“Studenţii”, tocaţi mărunt. Cu penalty-uri şi cartonaşe!

Centralul Robert Dumitru a dictat două penalty-uri împotriva Universităţii cu ACS Poli Timişoara / Foto: Dan Bodea

Clasată pe penultimul loc în Liga I după 11 etape scurse din acest sezon, “U” este lider la două capitole, unde nu şi-ar dori nimeni să fie: la numărul de cartonaşe galbene şi la numărul de penalty-uri cu care a fost pedepsită de arbitri!

Astfel, “U” a fost sancţionată cu 6 penalty-uri, toate transformate: în 1-2 la Galaţi, în 0-6 la Dinamo, în 1-1 la Cluj cu Săgeata Năvodari şi în 1-2 cu ACS Poli pe “Cluj Arena”. Culmea, “U” a încasat ultimele trei goluri pe teren propriu de la punctual cu var, o premieră negativă pentru o echipă în Liga I: penalty-ul transformat de Viorel Dinu de la Săgeata Năvodari şi cele două ale lui Szabolcs Szekely şi Nicolas Gorobsov, din partida cu ACS Poli.

De altfel, “U”, este, după foarte mult timp, singura echipă de Liga I pedepsită de două ori cu câte două penalty-uri într-un meci: două în acel 0-6 cu Dinamo (etapa a 6-a) şi două în recentul 1-2 cu ACS Poli (etapa a 11-a).

Cât despre cartonaşe, “U” a adunat până acum 38 de “galbene” (cele mai multe în Liga 1), singurul meci fără avertismente acordate “studenţilor” în aceste prime 11 etape fiind derby-ul local cu CFR Cluj, din runda a 7-a.

Distribuie:

Postaţi un comentariu