Selecționerul clujean al echipei naționale de handbal masculin ar putea fi schimbat
Echipa națională de handbal masculin a României a ratat la masa verde participarea la barajul de calificare la Cupa Mondială, iar selecționerul clujean Rareș Fortuneanu nu mai este sigur de postul său.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că este posibil ca Xavi Pascual, care a fost numit la Dinamo, că preia şi banca tehnică a naţionalei masculine. Xavi Pascual a mai fost selecţionerul Româniai între 2016 şi 2018.
”Este un lucru bun că unul dintre cei mai mari antrenori din lume vine în România. În Liga Zimbrilor şi Liga Florilor vor fi din noul campionat mulţi antrenori cu CV-uri extraordinare şi sper ca acest lucru să fie un stimulent pentru antrenorii români.
Este foarte probabil ca Xavi Pascual să vină şi pe banca tehnică a naţionalei masculine, dar în momentul de faţă la prima reprezentativă masculină există un staff sub contract”, a spus Dedu.
Clujeanul Rareș Fortuneanu a fost învestit în funcția de selecționer al echipei naționale în luna octombrie a anului 2019 și avea ca obiectiv pe termen scurt calificarea României la turneul final al Campionatului Mondial de handbal din Egipt, de anul acesta.
României și-a câștigat dreptul de a juca în barajul de calificare, contra Bosniei, dar Comitetului Executiv al Federației Europene de Handbal a anulat barajele europene pentru calificarea la Campionatul Mondial din cauza pandemiei de coronavirus.
E din Bistrita! Ce clujean?