Tenis / Halep va juca finala de la Indian Wells

Simona Halep a beneficiat de abandonul Serenei Williams și va juca finala turneului de la Indian Wells contra sârboaicei Jelena Jankovic

Jucătoarea Română de tenis Simona Halep va disputa finala turneului de la Indian Wells, dotat cu premii totale în valoare de peste 5 milioane de dolari. Românca s-a calificat în ultimul act fără să joace, adversara din semifinale, Serena Williams anunțându-și abandonul din cauza unor probleme medicale. Simona Halep va juca, astfel, prima finală de turneu Premier Mandatory din carieră, duminică, împotriva sârboaicei Jelena Jankovic.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit până acum de patru ori, ultimele trei întâlniri fiind câștigate de Halep. Clasată a treia în topul mondial al jucătoarelor de tenis, Halep a cucerit în acest an două trofee în acest an, la Shenzhen şi la Dubai, în timp ce pentru Jankovic, fostul lider mondial, finala de la indian Wells va fi prima a acestui sezon, și a 33 din întreaga carieră.

Distribuie:

Postaţi un comentariu