Tenis / Halep a făcut meciul anului
Simona Halep a câştigat în faţa nemţoaicei Andrea Petkovic, scor 4-6, 6-4, 6-2 şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Cincinati. A treia jucătoare a lumii, Halep a început greoi confruntarea cu Petkovic şi a cedat primul set la patru. Deşi acuză o stare de oboseală accentuată, Simona a revenit în meci şi a întors soarta calificării cu un joc solid şi şi-a adjudecat celelalte două seturi şi l-a făcut pe fostul câştigător de la Roland Garros, Adriano Panatta, să exclame: „A fost cel mai spectaculos meci pe care l-am văzut anul acesta!”.
Simona Halep are de acum un traseu favorabil spre finala turneului de la Cincinati, după ce Victoria Azarenka, fost lider mondial, s-a retras în optimi. În sferturi Simona o va întâlni pe Anastasia Pavliucenkova, din Rusia, numărul 34 WTA. În cazul unui succes cu Pavliuchenkova , românca va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, locul 41 WTA, jucătoare venită din calificări, şi Jelena Jankovic din Serbia, locul 25 WTA. Dacă se va impune la Cincinati, Simona Halep va urca pe locul 2 în ierarhia mondială, începând de luni.