Teja explică eșecul cu Vaslui: “Jucătorii sunt căzuți psihic”
Mihai Teja a debutat cu o înfrângere pe banca Universității Cluj, care a pierdut cu 0-2 pe terenul lui FC Vaslui. Formația clujeană este singura echipă fără victorie în acest sezon, după 12 etape scurse.
“Am încercat să facem tot posibilul ca să plecăm cu măcar un punct de la Vaslui. Nu vrem să cedăm și încercăm să facem tot ce depinde de noi să salvăm echipa. Situația e destul de grea, dar mai avem destule etape și o pauză de iarnă în care ne dorim să mai rezolvăm din probleme. Jucătorii sunt căzuți din punct de vedere psihic. Am încercat să îi ridic în ultimele două zile, dar picăm după ce primim gol”, a explicat noul tehnician al “șepcilor”, conform DigiSport.
Teja a comentat și arbitrajul lui Cristi Balaj, cel care a acordat un penalty gazdelor la intervenția lui Veselovski asupra lui Antal, din actul secund. “Studenții” au solicitat și ei un gol la Lemnaru, însă centralul băimărean a lăsat jocul să continue, pe motiv că Cerniauskas a scos de pe linia porții mingea trimisă de atacantul clujenilor. “Nu știu ce a fost la Lemnaru. Jucătorii zic că a fost gol, dar nu am văzut de pe bancă. Important e să dăm două sau trei goluri, ca să nu avem probleme. Arbitrajul a fost bun”, a comentat Mihai Teja.