Tenis de masă / Dacian Makszin, medaliat la Openul Sloveniei şi Slovaciei

Sportivul Clubului Lamont Cluj, Dacian Makszin, s-a întors cu două medalii de argint de la Openul Solvaciei şi Sloveniei şi va participa în toamnă la Campionatele Mondiale paralimpice de tenis de masă de la Beijing

Jucătorul de tenis de masă Dacian Makszin, legitimat la Clubul Sportiv Lamont Cluj a obţinut două medalii de argint la Openul Internaţional al Sloveniei şi Slovaciei. Sportivul clujean a urcat pe podiumul celor două întreceri alături de echipa României, pierzând de fiecare dată în finală în faţa reprezentativei Chinei, liderul mondial în tenisul de masă.

La Openul celor două ţări au participat peste 300 de jucători de tenis de masă pentru persoane cu dizabilităţi, din 36 de ţări. “Amândouă concursurile au fost foarte dificile – ca nivel s-a jucat la fel ca şi la Paralimpiada din Londra 2012”, a declarat Makszin, la revenirea în ţară.

Alături de Dacian şi Gabriela Constantin, legitimată la CS OK Bucureşti a obţinut două medalii de argint, tot în probele pe echipe. Cei doi tenismeni sunt pregătiţi de Anca Cherecheş, antrenorul Naţional Paralimpic al României. În vârstă de 32 de ani Dacian este unul dintre cei mai titraţi sportivi paralimpici din Cluj şi va participa alături de Gabriela Constantin şi de antrenoare lor, Anca Cherecheş, la Campionatul Mondial Paralimpic de tenis de masă care se va desfăşura în luna octombrie, la Beijing, în China.

În perioada 12-14 iunie amândoi sportivii amintiţi vor participa la Romanian International Table Tennis Open (RITTO) la Sala Sporturilor “Horea Demian” din Cluj-Napoca, unde şi-au anunţat prezenţa 124 sportivi din 19 ţării.

Distribuie:

Postaţi un comentariu