Scrimă/Steaua București a dat campioanele și la proba pe echipe

CSA Steaua 1, medalie de aur la C.N de floretă junioare ( foto: de la dreapta la stânga Mălina Boldor, Laura Vârgă, Maria Boldor, Ana Boldor). Foto: Nicu Ghișan

Ziua a doua a C.N la floretă juniori a programat, la Sala “Alexandru Csipler”, întrecerile pe echipe la feminin.

După ce proba individuală a fost o afacere în familie (n.r Mălina Călugăreanu campioană și Maria Boldor, vicecampioană) iată că și în proba pe echipe Steaua a terminat pe locul întâi, reușind să se impună în finală, scor 45-35, în fața lui Poli Timișoara.

Stelistele au defilat până în finală însă în ultimul act au întâlnit o contracandidată care le-a pus serioase probleme. Fetele lui Petre Ducu au început tare finala și se părea că vor dispune fără probleme de scrimerele de pe Bega însă în ultimul asalt timișoreanca Reka Balogh a fost aproape de a întoarce scorul, recuperând 14 tușe, însă până la urmă proaspăta campioană la individual, Mălina Călugăreanu, a închis partida, scor 45-35.

Componența echipei campioane, CSA Steaua1a fost următoarea: Mălina Călugăreanu, Maria Boldor, Ana Boldor și Vârga Laura.Antrenor Petre Ducu

Echipa vicecampioană, Poli Timișoara, a tras în următoarea formulă: Reka Balogh, Isabelle Stan, Alina Enache și Magyar Petra ( fostă componentă a CS Satu Mare).

Tabloul final al probei pe echipe la C.N de floretă feminin, junioare, este următorul:1. CSA Steaua 1, 2. Poli Timișoara, 3.Petrolul Ploiești, 4. CSA Steaua 2, 5. CS Satu Mare 1(Evelin Petrişor, Regina Buier, Anett Varga, Reka Erdei), 6. CS Satu Mare 2 (Adriana Haidu, Alexandra Lazin, Andreea Potor, Viktoria Jager), 7. CSA Steaua 3.

Sâmbătă este programată proba individuală la floretă masculin iar duminică proba pe echipe. Sportivii care vor reprezenta Satu Mare sunt: Bogdan Dascălu, Sebastian Flucuş, Benjamin Bodo, Szabolcs File, Alpar Bartok, Edwin Pop, Steven Pop. Sunt antrenaţi de Attila File, Eva Lengel şi Arnold Izsaki.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu