Tenis / Halep e în sferturi la US Open

Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale US Open

Simona Halep a mai dat o lecţie de voinţă şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la US Open. Într-o seară în care atenţia a fost îndreptată spre fotbalul de proastă calitate al naţionalei lui Iordănescu, Halep a făcut un meci mare pe cimentul de la Flushing Meadows. Românca a trecut de Sabine Lisicki, după două ore şi 38 de minute de joc intens și istovitor, dar de bună calitate.

Favorită numărul 2 la câștigarea turneului, Halep a trecut cu 6-7, 7-5, 6-2 de Lisicki, a 24-a jucătoare în topul mondial WTA. La finalul primului set, Simona a acuzat dureri la coapsa stângă şi a cerut intervenţia medicului, meciul fiind întrerupt câteva minute. A reveint pe teren şi a strâns din dinţi, a căzut în genunchi, dar a învins-o pe  Lisicki și s-a calificat în premieră în sferturile de la Flushing Meadows.

Pentru Halep, urmează acum un meci şi mai greu. Va da piept cu fostul număr unu mondial, Victoria Azarenka. Cele două s-au întâlnit în două rânduri în circuitul de simplu, de fiecare dată câştig de cauză având Azarenka. Pentru calificarea în sferturile de finală la US Open, Simona va încasa un cec în valoare de 410.975 de dolari şi cu 430 de puncte WTA.

Distribuie:

Postaţi un comentariu