Ştiinţa Explorări începe meciurile
Echipa masculină de volei Știința Explorări Baia Mare va disputa primele partide amicale, de la începerea pregătirilor, la turneul internațional organizat de Unirea Dej la finalul acestei săptămâni. Competiția de la Dej, programată în intervalul 12-14 septembrie, va reuni la start echipe importante din campionatul intern, VCM Piatra Neamț și Unirea Dej, dar și Gorter Kecskemet (Ungaria). Pentru noul sezon, lotul a suferit câteva modificări.
Astfel, la echipă au fost aduşi Vlad Moisa, de la Piatra Neamţ, Liviu Suson de la Unirea Dej, dar şi tânărul Claudiu Goteciuc, care tocmai a terminat junioratul. De asemenea au fost testați mai mulţi jucători străini pentru postul de trăgător secund, dar nici canadianul Charlie Stewart, nici Kiril Krasnevsky din Belarus nu au rămas la echipă.
“Nu ne-am înțeles la bani cu Krasnevsky. Ar mai fi o șansă, destul de mică, să accepte oferta noastră, dacă în decurs de 10 zile nu își va găsi un contract mai avantajos. Probabil că vom aborda campionatul cu lotul actual și vom încerca în iarnă să mai aducem un trăgător secund”, a declarat președintele executiv al Științei Explorări, Traian Rad Tăut.
În această săptămână, unul dintre jucătorii echipei băimărene, ridicătorul Vlad Moisa, a fost convocat la lotul național al României, care se va reuni sâmbătă 14 septembrie la Piatra Neamț. Tricolorii se vor pregăti pentru al doilea turneu preliminar de calificare la Campionatul Mondial 2014, care se va desfășura la Almere (Olanda), în perioada 2-6 octombrie.