SuperLiga / Ştiinţa Baia Mare, lider după prima etapă

Învinşi la Cluj în perioada de pregătire, rugbyştii de la CSM Ştiinţa Baia Mare au debutat perfect în SuperLiga Naţională, 41-3 cu Dinamo şi băimărenii sunt lideri în clasament

Rugbyştii de la CSM Ştiinţa Baia Mare au realizat scorul primei etape în ediţia 2014 a SuperLigii Naţionale, 41-3 în faţa celor de la Dinamo Bucureşti şi sunt lideri în clasament după primele partide ale anului. “Zimbrii” au dominat jocul de la un capăt la celălalt şi se anunţă şi pentru acest campionat una dintre favoritele la cucerirea titlului naţional.

Cinci puncte au obţinut băimărenii din meciul cu Dinamo, la fel ca şi Steaua Bucureşti care a trecut de Universitatea Cluj cu scorul de 34-7. “U” a înscris un eseu prin Răzvan Ailenei, transformat de Nicu Ignea. Într-o altă partidă din etapa inaugurală a SuperLigii Naţionale de rugby Farul Constanţa s-a impus cu scorul de 29-22 în faţa CSM-ului din Bucureşti, iar campioana en-titre, RCM Timişoara a stat.

În cadrul etapei a II-a “U” Cluj va primi, sâmbătă, vizita “marinarilor”, iar Ştiinţa Baia Mare va evolua în deplasare la RCM Timişoara. În ultimul meci al etapei se vor întâlni Dinamo şi Steaua Bucureşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu