Scrima/ Dolniceanu are bronz mondial, sătmăreanca Deac Pop atacă azi podiumul

Scrimera Simona Deac Pop luptă joi pentru o nouă medalie pentru România, la Campionatele Mondiale de Scrimă de la Budapesta

Sabrerul Tiberiu Dolniceanu a câştigat, miercuri, medalia de bronz, în proba de sabie la Campionatul Mondial de Scrimă care se desfăşoară în această perioadă la Budapesta. Sportivul român a avut o evoluţie de excepţie până în semifinalele competiţiei, unde a luptat cu rusul Veniamin Reshetnikov. Joi vor intra pe planşă şi vedetele României, la această disciplină sportivă, între care şi scrimera sătmăreancă Simona Deac Pop, care va ataca podiumul mondial, în proba de spadă.

Joi vin alte medalii
După medalia obţinută de Tiberiu Dolniceanu, bronz în proba de sabie, individual masculin, urmează cele mai mari emoţii pentru delegaţia României, prezentă la actuala ediţie a Campionatelor Mondiale de Scrimă. Joi vor intra pe Planşă, între alţii, Ana Maria Brânză, una dintre favoritele întrecerii, dar şi sătmăreanca Simonea Deac Pop (foto), ambele fiind cotate cu şanse reale în lupta pentru una dintre medaliile mondiale.

 

Alături de cele dou scrimere amintite vor lupta pentru o performanţă deosebită şi celelalte componente ale lotului naţional, este vorba despre Maria Udrea de la Steaua şi de Raluca Sfârcea de la CSU Craiova. Finalele sunt programate în joi seară, iar sportivele din ţara noastră sunt cotate cu şanse mari să obţină cel puţin o medalie.

 

Nyistor, singurul spadasim pe tabloul principal
În concursul masculin de spadă, competiţie în care s-au înscris cei mai mulţi sportivi, ziua de miercuri a fost cea mai prolifică pentru scrimerii români. Pe plansă au intrat trei sătmăreni, dintre care, însă, doar Alexandru Nyistor a obţinut calificarea pe tabloul principal, ceea ce reprezintă deja o performanţă. Nyistor a intrat greu în concurs şi a avut emoţii în luptele din faza grupelor. Au urmat preliminariile şi Alexandru a făcut spectacol.

 

Prima victimă a fost rusul Igor Touchine, pe care la învins cu 15-11, iar mai apoi a trecut de cehul Richard Pokorny, la limită, scor 15-14. Pe tabloul principal sătmăreanul va lupta, joi, cu favoritul numărul doi al competiţiei de spadă, elveţianul Max Heinzer. Ceilalţi sportivi intraţi pe planşă, ieri, au fost eliminaţi înainte de a intra pe tabloul principal. Astfel, Adrian Pop a ratat calificarea în elita mondială, fiind eliminat în meciul decisiv, scor 13-15, în faţa danezului Patrick Jorgesen. Nordicul l-a eliminat anterior şi pe Akoi Bertalan.
Nici craioveanul Alin Sbîrcia nu a avut mai mult noroc, acesta ieşind din faza grupelor, după ce a fost învins de lituanianul Mihails Jefremenko, scor 7-15.

 

“Eu am spus încă din ziua în care am pornit spre Budapesta, pentru a participa la aceste Mondiale, că în concursul de spadă vor concura cei mai mulţi sportivi, aproximativ 200, ceea ce transformă întrecerea într-una extrem de dificilă. Obiectivul nostru era să ne calificăm cu toţi sportiii pe tabloul principal, dar din păcate nu am reuşit acest lucru, deşi am fost aproape. Am încredere în Alexandru Nyistor că poate salva onoarea ţării noastre şi aştept ca astăzi, de ce nu, să reediteze performanţa din 2006, când a terminat pe locul patru la Campionatele Mondiale de la Torino.Sunt dezamăgit că un singur sportiv este pe tabloul principal, dar aştept un reviriment din partea lor în competiţia pe echipe”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Csiszar Francisc, antrenorul lotului naţional masculin de spadă a României.

Distribuie:

Postaţi un comentariu