Tenis / Victor Hănescu a adus la Cluj campania „Orice campion are un început”
Lansată în 2013 campania „Orice campion are un început” a fost adusă la Cluj de chiar inițiatorul ei, Victor Hănescu, el însuși un campion al sportului alb. Sute de juniori au avut ocazia în precedentele evenimente derulate în cadrul campaniei să-l cunoască pe Victor Hănescu, să primească sfaturi de la campion dar și echipamente sportive care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport. Hănescu a explicat pentru Transilvania Reporter cum i-a venit ideea acestei campanii.
”Ideea de a sprijini copiii, elevii și în general tinerii să practice tenisul o aveam mai demult. Apoi, anul trecut a fost acel scandal în care s-a spus că aș fi refuzat să joc pentru echipa României de Cupa Davis și acela a fost momentul în care m-am decis să mă implic total în acest proiect și chiar să donez o parte din banii câștigați din prezențele ulterioare la Cupa Davis, către copii. Practic din acei bani am cumpărat echipamentele de care copii au atâta nevoie, la început de drum fiind. Am văzut mulți copii fericiți după ce au participat la aceste evenimente și acest lucru mi-a umplut sufletul de bucurie”, a declarat Hănescu.
Etapa de la Cluj este a 4-a a campaniei la care participă copii și părinți lor. Hănescu a făcut schimb de mingi cu cei prezenți la baza sportivă din cartierul Grigorescu, activitățile derulate în cadrul campaniei fiind interactive. ”Scopul nostru este de a fi printre copii, să ne vadă, să joace cu noi, iar acest lucru ar trebui să-i motiveze pe copii. Tenisul este într-o etapă foarte bună în țara noastră și trebuie să profităm de rezultatele pe care le-a obținut în ultima vreme Simona Halep, dar și ceilalți sportivi, pentru că sunt mai mulți tenismeni valoroși în România. E bine că toate televiziunile difuzează meciurile de tenis ale jucătorilor noștri. Copiii văd, iar competiția îi stimulează”, a adăugat Hănescu.
Prin campania “Orice campion are un început”, dar și prin proiectul “Dream Young Team”, Victor Hănescu își dorește să pregătească sportivii ca pe niște viitori campioni și să îi ajute pe aceștia spre o carieră profesionistă în tenisul mondial. ”Îmi amintesc cu mare drag de un turneu desfășurat pe litoral, cred că se numea <Cupa Litoralului>, aveam 10 ani și atunci am câștigat primii bani din tenis. Ce a urmat cred că deja se cam știe. Ideea este că acești copii trebuie ajutați să capete încredere, să se simtă sprijiniți și atunci cu siguranță că vor fi din ce în ce mai mulți practicanți de tenis”, a mai spus Hănescu.