Rugby / „U” Cluj – Ştiinţa Baia Mare se joacă la Gura Humorului
Semifinala din Cupa României la rugby dintre Universitatea Cluj şi CSM Ştiinţa Baia Mare se va disputa la Gura Humorului, conform acordului stabilit dintre conducerile celor două grupări. Iniţial, oficialii de la „U” le-au solicitat maramureşenilor să joace pe Cluj Arena această partidă, după ce anul trecut universitarii şi-au dat acceptul ca semifinala să se joace la Baia Mare.
Teren cu noroc
Arena pe care se va juca partida din penultimul act al Cupei României este unul norocos pentru Universitatea Cluj. Anul trecut, în faza optimilor de finală ale competiţiei, pe aceaşi arenă „U” a eliminat pe CSM Bucovina Suceava, scor 40-16, iar anul acesta alb-negrii au trecut de proaspăt promovata în SuperLiga Naţională, Poli Agro Iaşi, cu scorul de 32-19, din nou pe acelaşi teren din Gura Humorului.
„Până acum se poate spune că ne-a purtat noroc terenul din Gura Humorului, sper să fie la fel şi în partida cu Baia Mare. Sigur că adversarul este de alt calibru dar asta nu ne sperie. Echipa trebuie să dea totul pe teren, pentru că suntem în faţa unei revanşe, după ce anul trecut ne-au eliminat, dar suntem şi în faţa unei mari peformanţe, de a juca o nouă finală de Cupa României după o pauză destul de lungă de timp”, a declarat managerul Universităţii Cluj, Lorin Cantor.
Confruntarea dintre „U” şi CSM Ştiinţa Baia Mare este programată sâmbătă, de la ora 11.00. În cealaltă semifinală se întâlnesc, tot sâmbătă, Steaua şi CSM Bucureşti.