Timpuri noi, aceiaşi oameni

Evidenţa rezultatelor pe care Mircea Lucescu le-a obţinut constant, atât ca fotbalist, cât şi ca antrenor, ne-a îndreptăţit, pe noi românii, să sperăm că-l vom revedea pe nea Mircea pe banca echipei naţionale. Telenovela instalării noului selecționer s-a terminat. ”Prinții” deșerturilor (Cosmin Olăroiu, Ladiszlau Boloni, Laurențiu Reghecampf sau Dan Petrescu) nu au renunțat la milioanele de dolari. Sau poate președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu a avut suficiente argumente să le trezească patriotismul. Astfel, Mircea Lucescu a fost cam ultima variantă pentru postul lăsat vacant de Victor Pițurcă. Burleanu s-a deplasat personal în Ucraina pentru a discuta cu cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului, iar la nici două zile de la întoarcere selecționata tricoloră avea antrenor. Restructurarea din temelii a fotbalului autohton începe doamnelor și domnilor cu Anghel Iordănescu.

Un eşec asumat

Înainte de a-l prezenta pe noul, de fapt vechiul, selecţioner eşecul potenţialei mutări era anunţat. Recent Mircea Lucescu a vizitat România, mai exact Clujul. Şi-a adus în ardeal vedetele de 24 de karate de la Şahtior pentru două amicale cu echipele locale ”U” şi CFR. Am reuşit să „furăm” o jumătate de oră din timpul atât de preţios al lui nea Mircea şi inevitabil am discutat şi despre echipa naţională. Răspunsul venerabilului tehnician lăsa prea puţine portiţe spre o eventuală colaborare cu FRF. „La echipa naţională voi mai fi antrenor, poate într-o altă viaţă. Am renunțat complet la ideea de a pregăti echipa națională a României. Nu se mai pune în niciun fel problema unei reîntoarceri la națională. Cred că aș fi meritat cu prisosință să antrenez echipa națională a României, dar nu s-a putut nici în 1990, nici în 1993 și nici în 1998. Păi dacă nu m-au vrut atunci, de ce m-ar vrea acum? Poate unii sunt speriaţi de ideea ca un antrenor cu altă mentalitate decât cea românească, să antreneze echipa României. Am ales un alt drum şi sunt foarte mulţumit de alegerea făcută. Am sentimentul datoriei împlinite, las în urmă lucruri concrete, palpabile, iar rezultatele nu mint. Ceea ce am reuşit eu să fac peste tot pe unde am antrenat mă mulţumeşte şi pot să spun că sunt un om împlinit, dar nu mi-am spus încă ultimul cuvânt. Atâta vreme cât mai simt fiorul victoriilor şi emoţia meciurilor la cel mai înalt nivel voi continua să antrenez. Când această bucurie va dispărea, va fi semnalul că timpul meu în fotbal a trecut şi altcineva trebuie să ducă mai departe tot ce am realizat eu”, spunea Lucescu la Cluj, în urmă cu aproape două luni de zile. Era un semnal că nu va întoarce și celălalt obraz, după ce a fost mai mereu eliminat din discuții atunci când s-a pus problema numirii unui nou selecționer.

Unul dintre momentele la care a făcut referire Mircea Lucescu s-a petrecut în primăvara anului 1998. România se pregătea să participe la turneu final al Cupei Mondiale din Franța, de altfel ultima astfel de performanță pentru tricolori, iar selecţionerul de la acea vreme, Anghel Iordănescu, tocmai anunţase că după competiția din Franța nu-şi va mai prelungii contractul cu FRF. Conducătorul fotbalului intern, Mircea Sandu, a întocmit în grabă o listă cu patru candidaţi: Mircea Lucescu, Laszlo Bölöni, Ţiţi Dumitriu şi Victor Piţurcă. Rezultatele, dar și popularitatea îl dădeau ca sigur câștigător pe Lucescu. Era singurul tehnician care antrenase în constant în prima ligă a Italiei, la acea vreme considerată cel mai puternic campionat din lume. Frații Giovani și Victor Becali l-au scos repede din calcule, cei doi conducând de fapt fotbalul românesc, iar un temperament ca al lui Lucescu ar fi dăunat grav intereselor impresarilor. Un alt episod, nemenționat de această dată de Mircea Lucescu, s-a petrecut în 2000. Atunci selecționer era Victor Pițurcă însă, mandatul lui a fost unul scurt fiind destituit din funcție după ce i-a eliminat pe Hagi și Gică Popescu din lotul României. Pițurcă obținuse calificarea la Euro 2000 dar cearta cu cei doi fotbaliști, liderii ”Generației de aur” i-a fost fatală lui Piți.

