Rugby / Prima victorie a echipei CS Mănăştur
Echipa de rugby tineret a Universităţii Cluj, CS Mănăştur, a obţinut prima victorie din scurta ei activitate. Sportivii pregătiţi de Mircea Nistor s-au impus categoric, scor 37-0, în meciul disputat la Arad, cu formaţia locală Lions.
Mickael Lopez şi Antoine Maillet au înscris fiecare câte două încercări, alte trei fiind semnate de Gabi Marinca, Clement Ravoux şi Etinne Joly. Partida de la Arad a fost doar a doua de la înfiinţarea echipei, în primul meci test clujenii terminând la egalitate, scor 24-24, în deplasare cu CSM Sibiu.
Echipa de tineret a ”U” Cluj este formată preponderent din jucători francezi şi a fost înscrisă în Divizia A, grupa Vest, unde le va avea ca partenere de întrecere pe CFR Braşov, CSM Sibiu şi Lions Arad.