmpa, cu 9 reuşite, două dintre acestea fiind marcate în poarta Universităţii Cluj.