Mircea Lucescu a fost din nou în cărți, ba chiar a bătut palma cu Mircea Sandu, președintele FRF anunțând seara că Mircea Lucescu este noul selecționer. A fost cam ca la alegerile din 2009 când Mircea Geoană s-a culcat liniștit, ca viitor președinte al României și s-a trezit învins, curios peste noapte, de Traian Băsescu. Dacă seara Lucescu era selecționer, dimineața l-a găsit în funcție pe Emeric Ienei!, acesta fiind numit interimar, până după turneul final al Europenelor. Acestea sunt doar două dintre episoadele în care mai marii fotbalului românesc s-au jucat cu sentimentele lui Mircea Lucescu. Recunoscut ca un om care își iubește țara, Lucescu nu avea cum să uite toate aceste etape. La începutul acestei săptămâni Răzvan Burleanu anunța că Lucescu ar fi venit să antreneze gratis reprezentativa României și totuși, noul selecționer e Anghel Iordănescu. În precedentul său mandat la echipa națională a României, Mircea Lucescu a petrecut 5 ani ca selecţioner, între 1981 şi 1986, iar de numele lui se leagă o performanţă uriaşă, calificarea la turneul final al Euro 1984 dintr-o grupă infernală cu Italia, campioana mondială en-titre, Cehoslovacia, medaliată cu bronz la precedenta ediţie a Campionatului European, Suedia şi Cipru.

Generalul reactivat selecţioner

Anghel Iordănescu este noul antrenor al primei reprezentative de fotbal a României. În fond a fost opțiunea mereu la îndemână a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, chiar dacă în ultimii ani a repetat obsesiv că nu va mai antrena vreodată. La refuzat și pe Burleanu în urmă cu două săptămâni, apoi s-a răzgândit. Pornind de la ideea că echipa națională nu se refuză și pentru că interesul național primează mereu în accepțiunea oricăriu militar de carieră, iar Anghel Iordănescu are chiar grad de general, tehnicianul a acceptat postul de selecționer. Nici nu avea cum să refuze o astfel de oportunitate, în condițiile în care fostul lui coleg din atacul Stelei, Victor Pițurcă i-a lăsat poarta calificării larg deschisă după victoriile cu Grecia și Finlanda, ambele în deplasare, și egalul cu Ungaria. Privind în urmă nu avem ce să-i reproșăm lui tata Puiu, cumeste alintat vechiul-nou selecționer. În precedentele două mandate Iordănescu a adunat 83 de meciuri la cârma primei reprezentative și a obținut nu mai puțin de 49 de victorii, adică are un procentaj de succes 60%, o cifră cu adevărat impresionantă. A preluat echipa națională pentru prima oară în 1993 și a reușit să-i ducă pe tricolori la trei turnee finale consecutive, Cupa Mondiala din 1994 şi 1998, precum şi la Campionatul European din 1996. Niciun român nu va uita vreodată campania mondială din 1994 când România a fost la câteva secunde de semifinala Cupei Mondiale din America. În plină glorie a lăsat România pentru a prelua banca Greciei, în 1998. A trecut şi prin Zona Golfului, unde şi-a rotunjit veniturile şi a revenit pe banca tricolorilor în 2002 pentru încă doi ani, şi din nou s-a refugiat în ţările arabe. În 2006 a anunţat public că se retrage din activitatea de antrenor, de atunci Iordănescu fiind mai mult implicat în politică. După alegerea lui Răzvan Burleanu în funcţia de preşedinte al FRF a devenit director tehnic în cadrul forului de la Bucureşti. Rememorând aceste performanţe, numai la nivel de echipă naţională, ar trebui să fim mândri de alegerea lui Burleanu, dacă nu ne-ar fi liniştit chiar selecţionerul în cauză. „Vom continua să jucăm în sistemul pe care l-a implementat Victor Piţurcă”, a fost propoziţia pe care niciunul dintre suporterii echipei naţionale nu ar fi vrut să o audă. Cu alte cuvinte, în secolul XXI, România va continua să joace în aceaşi manieră retrasă, ca să nu spunem fricoasă, fără atitudine de învingători, mai degrabă „jucând la cacealma”, strategia preferată a fostului selecţioner, Victor Piţurcă. În noul său mandat, al treilea, Anghel Iordănescu va fi ajutat de Ionuţ Badea, Daniel Isăilă şi Viorel Moldovan.