Strategii zilelor noastre şi-au dat întâlnire la Cluj

Clujul a gîzduit zilele trecute Campionatul European de Go pentru Studenți / Foto: Dan Bodea

La Cluj s-a desfăşurat, în perioada 18-20 septembrie, Campionatul European de GO pentru Studenți. Trebuie menționat că este pentru prima dată când țara noastră a primit dreptul de a organiza un astfel de eveniment, iar în competiție s-au înscris 14 studenți din opt țări (Olanda, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Austria, România şi Rusia). Câştig de cauză a avut maghiarul Marko  Peter (4 dan).

Reprezentantul României, Mihai Șerban (5 dan), vicecampionul european al ediției 2014 a terminat întrecerea de la Cluj abia al optulea, acest lucru demonstrând că Go-ul nu este doar un simplu joc. Pentru cei mai puţin iniţiaţi trebuie să spunem că Go este de fapt o artă marţială care nu implică, contact fizic, fiind vorba despre o luptă a inteligenţei.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Go, ”antrenamentul” samurailor
Aparent banal jocul de Go este un adevărat război psihologic, în care combatanții nu se ating, doar urmăresc să câștige teritorii ample pe suprafața de joc, ceea ce înseamnă puncte mai multe, iar acest lucru duce implicit la desemnarea unui câștigător. Cu mii de ani în urmă, Go era jocul elitelor în Asia. Era jocul samurailor, aceştia alegând această modalitate de pregătire mentală pentru a-şi dezvolta abilităţile de lider şi strategia militară. Oarecum surprinși de numărul mic de participanți, în competiția oficială, am cerut mai multe informații de la organiyatorul acestui evenment, George Gheţu, preşedintele Clubulului Sportiv de GO Sakata Cluj.

„În mod normal la un Campionat European pentru Studenţi, fiecare ţară are dreptul de a-şi desemna un reprezentant, dar Go nu este, din păcate, un joc atât de popular precum cele de pe computer, deşi este mult mai util. Demersurile pentru organizarea acestui campionat le-am făcut încă de acum doi ani şi uite că am reuşit. Fiind vorba de o disciplină care presupune o strategie deosebită, mai bună decât cea a adversarului, putem spune că am reuşit şi la acest capitol să ne învingem contracandidaţii în ceea ce priveşte organizarea”, explică George Gheţu. Vreme de trei zile participanţii la eveniment s-au întrecut la tabla de joc, iar la final a fost desemnat câştigător Marko Peter, care a devenit astfel, liderul întrecerilor studenţeşiti de Go.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Anul trecut reprezentantul nostru Mihai Şerban a fost vicecampion european, dar anul acesta a terminat pe locul opt competiţia. La Go nu este ca în tenis unde acelaşi sportiv câştigă turneu după turneu. Aici este vorba de strategie pură, o clipă de neatenţie, sau un moment gestionat mai puţin fericit poate duce la pierderea meciului. E un sport al minţii, la fel ca şi şahul, doar că regulile sunt extrem de simple, banale în aparenţă, dar strategiile fac diferenţa. Oricum prezenţa lui Mihai Şerban la acest campionat este o realizare foarte importantă. Ca să înţelegeţi mai bine organizarea acestui Campionat European este ca şi cum ar fi venit Internaţionale Milano să joace un meci de fotbal, cam acesta a fost impactul în rândul participanţilor”, a adăugat George Gheţu.

Ca o noutate, la ediţia din acest an a Campionatului European de Go pentru Studenţi, cei mai bine patru clasați (două fete și doi băieți) vor reprezenta Europa la Campionatul Mondial de perechi pentru studenți, care se va desfăşura în luna decembrie, în Japonia. Clubul Sportiv de GO Sakata activează în Cluj încă din 2010 și are în jur de 15 membrii activi, care participă la competiții interne și internaționale, dar și alți membrii care practică acest joc la nivel de amator, adică fără să se înscrie în competiţii. Şi copii pot fi iniţiaţi în tainele Go-ului, la Palatul Elevilor, totul fiind gratuit.

Acest joc nu implică nişte costuri deosebite, jucătorul având nevoie doar de o tablă (de joc) şi piese (pietrele). În paralel cu Campionatul European pentru Studenţi, în aceaşi perioadă a avut loc la Cluj un turneu Open, la care s-au înscris 14 persoane, toate din România. Turneul a fost câştigat de clujeanul George Gînguţă (3 dan), pe locul 2 s-a clasat bucureşteanul Dan Iugulescu (3 dan), iar pe poziţia a treia a terminat chiar preşedintele Federatiei Romane de Go, Sorin Sora (4 dan).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Scurt istoric
Go-ul este, probabil, cel mai vechi şi complex joc de inteligenţă. Deşi are o bogată istorie în ţările asiatice, este încă prea puţin cunoscut în România. Deşi federaţia Română de Go s-a înfiinţat încă din anii ’90, nici la această dată nu sunt mai mult de 1.000 de jucători legitimaţi. Legenda spune că go-ul a fost inventat în China antică, în urma cu aproximativ 4000 ani, de către un întelept al unui împărat chinez, la porunca acestuia pentru dezvoltarea intelectuală a fiului său. De-a lungul anilor au fost descoperite piese de go în morminte antice chineze şi, se pare că la început, setul de joc era folosit şi în alte scopuri, cum ar fi prezicerile sau calculele matematice (ca abac). De-a lungul istoriei multimilenare, mai mulţi jucători s-au remarcat prin talentul lor extraordinar.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Dintre aceştia, cel mai celebru este, fără îndoială, Go Seigen, un geniu al jocului, cel care a pus bazele Go-ului modern. S-a retras din activitate în anul 1961, după ce a fost lovit puternic de o motocicletă, accident care l-a ţinut luni bune în spital şi care i-a cauzat pierderi de concetrare. Maestrul s-a stins din viață la venerabila vârstă de 100 de ani. Astăzi, la nivel planetar, supremația este deţinută de jucători, Gu Li din China şi Lee Sedol din Coreea de Sud. Deşi nu se poate spune cu exactitate cine este numărul 1 mondial, doi jucători se remarcă prin numărul de titluri câştigate.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Documentele istorice atestă faptul că în Romania, jocul de Go a apărut în zona Timişului, în urmă cu aproximativ 70 ani, prin intermediul domnului Walter Schmidt, cel care a învăţat regulamentul dintr-o carte descoperită întâmplător şi a format un mic nucleu de jucători. Go-ul s-a răspândit cu ceva mai mare amploare în România începând din 1982, când revista <<Stiință și technică>> publică o serie de articole de inițiere în Go. Ulterior, în 1985, avea să apară prima carte dedicată acestui joc – <<Inițiere în Go>>, redactată și publicată de academicianul Gheorghe Păun. Tot în acea perioadă avea să apară și în magazine un joc cu tablă de carton și piese de plastic. În prezent jucătorii români sunt printre cei mai buni din Europa.

Distribuie:

Postaţi un comentariu