Tenis / Simona Halep la primul triumf din 2015

Simona Halep și-a respectat statutul de favirită numărul 1 la turneul de la Shenzen și a triumfat pentru prima oară în 2015

Tenismena Simona Halep (numărul 3 în clasamentul mondial WTA) a câştigat, sâmbătă, finala turneului de la Shenzen dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Românca s-a impus în două seturi identice, scor 6-2, 6-2, în faţa sportivei din Elveţia, Timea Bacsinszky.

Halep a dominat partida de la primul serviciu şi până la ultimul game, confirmându-şi astfel, statutul de favorită numărul 1 la câştigarea trofeului pus în joc de către organizatori. Doar de o oră şi două minute de joc a avut nevoie Simona Halep pentru a-şi adjudecat al nouălea titlu din carieră.

Turneul de la Shenzhen este inclus în categoria WTA International, astfel că, Halep va primi 280 de puncte în clasamentul WTA şi a încasat un cec în valoare de 111.163 de dolari. Următorul turneu la care Simona Halep va participa este Sydney (Australia), care va începe, luni, şi este competiţia care precede primul turneu de Grand Slam al anului, Melbourne, care se va desfăşura în perioada 19 ianuarie 1 februarie, tot în Australia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu