Rugby / ”U” Cluj, punct fix pe ultimul loc
Echipa masculină de rugby ”U” Cluj a înregistrat, sâmbătă, al 7-lea eşec stagional, după 18 – 39 cu CSM Ştiinţa Baia Mare, la capătul disputei din cadrul etapei a noua a sezonului regulat al SuperLigii Naţionale. Jocul dintre cele două combatante nu a strălucit, dar maramureşenii au înscris 5 eseuri şi au obţinut şi punctul bonus ofensiv.
Vreme de 23 de minute niciuna dintre echipe nu a reuşit să pună puncte pe tabela de marcaj, deşi Universitatea a ratat o lovitură de pedeapsă în minutul 3, iar oaspeţii s-au apropiat periculos de buturile gazdelor, fără să ajungă însă, în terenul de ţintă.
Abia în minutul 23 Luke Samoa a fructificat o lovitură de pedeapsă şi a făcut 3 – 0 pentru Ştiinţa. Eliminarea temoprară a lui Nicu Ignea din minutul 31 i-a descătuşat pe maramureşeni. În minutul 35 băimărenii au lovitură de pedeapsă, dar cer grămadă, împing foarte bine de trei ori şi tot de atâtea ori clujenii greşesc, iar arbitrul întâlnirii dictează eseu de penalizare.
Luke Samoa transforma, iar scorul devenea 0-10. Două minute mai târziu pasele maramureşenilor merg foarte bine, Maravunawasawasa pătrunde în forţă, apoi îi pasează pâna la Luke Samoa şi acesta plonjează între buturi, după care tot el transformă şi duce scorul la 0 – 17. Gazdele au pus primele puncte pe tabelă abia în minutul 40, Ionuţ Mazăre reuşind să trimită printre buturi o lovitură de pedeapsă şi la pauză scorul a fost 3 – 17.
În startul părţii a doua a jocului clujenii au controlat meciul şi Cristian Murgoci a culcat balonul în terenul de ţintă, iar Mazăre transformă pentru 10 – 17. Tot Mazăre mai pune 3 puncte pe tabălă din lovitură de pedeapsă şi la scorul de 13 – 17 ”U” Cluj putea să spere într-un rezultat surpriză. Oaspeţii nu au fost de acord şi au forţat doar atât cât a fost nevoie să înscrie prin Sean Morrell, încercarea lui fiind transformată de Luke Samoa.
În minutul 56, după o greşeală a lui Curcă, fostul universitar Răzvan Ailenei a recuperat în 22-ul clujenilor şi s-a dus pâna în but (13-29). Samoa a mărit cu alte 3 puncte avantajul băimărenilor, din lovitură de pedeapsă, după care Universitatea a înscris al doilea eseu prin Paraschiv (18-32).
La ultima fază a meciului Diniş a culcat pentru a cincea oară balonul în terenul de ţintă al gazdelor, iar Wiringi a transformat, stabilind şi scorul final 18-39. După 9 partide disputate Universitatea s-a fixat pe ultimul loc al clasamentului SuperLigii cu doar 7 puncte, iar etapa viitoare va evolua la sfârşitul săptămânii viitoare, în deplasare, la liderul Timişoara Saracens.